O nouă decizie a judecătorilor în dosarul „pilelor“ din SRI (rechizitoriu)

Trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, Costin Gabriel Şocarici, din Buzău, rămâne în stare de arest preventiv.
 
Tribunalul Bucureşti a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de Şocarici. Mai mult decât atât, instanţa i-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată că, „în luna decembrie 2014, inculpatul Șocarici Costin Gabriel a pretins de la un om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 500.000 de euro, în trei tranșe, din care, în lunile decembrie 2014 și ianuarie 2015, a primit sumele de 594.507,52 de lei și 535.152,07 lei, afirmând că are influență asupra unor funcționari din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și asupra unor lucrători din Serviciul Român de Informații, pe care îi poate determina să își îndeplinească atribuțiile de serviciu într-o manieră care să asigure o situație favorabilă acestuia din urmă“.
 
„Precizăm că atât omul de afaceri, cât și societățile comerciale pe care le administra au făcut obiectul unor verificări financiar-fiscale, iar ulterior, al unei proceduri judiciare. De asemenea, în același context, inculpatul Șocarici Costin Gabriel a afirmat că are influență și asupra unor magistrați judecători din cadrul Tribunalului Ialomița, unde denunțătorul fusese trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni economice, cu scopul obținerii unei soluții favorabile omului de afaceri.
Suma astfel primită, respectiv 1.129.659,59 de lei, a fost disimulată de către inculpat sub forma unor relații comerciale fictive cu firmele controlate de către denunțător“, conform rechizitoriului.
 
Rechizitoriu
DNA acuză - „Prejudicii de milioane de euro «şterse» cu mită, de frica procurorilor“ (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Costin Gabriel Şocarici, trimis în judecată de DNA Constanţa, a fost achitat. Definitiv. Luase şase ani în primă instanţă

31 Jan 2018 3452

Hotărâre definitivă în dosarul „pilelor“ din SRI!

19 Jan 2018 2099

Dosarul „pilelor“ din SRI, instrumentat de Andrei Bodean, din DNA Constanţa, redeschis

15 Sep 2017 4261

Dosarul „pilelor“ din SRI Costin Şocarici, trimis în judecată de Andrei Bodean, a fost condamnat la şase ani de închisoare (rechizitoriu)

22 Feb 2017 3204

Tribunalul Bucureşti decide azi dacă se impune menţinerea în arest a lui Costin Gabriel Şocarici (rechizitoriu)

15 Feb 2016 2091

Începe judecata lui Şocarici, deferit Justiţiei de DNA Constanţa (rechizitoriu)

02 Nov 2015 1817

„Pile“ în SRI, în ANAF şi în Tribunalul Ialomiţa Şocarici rămâne în arest. Decizia nu este definitivă (rechizitoriu)

19 Oct 2015 2371

Rechizitoriu DNA acuză - „Prejudicii de milioane de euro «şterse» cu mită, de frica procurorilor“ (document)

24 Sep 2015 3491

Prima decizie a Tribunalului Bucureşti în dosarul afaceristul Şocarici, trimis în judecată de DNA Constanţa

23 Sep 2015 2185

Omul cu „pile“ în SRI, trimis în judecată de DNA Constanţa (referat DNA)

22 Sep 2015 2852

Omul de afaceri Costin Gabriel Şocarici, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor

21 Sep 2015 2331

Afaceristul Costin Şocarici rămâne în arest. Decizia este definitivă (referat DNA)

02 Sep 2015 2214

Şocarici rămâne deocamdată după gratii

28 Aug 2015 1967

Denunțătorul, cetățean chinez Șocarici ar fi garantat că îl ajută să nu fie urmărit penal (referat DNA)

28 Aug 2015 5222

Om de afaceri reținut de DNA Constanța după ce ar fi cerut bani pentru a interveni la ANAF, SRI și Tribunal (document)

27 Aug 2015 3740