Jandarmii constănţeni îi cinstesc pe Eroii Neamului

În ziua prăznuirii Înălţării Domnului, zi de pomenire a Eroilor Neamului, marcată anul acesta joi, 24 mai, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa se organizează o serie de activităţi ocazionate de această dublă sărbătoare. Începând cu ora 08.00, la Capela Militară de la sediul inspectoratului, preotul militar Laurenţiu Cristinel Oprea va oficia Sfânta Liturghie la care vor participa cadrele militare şi personalul civil din unitate.

În plus, 19 de jandarmi vor participa la manifestările publice organizate de autorităţi cu acest prilej: ceremonialele militare şi religioase ocazionate de Ziua Eroilor la Monumentele Eroilor din Cimitirul Central Constanţa unde va fi prezent şi un pluton de onor, format din 18 jandarmi, pluton comandat de un ofiţer.

Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean va depune coroane de flori la Monumentul Eroilor căzuţi în Al Doilea Război Mondial (ceremonia militară şi religioasă are loc între orele 13.00-13.30) şi la Grupul Funerar al Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 (13.35-14.00), unde se odihneşte şi eroul nostru, sublocotenent Napoleon Stroe, căzut sub gloanţe la Revoluţie.

La slujbele oficiate la cele două monumente participă şi preotul militar, Laurenţiu Cristinel Oprea.

Începând din 1920, comemorarea eroilor căzuţi în război - Ziua Eroilor- se organiza în fiecare an, la 40 de zile după Sfintele Paşti, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul Înălţării Domnului. În ziua acestui praznic, abundă obiceiurile şi practicile legate de cultul morţilor. Astfel, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. „În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare naţională. Există şi tradiţia de a respecta mormintele cetăţenilor străini căzuţi pe teritoriul ţării noastre, indiferent dacă ne-au fost aliaţi sau inamici", au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1356

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 905

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1627

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 870

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 905

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 936

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2569

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1039

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3749

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 876

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1721

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 760

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2362

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2698

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3161