Incendiu sau inscenare la terasa Monte Carlo?

Opt sute de şezlonguri au fost mistuite într-un incendiu devastator izbucnit, ieri seară, în staţiunea Mamaia, lângă terasa Cleopatra. Din primele investigaţii, a reieşit că focul ar fi fost cauzat accidental, de persoane fără adăpost.

Totuşi, există voci care susţin că incendiul ar fi fost pus intenţionat, cu atât mai mult cu cât nu este primul incident de acest gen produs în zonă. În jurul orei 21.49, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" au fost alertaţi de agenţii de pază din zonă că au luat foc mai multe şezlonguri depozitate la terasa Monte Carlo, din Mamaia, al cărei proprietar este Ştefan Francu. Două autospeciale s-au deplasat la faţa locului, însă, în scurt timp, flăcările s-au extins şi la terasa Cleopatra, iar îngrijorător era faptul că în zonă se aflau şi câteva rezervoare de motorină pentru ATV-uri. În ciuda eforturilor pompierilor, opt sute de şezlonguri au fost distruse, alături de o barcă din fibră de sticlă. Totodată, au fost afectate şapte geamuri termopan, un minibar din lemn şi tencuiala terasei. Valoarea totală a pagubelor a fost estimată la 200.000 de lei. Intervenţia s-a încheiat în aproximativ o oră. Conform locotenentului George Nicolae, din cadrul ISU, nu ar fi vorba despre nicio mână criminală, întrucât au fost găsite haine şi materiale textile de uz personal ale unor oameni ai străzii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 213

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 431

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 731

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 645

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 260

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 393

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 811

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 473

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 389

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 893

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7672

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 762

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 597

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 560

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 815