Gratii pentru bătăuşii de poliţişti

Presupuşii agresori ai poliţiştilor de la Economic nu scapă de închisoare. În urmă cu două zile, magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Valentin Prodan, suspectul pe care anchetatorii îl bănuiesc că s-ar ascunde în Anglia pentru a nu da ochii cu Poliţia.

În aceeaşi zi, Judecătoria Constanţa a respins şi cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Ştefan Ivanciu, unul dintre primii suspecţi arestaţi în cauză. În ambele cazuri, hotărârile Judecătoriei Constanţa pot fi atacate în recurs, la Tribunal. Valentin Prodan, alături de Ştefan Ivanciu şi de Tiberiu Ababei sunt acuzaţi de ultraj, loviri şi alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice după ce, conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în seara de Crăciun, pe fondul consumului exagerat de alcool, aceştia ar fi provocat un scandal în barul Friends, altercaţie în urma căreia doi ofiţeri de poliţie constănţeni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ar fi ajuns la spital, necesitând mai multe zile de îngrijiri medicale. De asemenea, autorităţile au precizat că atacul nu avea legătură cu calitatea de poliţişti a victimelor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 aprilie 2024

11 Apr 2024 584

Libertatea lui Radu Mazăre va fi decisă, peste câteva zile, de un fost judecător din Constanța!

23 Feb 2021 4724

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 februarie 2019

18 Feb 2019 2149

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 octombrie 2018

19 Oct 2018 2591

Mama mirelui a lipsit de nunta anului? Bombonica Prodana nu apare în pozele de la nunta fiului lui Liviu Dragnea

27 Aug 2018 4612

Exclusiv Ce au spus martorii în dosarul în care Marcel Prodan a fost condamnat pentru că ar fi bătut-o pe Alexandra Stan (II) (document)

12 May 2016 2601

Exclusiv. Motivarea judecătorilor Cum a fost condamnat Marcel Prodan în dosarul în care parte vătămată este Alexandra Stan (I)

11 May 2016 5544

Un judecător din Constanţa, promovat la Tribunalul Bucureşti. I-a condamnat pe Adrian Zglobiu şi pe Marcel Prodan

10 May 2016 3514

Alexandra Stan şi Marcel Prodan, la Judecătoria Constanţa Se cer pedeapsa cu închisoarea şi daune de un milion de euro (galerie foto + video)

05 Feb 2016 2856

UPDATE 7 Alexandra Stan, din nou la Judecătoria Constanţa (galerie foto+video)

04 Feb 2016 2730

Alexandra Stan şi Marcel Prodan, sub acelaşi acoperiş! Al Judecătoriei Constanţa (galerie foto)

04 Sep 2015 3939

UPDATE2 - Cântăreaţa Alexandra Stan a ajuns la Judecătoria Constanţa (galerie foto+video)

03 Sep 2015 3327

Cântăreaţa Alexandra Stan, bătută măr. Dosarul a fost amânat

05 Jun 2015 2952