Matei e liber! Interdicțiile primarului din Năvodari

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au decis, vineri seara, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul la domiciliu în dosarul primarului din Năvodari, Nicolae Matei. Hotărârea este definitivă. Edilul-şef a fost încătuşat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanţa pe data de 29 august 2014. Matei este judecat la Curtea de Apel Constanţa în două dosare penale, alături de mai multe persoane, printre acestea aflându-se Corina Eugenia Jianu, fostul preşedinte al Secţiei a II-a civile din Tribunalul Constanţa.

Matei trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, respectiv Poliţia Oraşului Năvodari, să nu depăşească limita teritorială a statului român fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar, să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi, suspecţi, martori şi experţi în cauză direct sau indirect, pe nici o cale.

Citește și

Procurorii Anticorupţie au „lovit“ în Tribunalul Constanţa
Preşedintele Secţiei a II-a Civilă, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu (documente)

 
Inspector în Primăria Constanţa
Averea şi interesele soţului judecătoarei Corina Jianu, trimisă în judecată de către DNA (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 610

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 668

Primăria Năvodari va primi o cauțiune de 500 de lei. Decizia judecătorilor Curții de Apel Constanța

09 Apr 2024 562

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 5601

Judecata s-a terminat! Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Iată când se va pronunța tribunalul

13 Mar 2024 2860

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Azi, primul termen

12 Mar 2024 758

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1274

Curtea Supremă menține decizia prin care s-a încetat procesul penal față de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, și față de Corina Jianu, fost judecător

21 Feb 2024 2035

Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!

13 Feb 2024 1261

Echipe de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța, calificate în fazele superioare ale ONSS (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1832

Nicolae Matei, fostul primar Năvodari, trage un semnal de alarmă! „De pe paginile mele de Facebook și de Instagram scrie altcineva, care face reclamă la criptomonede!“

21 Nov 2023 1475

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1081

Cinci fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la Naționala Under-16, pentru meciurile cu Cipru

18 Aug 2023 1737

Parchetul General al României declară recurs în casație în dosarul fostului primar de la Năvodari Nicolae Matei

31 Jul 2023 1049

Corina Eugenia Jianu va fi repusă preşedinte de Secţie la Tribunalul Constanţa

24 Jul 2023 3255