Afganistan Armata americană admite ca ar putea fi responsabilă pentru victime civile în provincia Kunduz

Armata americană a admis astăzi că e foarte probabil ca loviturile aeriene în Afganistan să fi ucis și civili în provincia Kunduz, informează AFP, citat de Agerpres.

Anunțul vine după ce joi, cel puțin 30 de civili au murit într-un raid aerian și localnicii au protestat la Kunduz în fața clădirii care adăpostește biroul guvernatorului cu trupurile unor copii care au murit în lovitura aeriană.

Președintele afgan a deschis o anchetă și a trimis o echipă de anchetatori la Kunduz.

"Primele elemente ale investigației arată că atacul a făcut cel mai probabil victime printre civili", a declarat generalul Charles Cleveland, unul dintre șefii forțelor americane în Afganistan. El a mai anunțat că va fi demarată o anchetă comună cu forțele armate afgane.

Forțele armate afgane anunțaseră mai devreme sâmbătă că trupele americane au avut doar un rol consultativ de coordonare în raidul de joi, conforma agenției EFE.

Forțele afgane, în cooperare cu militarii din coaliția internațională, au efectuat joi o operațiune împotriva insurgenților talibani la periferia orașului Kunduz. Trupele afgane au fost atacate de insurgenți și au cerut ajutor de la forțele aeriene americane.

Problema victimelor civile în cadrul operațiunilor militare împotriva talibanilor pune mari dificultăți trupelor occidentale, după 15 ani de campanie militară, șe le atrage critici din partea populației locale și a guvernului afgan.

Președintele Ashraf Ghani s-a declarat foarte trist după incidentul de la Kunduz și a le-a cerut trupelor afgane să facă tot posibilul pentru a evita victimele civile. De asemenea, i-a acuzat pe insurgenți că se ascund în spatele civililor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două persoane şi-au pierdut viaţa în explozia produsă într-un autobuz într-un cartier şiit din Kabul, capitala Afganistanului

06 Jan 2024 696

Cutremurele fac ravagii în Afganistan. Monumente istorice sunt grav avariate

13 Oct 2023 840

Eroii nu mor niciodată! Au trecut zece ani de la moartea a doi militari din Forţele Navale căzuţi în Afganistan. Unul era din judeţul Constanţa

22 Sep 2023 1142

Un an de la moartea militarului american Nicholas D. Goshen, în baza NATO de la Kogălniceanu

06 Sep 2023 789

Doi bărbați din Afganistan, bănuiți de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Ce spun polițiștii

01 Sep 2023 692

IGI Tânăr de 18 ani din Afganistan suspectat că a trecut fraudulos fontiera de stat

24 Aug 2023 707

Eroii nu mor niciodată! Se împlinesc șapte ani de când doi militari au fost uciși în Afganistan

07 May 2023 1018

Garda de Coastă a descoperit zeci de migranți din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan. Condamnare

25 Apr 2023 946

Eroii nu mor niciodată! Cine este eroul pe care îl pomenim azi, căzut la datorie în Afganistan

03 Apr 2023 1653

Mort în Afganistan. Cine este eroul Armatei Române pe care îl pomenim astăzi

30 Mar 2023 1056

Căzut la datorie în Afganistan. Cine este eroul Armatei Române pe care îl pomenim astăzi

26 Feb 2023 1077

VIDEO. Constanța. 80 de persoane, salvate de la o moarte sigură! Cum s-a evitat producerea unei tragedii maritime! Condamnări cu executare

05 Dec 2022 4299

In memoriam A murit la trei zile după atacul asupra TAB-ului în care se afla. A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de război.

14 Nov 2022 1609

Ziua Comemorării şi Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, celebrate la Liceul Teoretic „George Călinescu”

13 Nov 2022 1617

Militarul american decedat în baza NATO de la Kogălniceanu ar fi împlinit 41 de ani

27 Oct 2022 6637