Strutinsky, arestat de instanţa care i-a încătuşat pe Morgenstern şi pe Gâmbuţeanu (documente)

Gabriel Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Radu Mazăre - Nicuşor Daniel Constantinescu, încătuşat pentru trafic de influenţă, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată, a fost arestat, ieri, Tribunalului Bucureşti. Aceeaşi instanţă a dispus, în alte dosare, încătuşarea lui Adrian George Gâmbuţeanu, directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, judecat în două dosare alături de şeful CJC, precum şi a lui Avraham Morgenstern, afacerist israelian. Acesta este cercetat de procurorii DNA alături de Radu Ştefan Mazăre şi de Alexandru Mazăre, senator al României, în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“. Într-o altă cauză, Morgenstern este suspectat că nu ar fi înregistrat în mod corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa, în sumă totală de peste 150 de milioane de lei, şi că nu ar fi înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, emise de societatea Shapir Structures SRL.
 
Mai mult decât atât, procurorii Anticorupţie susţin că Avraham Morgenstern ar fi înregistrat cheltuieli fictive în sumă totală de peste 65 de milioane de lei, reprezentând consultanţă şi asistenţă tehnică oferite de societăţile Larton Consultants Ltd Cipru şi Comrad Leasing Ltd Cipru, controlate tot de el. Revenind la dosarul în care DNA a cerut arestarea preventivă a lui Gabriel Sorin Strutinsky, afaceristul este bănuit, printre altele, că ar fi pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunţător, în baza a trei contracte încheiate cu DADL (Direcţia Apelor Dobrogea Litoral). „În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor DADL şi asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunţător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii reprezentate de denunţător în conturile bancare ale societăţilor comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL şi SC CDS Project SRL“, conform DNA.
 
Întreg comunicatul celor de la Anticorupţie poate fi citit în secţiunea „Documente“. Tot aici pot fi consultate şi informările DNA privindu-l pe Avraham Morgenstern.
 
Citeşte şi
 
Dacă dispare din PSD
Echipa lui Mazăre ar putea arunca partidul în stradă

 
Firma de la DNA cumpara teren pe Mircea
 
Asociată cu numele primarului Radu Mazăre
Una dintre afaceristele de top ale Constanţei, cercetată de DNA pentru spălarea banilor

 

Din Dosarului Retrocedărilor
Primăria Constanța, „fals proprietar” al terenului vândut către societatea administrată de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu

 

Va fi revocată Sorina-Gina Hortolomei-Moscu?
SC Aqualand SA îşi schimbă administratorul şi sediul

 
Are Cafe del Mar urmaş?!
Crema Summer Club - distracţia Nitalexil pe tărâmul retrocedărilor

 
Strutinsky şi legăturile cu Mihaela-Elvira
 
Afaceri in familie pentru Valentin Gheorghe Ionescu
 
Finul lui Titi Chirilă, prins între Lazia şi fostul coleg al lui Mazăre
 
Strutinsky, „săltat“ de DNA
„Trezorierul“ tandemului Mazăre - Constantinescu, suspectat că a luat mită prin transfer bancar

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 642

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 847

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 623

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 600

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1274

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 772

Firma deținută de Adriana Strutinsky, fosta soție a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, la judecată cu Protecția Consumatorilor. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța

27 Jan 2024 1054

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 931

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 670

Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor bunuri aflate în proprietatea Ideea Contrast SRL

29 Dec 2023 987

Ședință CLM Consilierii locali decid după Crăciun, dacă Omonia Trading SRL va cumpăra un teren din Mamaia. Legături cu Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1174

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1475

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1126

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 787

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4762