Doi mastodonţi s-au ciocnit Accident pe Autostrada A2, la intrarea în Cernavodă

Desfăşurare majoră de forţe pe Autostrada A2, la intrarea în oraşul Cernavodă. Două TIR-uri au fost implicate într-un incident rutier.
 
Accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, pe Autostrada A2, la kilometrul 162, pe sensul de mers către Constanța.
 
La locul incidentului au fost solicitaţi şi pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, deoarece rezervorul unui TIR se spărsese, iar pe carosabil curgea combustibil. Şoferul unuia dintre TIR-uri a declarat că, din cauza unei manevre de evitare a unei mașini, a intrat pe banda de urgenţă, unde cel de-al doilea TIR era staţionat din cauza unei defecţiuni.
 
În urma impactului, atât rezervorul unuia dintre TIR-uri s-a spart, dar şi o parte din încărcătură s-a revărsat pe şosea.
 
Militarii din cadrul Detaşamentului pentru Pompieri Cernavodă au curăţat combustibilul de pe carosabil, iar ulterior au ajuns la faţa locului şi utilaje din cadrul CNADNR, care au intervenit pentru asigurarea unui trafic fără probleme.
 
De asemenea, la faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 926

Stiri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe A2! Un microbuz cu pasageri, implicat

16 Oct 2023 2386

UPDATE Mai multe persoane implicate într-un grav accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Jul 2023 5574

Accident rutier la ieșire de pe Autostrada A2 București Constanța spre Cernavodă. O persoană, rănită

23 Mar 2023 1306

UPDATE Șapte persoane rănite după un accident cu mai multe mașini pe Autostrada A2, sensul de mers Cernavodă - Constanța

18 Dec 2022 1845

Accident cu cinci mașini pe autostrada A2 București-Constanța!

07 Aug 2022 1607

UPDATE Un camion implicat într-un accident rutier pe autostrada A2, în apropiere de Cernavodă

08 Jul 2022 1263

Infotrafiic Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară. Restricții pe podurile de peste Dunăre de pe Autostrada A2

24 Feb 2022 1429

UPDATE. Doi copii au fost răniți în urma unui accident rutier între două autoturisme pe podul de la Cernavodă (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Jan 2022 9522

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe Autostrada Soarelui. Trei autoturisme implicate. Cinci victime

16 Jul 2021 3181

Accidente pe Autostrada Soarelui. Victime și mașini distruse

10 Jul 2021 3166

Mașină răsturnată pe Autostrada Soarelui. O victimă încarcerată

18 Nov 2020 1978

Accident rutier pe Autostrada A2. O persoană a fost rănită

14 Jun 2020 2156

Accident rutier grav pe Autostrada Soarelui. Două victime. Pentru una a fost solicitată descarcerarea

23 Sep 2019 3726

UPDATE Mașină răsturnată pe autostrada A2, înainte de Cernavodă. Trei victime conștiente

08 Sep 2019 5364