Peste 9.000 de lei furaţi cu carduri falsificate

Procurorii DIICOT Tulcea au dispus trimiterea în judecată a patru tineri care au extras, cu ajutorul unor carduri contrafăcute, 9.300 de lei dintr-un bancomat din comuna Mahmudia, judeţul Tulcea.

Cei patru au fost prinşi în luna august 2008, în localitatea Baia din judeţul Tulcea. Este vorba de Răzvan Alexandru Neagu, de 24 de ani, Cosmin Andrei Neagu, de 22 de ani, Alexandru Cioroiu, de 22 de ani, şi Andrei Cristian Anton, de 23 de ani, toţi din Constanţa. Timp de trei zile, respectiv în data de 6, 7 şi 8 august, au scos, cu ajutorul unor carduri falsificate, nu mai puţin de 9.300 de lei de la bancomatul Raiffeisen din comuna Mahmudia. Aleseseră special această localitate, pentru că este oarecum retrasă şi sperau să nu fie descoperiţi. Ofiţerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au intrat însă pe fir. În baza informaţiilor deţinute, au fost organizate filtre şi, în localitatea Baia, autoturismul Skoda, în care se aflau tinerii, a fost oprit. Asupra celor patru, precum şi în maşină, au fost găsite 36 de carduri, dintre care 12 inscripţionate (personalizate) şi 24 albe, nepersonalizate, „blank-uri". Pe toate cardurile erau notate, cu marker negru, câte patru cifre, cel mai probabil codurile pin, precum şi diverse litere. A fost găsită, de asemenea, suma de 4.441 lei. Restul banilor furaţi din conturi fuseseră cheltuiţi. La domiciliile celor patru au fost efectuate percheziţii. În urma cercetărilor s-a constatat că specialistul în obţinerea de date de pe cărţile de credit era Alexandru Cioroiu. Victimele erau cetăţeni străini şi modul de operare era simplu: consta în clonarea unor site-uri ale unor companii străine cu ajutorul cărora se efectuează plăţi electronice. Ulterior, acesta concepea şi trimitea email-uri care păreau a veni din partea companiilor posesoare ale paginilor de internet. Clienţii erau rugaţi să acceseze site-ul, dar erau dirijaţi către pagina clonă, unde li se cereau datele de identificare, inclusiv codul pin al cardului. Erau atenţionaţi că, în caz contrar, li se vor închide conturile. Cei patru au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, modificarea, ştergerea sau deteriorarea de date informatice, deţinerea, fără drept de programe informatice, a unei parole sau cod de acces în scopul săvârşirii de infracţiuni informatice, introducerea, modificarea sau ştergerea fără drept de date informatice în vederea producerii unei consecinţe juridice, precum şi pentru punere în circulaţie a unui instrument de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prin utilizarea neautorizată de date de identificare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1373

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 918

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1658

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 879

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 922

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 946

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1047

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3757

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 887

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1728

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 766

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2371

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2709

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3164