Tribunalul Constanta a reconfirmat o sentinta comunista

tribunal_palatul_justitiei_01.jpgVerdictul iniţial a fost pronunţat de Tribunalul Popular al Oraşului Constanţa, în 1960

La 64 de ani, a fost condamnat de comunişti la şapte ani de detenţie corecţională şi confiscarea averii, pentru că şi-a ascuns averea, moştenire de familie, de mâinile hrăpăreţe ale statului totalitar. La aproape jumătate de secol de la pronunţarea acestei sentinţe, în 2009, Tribunalul Constanţa a reconfirmat decizia comunistă, respingând cererea de revizuire formulată de familia lui.

Levon Ihtirian s-a născut în 1896, în Turcia, iar în 1960 a fost condamnat de Tribunalul Popular al Oraşului Constanţa pentru că a îndrăznit să refuze să-şi cedeze moştenirea de familie către statul comunist. Aşa-zisa infracţiune a fost incriminată prin Legea 284/1947, pentru cedarea, către Banca Naţională a României, a aurului, valutelor efective şi a altor mijloace de plată străine. La capătul unui proces care, aparent, a durat cinci luni, dar, în fapt, a durat aproximativ jumătate de secol, judecătorii Tribunalului Constanţa au ajuns la concluzia că decizia pronunţată de tribunalul comunist a fost legală. Instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a cazului, introdusă de familia bătrânului, care a încercat să-i reabiliteze numele şi să-şi recapete averea preluată abuziv de statul român comunist. Acţiunea a fost introdusă de Louise Hitter Georgescu Pipera (născută Ichtirian), fiica lui Levon Ihtirian. Aceasta a solicitat instanţei revizuirea sentinţei penale din 1960, în baza căreia a fost condamnat tatăl ei, dar şi a deciziei prin care recursul lui Levon a fost respins ca nefondat. Pe 26 ianuarie 1960, bătrânul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracţiuni privind legea pentru cedarea aurului, a valutelor efective şi a altor mijloace de plată străine către BNR. Levon Ihtirian a achiziţionat monede de aur în perioada 1944-1947, pe care a refuzat să le predea statului comunist. În urma unui control efectuat la reşedinţa sa, organele miliţiei au descoperit 33 de monede de aur ascunse în hornul sobei sale şi 161 ascunse în nişte ţevi de aluminiu, în beci.

monezi_de_aur.jpgVinovat de „eludarea legii"

Pentru că nu a respectat termenul legal de 15 zile, în care putea să-şi „predea" benevol averea către statul comunist, Levon Ihtirian a fost trimis în judecată, la vârsta de 64 de ani. În cadrul procesului din 1960, apărarea bătrânului i-a fost asigurată de avocatul Aram Agop, care a pledat pentru acordarea de largi circumstanţe atenuante clientului său. În argumentarea sa, avocatul a atras atenţia asupra faptului că Levon Ihtirian era un cetăţean de origine armeană, născut în Turcia, care a avut mult de suferit de pe urma turcilor şi care păstra monedele ca „mijloc de apărare împotriva satrapilor turci, care-i schingiuiau, iar, în schimbul acestora, puteau duce o viaţă mai bună". Apărarea a încercat să induce ideea că acuzatul rămăsese cu mentalitatea de asuprit, nefiind şcolit sau prea instruit. Totuşi, eforturile avocatului au fost combătute de procuror, alături de jurisconsultul Băncii de Stat Constanţa, iar instanţa, probabil după cum era de aşteptat, a dat dreptate acuzării, constatând că bătrânul a încercat să „eludeze legea". Prin sentinţa pronunţată de tribunalul comunist, Levon Ihtirian a fost găsit vinovat de toate capetele de acuzare şi condamnat la opt ani de închisoare corecţională, iar averea i-a fost confiscată. La aproape jumătate de secol de la pronunţarea acestui verdict, familia bărbatului, care, între timp, a decedat, a încercat să-i reabiliteze numele, după moarte, şi să obţină achitarea de la instanţele constănţene, pe motiv că fapta de care a fost acuzat nu există. În această săptămână, Tribunalul Constanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de familia lui Levon Ihtirian. Astfel, sentinţa pronunţată de instanţele comuniste a rămas în vigoare, fiind reconfirmată, practic, prin decizia de respingere a revizuirii cazului. Iar asta, în condiţiile în care Legea 284/1947, în baza căreia Ihtirian a fost condamnat şi închis, a fost considerată abuzivă şi abrogată prin OUG 190/2000.

{mos_ri:Tribunalul Constanta} 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Klaus Iohannis „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului“

04 May 2024 211

Renăscând bunătatea în perioada Paștelui Să ne arătăm compasiunea și generozitatea într-un spirit de solidaritate și unitate

03 May 2024 430

Fotoreportaj Constanța Eleganța pelicanilor la Mamaia Nord. O priveliște ce înfrumusețează peisajul marin (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 425

APM Constanța, răspuns pozitiv Casa de Asigurari a Avocaților din România investește în orașul Techirghiol

03 May 2024 434

Firme Constanța SC PGL Vama Veche SRL, nou înființată. Ce domeniu de activitate are

01 May 2024 436

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 228

Reprezentanții Uniunii Elevilor, la Consiliul Județean Constanța pe problema transportului elevilor

30 Apr 2024 578

Peste 7.000 de jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali din Portul Constanța Sud

30 Apr 2024 446

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța susține că nu este necesară evaluarea impactului de mediu, pentru „Pasaj rutier denivelat la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu”

30 Apr 2024 610

Dezbatere publică la APM Constanța pentru blocul de 11 etaje, edificat de Maritimo Residence SRL pe strada Ștefăniță Vodă

30 Apr 2024 801

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 381

Primăria Constanța anunță un nou pas pentru construirea garajului de autobuze

30 Apr 2024 384

Firme Constanța A fost înființată SC VLADANDREI 2024 SRL, cu domeniul principal de activitate - „Restaurante“

29 Apr 2024 512

SC Maestru Jan Răzvan SRL, firmă nou înființată la Constanța

28 Apr 2024 424

#DobrogeaDigitală Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

28 Apr 2024 1501