Martor în dosarul morţii lui Don Pedro IordacheJuniorul Lotreanu, la Curtea de Apel

Lotreanu_-_Petrica_Iordache.jpgMagistraţii Curţii de Apel au primit ieri dosarul în care Cătălin Alexandru Lotreanu, fiul-problemă al fostului şef al Secţiei 1, comisarul şef Dumitru Lotreanu, cere să fie cercetat în libertate pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Aflat în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Lotreanu junior a tăgăduit comiterea faptelor în momentul în care a fost chestionat de procurori.

Iar asta, în condiţiile în care tânărul suspectat a-i fi complice a recunoscut acuzaţiile ce i se aduc. În ceea ce-l priveşte pe juniorul Lotreanu, este de menţionat că nu este pentru prima dată când acesta a dat ochii cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, prima întâlnire fiind în urmă cu aproape patru ani, când Cătălin împreună cu tatăl său, Dumitru Lotreanu, au fost audiaţi ca martori în dosarul misterioasei morţi a renumitului Petrică Iordache, zis don Pedro. La momentul respectiv, în luna iulie 2007, Cătălin Lotreanu era cunoscut drept apropiat al lui Renato Iordache, fiul lui Don Pedro. Iar ceea ce este şi mai interesant este faptul că tocmai Cătălin Lotreanu a fost cel care a descoperit cadavrul lui Petrică Iordache, pe digul de pe plaja Modern, plecat fiind împreună cu Renato în căutarea afaceristului constănţean.

Cătălin Lotreanu a găsit cadavrul

Don Pedro a fost găsit mort pe digul de pe plaja Modern pe 7 iulie 2007, într-o sâmbătă dimineaţă, la ora 6.30, fiind dat dispărut cu o seară înainte. Cei care au ajuns pe plaja Modern, locul preferat pentru jogging al afaceristului, au fost Renato şi prietenul său, Cătălin Lotreanu. Însă cel care a descoperit cadavrul a fost juniorul Lotreanu. Când a fost găsit, Petrică Iordache zăcea cu faţa în jos şi avea capul prins între doi stabilopozi. La momentul respectiv, şi tatăl lui Lotreanu, fostul şef de poliţie Dumitru Lotreanu, a fost chemat la audieri, dat fiind că l-ar fi cunoscut pe Petrică Iordache în virtutea funcţiei pe care o ocupa, de şef al Secţiei 1. Revenind la dosarul penal întocmit de anchetatori pe numele juniorului Lotreanu pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi infracţiuni la legea privind comerţul electronic, Cătălin Lotreanu va trebui să-i convingă pe judecătorii Curţii de Apel Constanţa că prezintă suficiente garanţii pentru a putea fi cercetat în libertate. Ieri, dosarul în care s-a decis arestarea lui Lotreanu junior a plecat de la Tribunalul Constanţa, după ce tânărul a atacat în recurs decizia de arestare. El s-a adresat magistraţilor Curţii de Apel, solicitând să fie cercetat în stare de libertate. Rămâne însă de văzut care va fi decizia instanţei, în contextul în care, indiferent dacă judecătorii vor stabili ca Lotreanu să fie cercetat în libertate sau vor menţine arestul, hotărârea Curţii de Apel va fi definitivă, neexistând cale de atac împotriva acesteia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

a

03 Feb, 2011 04:39

niste hoti cu totii!!!!

justice

11 Jan, 2011 08:41

si acum judecatorul epure pac pac...dna tace

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 349

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 463

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 377

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 388

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 426

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 482

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 503

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 560

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 579

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 437

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 370

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 565

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 722

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 703

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 594