Fostul şef al Informaţiilor din Constanţa, cu arestul prelungit până în octombrie

Mai multe persoane, printre care şi Dan Florin Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, cercetate în dosarul presupusei evaziuni fiscale în valoare de 15 milioane de euro, s-au ales cu prelungirea arestului. Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Astfel, conform Portalului instanţelor de judecată, George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Dan Florin Secăreanu, Nicolae Belba, Emilian Dumitru Preda, Mihai Buliga şi Mariana Cozma vor rămâne în spatele gratiilor încă 30 de zile. Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Astfel, pentru cei de mai sus instanţa de judecată a prelungit arestul pe o perioadă de 30 de zile, de la 6 septembrie la 5 octombrie inclusiv. Decizia Curţii de Apel poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Nu este de trecut cu vederea faptul că Jugănaru a cerut, ieri, Curţii de Apel Bucureşti liberarea din arest pe cauţiune. Conform procurorilor DNA, în perioada mai 2011 - iulie 2012, inculpaţii George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Jugănaru Andrei Florin şi Radu Nemeş şi Dana Nemeş au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist care vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 euro reprezentând accize şi TVA neachitate. În dosar mai apare Sorin Blejnar - fost preşedinte ANAF, Alexandru Codruţ Marta - fostul şef de Cabinet al lui Blejnar, ofiţerul Dan Floin Secăreanu - fostul şef al SIPI Constanţa, Viorel Comăniţă - fostul şef al Vămilor din România, dar şi alţii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Născut în Dobrogea George Bălașu și povestea celui care a militat pentru ieșirea României de sub comunism, prin intermediul ziarului fondat în Canada

07 May 2024 116

Firme Constanța Belvedere-Lux Residences SRL, deținută de George Secărea, fuzionează cu Sunrise Luxury Residence SRL, a familiei Stoica-Secărea

07 May 2024 291

OMD Mamaia Constanța Sărbători Pascale vibrante, cu artiști de excepție pe litoralul românesc

07 May 2024 369

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 879

Primăria Murfatlar, din județul Constanța, a bătut palma cu Riva Systems SRL, din Iași! Este vizat iluminatul public

03 May 2024 1069

În județul Constanța Sportiva Ana Andreea Beatrice va deveni cetățean de onoare al Mangaliei

03 May 2024 411

Firme Constanța Top Tencuieli Mecanizate SRL va executa lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale

01 May 2024 279

Licitații Constanța Primăria 23 August cumpără cu aproape 120.000 de euro mobilier școlar pentru Școala Gimnazială „George Coșbuc“, prin PNRR (DOCUMENT)

30 Apr 2024 428

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 404

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 414

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 884

Firme Constanța Administrator nou la Perfect Garden Professional SRL

27 Apr 2024 379

Asociat nou, din Constanța, cooptat în firma Brilltag Services SRL

26 Apr 2024 622

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

24 Apr 2024 995

George Simion se retrage de la angajamentele publice. Iată motivul

24 Apr 2024 998