„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

 
 
  • „Din punctul meu de vedere, avem la dispoziția articolul 165 din Codul Penal, care spune că de la ispășirea pedepsei, dacă timp de 3 ani de zile nu ai mai săvârșit o altă faptă pentru care să se fi pus în mișcare acțiunea penală,  intervine reabilitarea de drept“, a mai declarat Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari.
 
Tribunalul Constanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, județul Constanța, privind constatarea intervenirii reabilitării de drept din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată de judecătorii Curții de Apel Constanța, în 2016.
 
Decizia tribunalului nu este una definitivă.
 
Dosarul s-a aflat, potrivit datelor noastre, în atenția magistratului Alina Crasovschi, de la Tribunalul Constanța.
 
MINUTĂ

„27.03.2024 / Ora estimata: 09:00 / Complet: F11 / Tip solutie: respinge cererea
Solutia pe scurt: În baza art. 532 alin. 1 lit. a cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă cererea petentului Matei Nicolae, privind constatarea intervenirii reabilitării de drept din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 262/08.04.2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 14600/118/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 201/P/19.02.2016 a Curţii de Apel Constanţa. În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală, Tribunalul va obliga petentul la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţe, conform art. 405 alin. 1 cod procedură penală, astăzi, 27.03.2024. Document: Hotarâre  129/2024  27.03.2024“.

 
Contactat telefonic, după decizia Tribunalului Constanța, Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, printre altele, că va candida și că va câștiga Primăria Năvodari.
 

„Reabilitatea  - dacă citim în DEX, sau în dicționarul juridic, este definită ca prin modalitatea de ștergere / de radiere a unor interdicții și restricții stabilite printr-o hotărâre judecătorească, printr-o sentință penală definitivă. În sentința penală definitivă a Curții de Apel Constanța, în mod expres, instanța de apel a consemnat că nu mi se aplică sancțiuni complementare, adică nu mi se interzice dreptul de a alege și de a fi ales, având în vedere cuantumul pedepsei și modalitatea de săvârșire a infracțiunii de dare de mită“.

 
„Din această perspectivă, eu - pentru a candida - nu am nevoie de reabilitare, pentru că nu mi-a fost interzis dreptul constituțional de a alege și de a fi ales. Nu mi-a fost interzis prin sentința penală dreptul de a alege și de a fi ales“, a mai spus Nicolae Matei 
 
„S-a menționat în cazier că nu-mi este interzis dreptul de a alege și de a fi ales“
 

„Apariția Legii 293 sau 94/2020 prin care se menționează că persoanele nereabilitate nu pot să ocupe funcții publice se referă la viitor, adică această lege nu poate să retroactiveze și nu poate o lege apărută în 2022 - doar dacă în lege scria este interzis lui Matei Nicolae să candideze - nu poate legea aceasta să creeze o situație mai grea decât cea stabilită prin sentința penală din 2016, definitivă. Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, avem la dispoziția articolul 165 din Codul Penal, care spune că de la ispășirea pedepsei, dacă timp de 3 ani de zile nu ai mai săvârșit o altă faptă pentru care să se fi pus în mișcare acțiunea penală,  intervine reabilitarea de drept. Din punct de vedere administrativ, Serviciu caziere nu mi-a radiat din cazierul judiciar mențiunea condamnării la un an și șase luni de închisoare, în 2016, nu poate să fie motiv să-mi interzică să-mi depun cadidatura și să ocup funcții publice, atâta timp cât, în același cazier, încât vedem că s-a menționat în cazier că nu-mi este interzis dreptul de a alege și de a fi ales. Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari, pentru că sunt singura alternativă să schimb lucrurile în orașul Năvodari. (...)“, a mai declarat, printre altele, Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari.

 

Așa cum arătam și mai sus, decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 604

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 668

Judecata s-a terminat! Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Iată când se va pronunța tribunalul

13 Mar 2024 2860

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Azi, primul termen

12 Mar 2024 758

Corina Eugenia Jianu va fi repusă preşedinte de Secţie la Tribunalul Constanţa

24 Jul 2023 3255

Firma fiicei unui fost primar din Năvodari ridică un bloc de 10 etaje în Mamaia Nord

09 Mar 2023 2315

Oamenii sunt exasperați Se lucrează de zor lângă imobilul ridicat de W Titanic Resort SRL! Ce se construiește? (DOCUMENT)

15 Dec 2022 12206

Fostul primar Matei Nicolae, despre incendiul de la Năvodari- „Este rândul Poliției, și poate de data asta prindem “mâna criminală““

06 Jul 2022 1835

#alegerilocale2020 Nicolae Matei prezintă realizările din timpul mandatelor sale și promite continuarea dezvoltării orașului Năvodari, alături de Partidul Neamul Românesc (video)

25 Sep 2020 2371

#alegerilocale2020 Nicolae Matei, candidat Neamul Românesc, primăria Năvodari - “În aceasta toamnă, introducem programul Mapa profesorului”

23 Sep 2020 2102

#alegerilocale2020 Nicolae Matei și Mariana Mircea – “Pe 27 septembrie, votați Partidul Neamul Românesc, vom face tot ce depinde de noi să dezvoltăm orașele Năvodari și Cernavodă!”

21 Sep 2020 4571

#alegerilocale2020 Candidatul Partidului Neamul Românesc, Nicolae Matei vrea să se întoarcă la Primăria Năvodari. Cu chef de muncă și proiecte de dezvoltare

04 Sep 2020 3330

Cine este noul administrator al SC Tabără Năvodari SA! Este rudă cu un fost primar

13 Oct 2018 2789

Decizie definitivă într-un dosar instrumentat de DNA Constanța

10 Oct 2018 2500

Nicolae Matei, victorie în procesul cu ANI „Eu îl susţin pe actualul primar. Am pornit pe un alt drum“

04 May 2017 2895