Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, urmărit penal pentru fapte de corupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 05 mai 2017, față de inculpatul
 
DUMITRU DRAGOMIR, la data faptelor președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF),  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
-  luare de mită
- complicitate la spălare de bani,
 
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:
 
BENDEI IOAN, la data faptelor administrator al unei companii se televiziune prin cablu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- dare de mită,
- spălare de bani.
 
OPREA ALEXANDRU, la data faptei, directorul general și președintele consiliului de administrație al  aceleiași companii se televiziune prin cablu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la dare de mită,
DINEI MIHAI, la data faptelor, coordonatorul activității juridice a aceleiași companii se televiziune prin cablu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- complicitate la dare de mită,
- complicitate la spălare de bani.

 
BĂDIȚĂ FLORIN-BOGDAN, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
-  complicitate la luare de mită

- spălare de bani,
 
BOGDAN-DUMITRU DRAGOMIR, la data faptelor,  asociat unic al aceleiași societăți comerciale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- complicitate la luare de mită,
- complicitate la spălare de bani.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie 2009 - mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Bendei Ioan, administrator al unei companii de televiziune prin cablu, în scopul atât de a îndeplini cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum și de a îndeplini acte contrare acestora.

Banii respectivi, au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan.

Această sumă de bani a fost disimulată ulterior, sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat între o firmă controlată de inculpatul Dumitru Dragomir și compania de televiziune prin cablu.

În cursul anului 2008, la nivelul L.P.F. s-a organizat o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiţiei Liga I „PARTENER”, în sezoanele competiţionale 2008-2009, 2009-2010 şi 2010-2011.

În urma desfăşurării licitaţiei cu strigare, consorţiul de firme menționat anterior a fost declarat câștigător, preţul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA).
În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat L.P.F. acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase.

În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului, a solicitat reprezentanților companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu o firmă pe care acesta o controla.

Prin urmare, pentru a-l determina pe inculpatul Dumitru Dragomir să susțină interesele companiei de televiziune prin cablu la nivelul L.P.F., în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15.08.2009, între societatea controlată de președintele L.P.F., reprezentată de suspectul Bădiță Florin-Bogdan și compania administrată de suspectul Bendei Ioan s-a încheiat un contract de asociere în participațiune.

Conținutul contractului a fost anume conceput de părți astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine voința lor reală internă, aceea de a da, respectiv de a lua mită.
În baza acestui contract, în perioada 18.08.2009 - 10.05.2011, compania de televiziune prin cablu a plătit societății respective, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei).

În perioada 2015-2016, părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune, au acționat pentru ,,spălarea” și ,,curățarea” sa de caracterul infracțional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia.
Astfel, au fost încheiate mai multe contracte, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus.

Aceste operațiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către compania de televiziune prin cablu a afacerii care a stat la baza contractului de asociere.

De menționat este faptul că, în acest demers infracțional au fost implicate și celelalte persoane suspecte care au cunoscut detaliile acestui “parteneriat”, au redactat și au semnat diverse documente.
Inculpatului și suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

"Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție" - au transmis procurorii DNA. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 august 2022

09 Aug 2022 2807

Nepotul fostului patron de la restaurantul Pelican intră în afaceri!

08 Jun 2022 2600

#citeșteDobrogea Despre Volumul „Dunărea și Marea Neagră în spațiul Euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație“ (galerie foto)

27 Nov 2021 3279

Oficial! Dosarul în care Dumitru Dragomir a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare se va rejudeca!

01 Nov 2021 1600

Ședință AGA la COOPERATIVA AGRICOLĂ CARASSU CASTELU. Ce hotărâri au fost luate

26 Aug 2021 1547

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 iulie 2021

09 Jul 2021 2370

Doliu la Liga Profesionistă de Fotbal din România. A murit unul dintre cei mai vechi angajaţi ai LPF

30 Dec 2020 3670

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 august 2020

31 Aug 2020 2236

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2020

11 Aug 2020 3104

2001. Meciul din Slovenia. Un episod de la hotel. Nemulţumire! Gică Hagi - „Daţi fotografiile, să se vadă ce era acolo!“

17 Dec 2019 3380

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 octombrie 2019

16 Oct 2019 3312

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 septembrie 2019

04 Sep 2019 3343

Ultimă oră! Dumitru Dragomir, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

15 Jan 2019 2910

Adjuncţii lui Jeacă la Prefectură. Dragomir şi Ali sunt propunerile pentru funcţiile de subprefecţi ai judeţului Constanţa!

22 Nov 2018 2937

Simona Halep, investiţie imobiliară în Bucureşti. A devenit vecină cu Dumitru Dragomir

30 Sep 2018 2071