Posibil sinucigaş, salvat de familia consilierului CupşaCu butelia deschisă, Taner Seitomer şi-a aprins ţigara (galerie foto)

explozie.jpgFostul şef al Administraţiei Canalelor Navigabile spune că în urmă cu zece ani a mai salvat o persoană dintr-un apartament în flăcări.

O puternică explozie a zguduit, serile trecute, câteva blocuri aflate pe strada Soveja, numărul 82, scara C, zona Tomis III, din municipiul Constanţa, o persoană aflându-se şi acum la spital. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea spun că totul a pornit din cauza scurgerilor de gaze. Proprietarul apartamentului, Taner Seitomer, de 41 de ani, cetăţean româno-canadian, a primit îngrijiri medicale, până la venirea ambulanţei, de la Elena Cupşa, medic chirurg, soţia liberalului Ovidiu Cupşa, fostul director general Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA. Surse bine informate spun că Taner Seitomer ar fi încercat să se sinucidă. Christian Gigi Chiru, directorul IJC Constanţa spune că a solicitat efectuarea unei expertize în regim de urgenţă.

explozie_-_Ovidiu_Cupsa.jpgDe altfel, consilierul local din partea PNL, Ovidiu Cupşa, a şi ajutat la scoaterea victimei din apartamentul distrus. Acesta ne-a declarat că, la momentul exploziei, se afla în apartamentul socrilor aflat într-un bloc vecin celui în care a avut loc explozia. "Când am ajuns acolo, uşa apartamentului era scoasă din balamale şi aruncată în casa scării. Suflul exploziei a fost atât de puternic încât balustrada a fost ruptă la impactul cu uşa", ne-a mai povestit Ovidiu Cupşa. Fostul şef al Administraţiei Canalelor Navigabile spune că în urmă cu zece ani a mai salvat o persoană dintr-un apartament în flăcări. De menţionat că deflagraţia a avariat alte şase apartamente ale căror geamuri au fost aruncate în stradă. Până la sosirea ambulanţei, Taner Seitomer, de 41 de ani, cetăţean româno-canadian, recent întors în ţară, a primit îngrijiri medicale de la Elena Cupşa, medic chirurg, soţia lui Ovidiu Cupşa. Ieri, medicul Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a spus că cetăţeanul româno-canadian a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, rănile fiind vizibile pe faţă, picioare, mâini şi torace.

Calorifere calde

Potrivit unor surse avizate, Taner Seitomer ar fi încercat să se sinucidă, ţinând cont că în camera unde a fost găsită o butelie, deschisă, caloriferele erau calde, condiţii în care Seitomer şi-a aprins o ţigară. De menţionat că în urma exploziei, o echipă de inspectori din cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, coordonată de directorul Christian Gigi Chiru, s-a deplasat la faţa locului pentru a vedea care sunt urmările deflagraţiei şi, mai ales, dacă blocul prezintă siguranţă. La finele controlului, inspectorii au stabilit că apartamentele scării C ale blocului FT4 au degradări parţiale astfel: la apartamentul în care a avut loc explozia s-a produs dislocarea ferestrelor şi uşilor, iar uşa metalică de la intrare a fost aruncată pe hol, afectând şi balustrada, geamuri sparte, zidăria de compartimentare de la bucătărie spre hol este avariată puternic, porţiuni mari din tencuială sunt desprinse şi sub tencuială se observă microfisuri pe suprafaţa planşeului. Mai mult decât atât, dormitorul apartamentului aflat la parter, sub imobilul în care s-a produs explozia, prezintă fisuri deschise pe aproximativ toată suprafaţa planşeului dintre cele două apartamente, precum şi mici fisuri pe suprafaţa pereţilor.

Acces restricţionat

"La un alt apartament, tâmplăria de închidere a balconului a fost dislocată cu 1-2 cm, iar mai multe apartamente au fost afectate parţial de suflul exploziei", se mai arată în cercetarea inspectorilor. "Am solicitat Asociaţiei de proprietari efectuarea unei expertize în regim de urgenţă, pentru scara C, acolo unde s-a produs deflagraţia. În acelaşi timp, am solicitat remedierea balustradei, acolo unde ea a fost smulsă de suflul exploziei. Tot experţii urmează să se pronunţe dacă placa dintre etajul unu şi parter mai poate fi consolidată sau se impune refacerea ei. Până atunci am recomandat restricţionarea accesului în dormitorul apartamentului în care s-a produs explozia", a precizat Christian Gigi Chiru, directorul IJC Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Radu E.

06 Apr, 2012 15:42

Ovidiu, esti tot in vana, ca in timpul facultatii! Bafta!

anno nim

25 Jan, 2011 03:52

Pt butelii ar trebui sa se dea permis ca pt port-arma. Altfel, cine stie unde o sa ajungem.Pe criza asta s-ar putea sa se gaseseaca destule persoane care vor sa se sinucida cu butelia, avand in vedere ca romanul e din ce in ce mi invntiv cand e vorba de sinucidere. Sa te fereasca Dumnezeu sa fii in bloc cu unul care alege metoda asta!

LICURICI

25 Jan, 2011 03:00

TI-E TEAMA SA MAI STAI IN CASA DIN CAUZA UNUI NEBUN. A AVUT NOROC CU CARU.

sagetatorul

25 Jan, 2011 02:52

vreau sa stiu si eu de la cineva autorizat daca se mai poate locui in bloc.

ovidiu cupsa

25 Jan, 2011 02:00

Barbatul se afla in Spitalul Judetean, iar asistenta de pe salon este fina noastra Iulia Coman. Astazi era inca intubat. Va vom tine la curent cu starea lui.

kipling

25 Jan, 2011 01:50

bravo domnului cupsa si sotiei sale!

kipling

25 Jan, 2011 01:49

salvarea si pompierii au ajuns foarte tarziu. noroc cu cei cativa oameni care s-au implicat. bravo domnului cupsa si sotiei sale!

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 530

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 475

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 948

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 582

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 764

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 433

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 521

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 481

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 771

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 731

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 861

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 784

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 995

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 718

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 675