Victima politistului Faraon a fost inmormantata (galerie foto)

cap_4.jpgDiana - prietenă: „Uneori viaţa e de neînţeles / Ea nu iartă... iar tu nu ai de ales... / Este ultimul tău drum, te-am pierdut"

Ieri la amiază, tânărul care a decedat în urma accidentului produs pe 23 mai, în zona Eden din Constanţa, a fost condus de rude şi de prieteni pe ultimul drum.

Andrei Ion Bogdan, de numai 22 de ani, a fost înmormântat ieri, în Cimitirul Municipal din Constanţa, unde i-au fost alături prietenii şi familia, îndureraţi de pierderea suferită. Pe unele dintre maşinile din care a fost compus convoiul care a oprit în faţa cimitirului se afla poza lui Andrei, John, cum îi spuneau prietenii, într-o postură veselă şi optimistă. De asemenea, prieteni buni ai acestuia au purtat tricouri negre pe care era imprimată aceeaşi poză, care le amintea exact cum era prietenul lor drag. Tânărul a fost salvamar în sezonul 2009 şi lucra pe plaja de la intrare în staţiunea Mamaia.

salvamari_355.jpgAmintim că Andrei Ion Bogdan a fost lovit în timp ce trecea strada printr-un loc nepermis de către poliţistul de frontieră, Florian Faraon, în vârstă de 32 de ani, care conducea regulamentar pe strada Soveja. După producerea incidentului, conducătorul auto a fugit de la locul faptei, însă a fost prins la scurt timp.

Una dintre prietenele lui John ne-a trimis câteva versuri, în memoria acestuia: Astăzi cerul parcă e înnorat/Totu-n jurul meu îmi pare schimbat/Uneori viaţa e de neînţeles/Ea nu iartă... iar tu nu ai de ales.../Este ultimul tău drum, te-am pierdut/Amintirea se aşterne în trecut/Ieri erai un suflet nevinovat/Astăzi Îngerii din cer mi te-au luat.../Dumnezeu să te odihnească în pace!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

andra

10 Jun, 2014 14:35

Asta este tara in care traim....si totusi nu se va schimba nimic daca noi nu schimbam si inchidem ochii si acceptam toate mizeriile astea....trebuia sa plateasca ....nu sa stea bine mersi cu berea in mana la ora actuala! dormim asta facem....dormim si e dureros...

beatrice

15 Jul, 2010 03:16

imi pare foarte rau pt ce s-a intamplat ! de fiecare data knd ma duc la plaja si trec prin zona unde lucrai imi amintesc de tine :( dzeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace !

Andreea

09 Jun, 2010 12:58

Politistul nu trebuie iertat deloc..asa ceva nu se face..nu i-a pasat de el ca este bine sau nu ,ce sange are in el ...Si noi ...noi am ramas fara un prieten care nu merita sa aiba asa soarta .

Alina

07 Jun, 2010 19:03

Ieri ne-am condus prietenul pe ultimul drum.. Foarte trist!! Mai sunt cateva zile si trebuia sa ii spune La Multi Ani.. dar acum cui? :(

Simona

07 Jun, 2010 18:49

Tot raul din lume il doresc acestui nemernic !!! Sa ma ierte Dumnezeu dar merita aceiasi soarta !!! Ne-a luat tot ce aveam mai important ! :((((

DORIN

07 Jun, 2010 17:56

Sa ii dea dumnezeu copilului lui aceiasi soarta pe kre a avut-o JOHN!!!! mi-as dorii k la varsta de 22 de ani fara o saptamana sa pateasca si copilul lui la fel!!! este cea mai mare dorinta din sufletul meu !!!!

eter

07 Jun, 2010 09:55

Era beat clar si plitistul era vinovat, nu a circulat regulamentar ci a mers pe contrasens. A murit un baiat tanar si traieste un nemernic!

tu

07 Jun, 2010 09:55

Dumnezeu sa-l ierte! Faptul ca l-a lovit cu masina nu i se poate imputa daca a avut prioritate. Insa faptul ca n-a dat o mana de ajutor celui accidentat, politist fiind, mi se pare strigator la cer.

Gabriela

07 Jun, 2010 02:34

"Potrivit politistilor de la Rutiera, gestul sau ar fi fost motivat de anumite defectiuni ale autoturismului sau de consumul de alcool" Oare ce defectiuni ar fi putut avea masina in acel momment, de l-a abandonat in strada, de a fost nevoie de martori pentru a-l identifica??? Este un nenorocit care merita mult mai mult decat o simpla pedeapsa cu inchisoarea de pana la 7 ani. Sa aibe toata viata constiinta incarcata, pentru ca a trimis in ceruri un baiat care nu merita asta!! Dumnezeu sa te aibe in paza Andrei!

Articole asemanatoare

Rețete tradiționale de Paște Pasca, nelipsită de pe mesele românilor

27 Apr 2024 546

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 362

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 488

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 834

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 695

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 312

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 416

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 834

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 488

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 398

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 916

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7713

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 770

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 603

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 575