Eveniment
Papuci reţinuţi
14 Mar, 2012 03:47
997
Eveniment
O echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de
Coastă şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra unui
container sosit din China, referitor la punerea în circulaţie de produse
contrafăcute.
Containerul controlat în data de 12 martie, la ora 15.00, sosise pe
adresa unei societăţi cu sediul în municipiul Chişinău şi era încărcat
cu 2.370 de perechi de papuci din plastic, în valoare aproximativă de
200.000 de lei, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de
proprietate intelectuală.
Bunurile descoperite au fost reţinute de lucrătorii vamali şi lăsate în
custodia comisionarului vamal. Pe numele administratorului societăţii
comerciale cu sediul în Republica Moldova a fost întocmită lucrare
penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără
drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă
înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază
pe titularul mărcii înregistrate“, faptă prevăzută şi pedepsită de art.
90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: