Postul comisarului-şef Emilian Pârvu, scos la concurs Poliţia Română caută şef pentru BCCO Constanţa

Inspectoratul General al Poliţiei Române organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, printre care: să fi obţinut în ultimii trei ani calificativul de cel puţin «bine» la evaluarea anuală de serviciu, să fie declaraţi „apţi” medical şi psihologic pentru promovare în funcţii de conducere, să deţină gradul profesional de minim inspector principal de poliţie. Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române la data de 6 august şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Va fi declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7,00. În prezent, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (interimar) este comisarul-şef de poliţie Jenică Emilian Pârvu, fostul comandant al Poliţiei municipiului Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenţie la neatenţie! Comisarul-şef Emilian Pârvu, şeful BCCO Constanţa, ne spune cum să procedăm în cazul banilor falşi

26 Nov 2015 3777

Jenică Emilian Pârvu, noul şef „plin“ al BCCO Constanţa

08 Aug 2014 2520

Jenică Emilian Pârvu a câştigat şefia BCCO Constanţa

07 Aug 2014 2066