Militar dobrogean, trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Contactat telefonic, Victor Popa nu a dorit să comenteze dosarul instrumentat de procurorii DNA.

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a plutonierului major Gigi Tacea, subofiţer operativ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire de documente false sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată (patru acte materiale).

De asemenea, în cauză a mai fost deferit Justiţiei Victor Popa, asociat şi administrator la SC Agropopa SRL, pentru folosire de documente false sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată (şase acte materiale) şi pentru 47 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Şi Nicoleta Monica Popa a fost trimisă în judecată, ea fiind suspectată de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire de documente false sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată (două acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reţinut că, „în perioada 2010 - 2014, inculpatul Popa Victor, în calitate de asociat şi administrator la SC Agropopa SRL - cu obiect de activitate cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase -, a solicitat şi a obţinut de la APIA - Centrul Judeţean Tulcea subvenţia pe suprafaţa de teren agricol lucrată, folosind contracte de arendare falsificate“. „De asemenea, acelaşi inculpat a încercat obţinerea de fonduri structurale nerambursabile de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Tulcea, prin măsura 312 - «Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi» şi prin măsura 112 «Instalarea tânărului fermier», creând condiţii artificiale de eligibilitate, constând în interpunerea fiicei sale, inculpata Popa Nicoleta Monica, şi a inculpatului plt. maj. Tacea Gigi ca persoane care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile, după ce, în prealabil, a falsificat, cu complicitatea acestora, un număr de 47 de contracte de arendare“, conform DNA. Procurorii mai arată că prejudiciul se ridică la suma de 236.288 de lei, reprezentând „subvenţia pe suprafaţă“ obţinută de Victor Popa, cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, consultat pe 6 iulie 2015, SC Agro Popa SRL are sediul social în comuna Luncaviţa, Tulcea. Asociaţi persoane fizice sunt Victor Popa, născut la data de 25.08.1960, în Luncaviţa, judeţul Tulcea, cu un număr de părţi sociale de 185 şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 95%, dar şi Mariana Popa, născută la data de 14.12.1959, în Fălticeni, Suceava, cu 10 părţi sociale şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 5%. Victor Popa este şi administratorul firmei. SC Agro Popa SRL are ca obiect de activitate „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase“. Contactat telefonic, Victor Popa nu a dorit să comenteze dosarul mai sus precizat.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 642

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 920

Rezultate la H3RO Mamaia 2023. „Motivația de a participa la un triatlon deloc ușor“ (GALERIE FOTO)

24 Sep 2023 1717

Actorul tulcean, Ion Focșa deceda în urmă cu 11 ani

11 Jan 2023 1282

Constanța culturală Actorii de la Bulandra vin pe scena Casei de Cultură Constanța

14 Sep 2021 3224

„Seri de teatru la Pontul Euxin” Ce spectacole pot viziona constănțenii în această săptămână

26 Aug 2020 2938

Artiștii Ateneului din Iași, în turneu la Teatrul de Stat din Constanţa cu spectacolul „Take, Ianke şi Cadîr“

22 Feb 2019 2260

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 octombrie 2018

11 Oct 2018 3090

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 iulie 2018

30 Jul 2018 2170

Businessman-ul, militarul şi subvenţiile din agricultură Afaceristul Victor Popa, scutit de ani de detenţie şi despăgubiri de Curtea de Apel Constanţa

15 Jun 2016 2698

Copii pe biciclete Câştigătorii primei etape a Cupei Mării Negre, de la Constanţa (galerie foto)

09 May 2016 3193

Contract de peste un milion de lei cu Romsilva Vidal Silva, firma colegilor de dosar ai lui Nicuşor Constantinescu, în faliment

05 May 2016 3930

CAB a încuviințat în parte cererea formulată de administratorii firmei Rom Coman SRL din Constanţa

22 Mar 2016 1354

Cinci comedianţi, în acest weekend, la Doors Club

14 Dec 2015 2478

Trimis în judecată pentru abuz în serviciu Nicuşor Constantinescu va compărea pe 5 mai în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti (rechizitoriu)

07 Apr 2015 2211