Sarcinile comisarului-şef Gabriel Neacşu, „tipul deosebit" din IPJ

control_-_gabriel_neacsu.jpgZIUA de Constanţa continuă prezentarea structurii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa cu Biroul de Control Intern, unde comandant este comisarul-şef de poliţie Gabriel Neacşu. Primul adjunct al inspectorului şef al IPJ Constanţa, comisarul-şef Adrian Rapotan susţine că fostul şef al Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv, respectiv Gabriel Neacşu, face parte din elita inspectoratului şi că este „un tip deosebit".

Conform datelor oficiale, Biroul Control Intern din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa „desfăşoară activităţi specifice de soluţionare a plângerilor şi sesizărilor formulate împotriva poliţiştilor şi personalului contractual în legătură cu serviciul sau cu privire la încălcarea normelor de etică şi deontologie profesională". Mai mult decât atât, biroul mai sus precizat „organizează şi efectuează controale de fond şi tematice la subunităţile şi structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa". Comisarul-şef de poliţie Gabriel Neacşu, în calitate de şef al Biroului Control Intern, poate efectua activităţi de „cercetare penală cu privire la infracţiunile săvârşite de poliţiştii care nu au calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare şi efectuează acte de urmărire penală în baza delegării date de procurori în dosarele aflate în anchetă proprie", după cum se arată şi în înscrisurile oficiale. Mai mult decât atât, în aria de competenţă a acestui birou intră şi efectuarea cercetării prealabile în scopul stabilirii existenţei/inexistenţei abaterilor disciplinare comise de poliţiştii şi personalul contractual din structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Subalternii comisarului-şef Neacşu pot face cercetări administrative ale pagubelor produse unităţii de către personalul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi verifică informaţiile primite de la structurile specializate din cadrul MAI referitoare la fapte săvârşite de poliţişti sau personalul contractual. Biroul de Control Intern „colaborează cu structurile specializate din cadrul IGPR şi MAI pe linia prevenirii faptelor de corupţie în rândul personalului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa", se mai arată în informările oficiale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisarii șefi care au vrut să facă parte din echipa managerială a IPJ Constanța nu au obținut nota minimă de promovare a probei de concurs

28 Apr 2022 3157

Dosar penal pentru purtare abuzivă. Un polițist din Prahova ar fi agresat un minor în sediul secției de poliție

19 Mar 2022 1807

Polițist cercetat pentru o postare pe Facebook. El a transmis că nu va sancționa cetățenii privind autenticitatea măștii

13 Jan 2022 1434

Revista presei locale

06 Feb 2019 1789

Poliţist cercetat penal pentru că ar fi împuşcat un câine

18 Dec 2017 2049

Perchezitii pentru probarea activităților infracționale ale unui agent de poliție și ale altor persoane

15 Dec 2016 2360

​ÎPS Teodosie a intrat pe ușa din spate în sediul IPJ Constanța. Se va desfășura o investigație internă (video)

20 Oct 2016 4954

Comunicat - Constituire dosar - PJ Braşov

17 Feb 2016 1448

12 posturi vacante de inspector la DGASPC Constanţa

12 Nov 2014 1937