Libri Maris SA vrea acord de mediu pentru un bloc de cinci etaje

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire apart-hotel S+P+5e, amenajare parcare şi împrejmuire teren, propus a fi amplasat în municipiul Constanţa, Sat Vacanţă, Casa Ţărănească Vaslui“.
 
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, strada Unirii nr. 23, Constanţa, zilnic, între orele 9.00 şi 13.00, şi la adresa titularului, Libri Maris SA, cu sediul în municipiul Constanţa, Satul de Vacanţă, Casa Ţărănească Vaslui. De asemenea, constănţenii pot depune observaţii privind respectivul proiect.
 
Reamintim că Libri Maris SA a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 13 noiembrie 2015, Certificatul de urbanism nr. 3986, cu obiectul „Construire imobil D+P+5e cu funcţiunea de vilă turistică, împrejmuire teren“. Actul eliberat de autoritatea publică locală a fost valabil până pe data de 13 noiembrie 2016.

Libri Maris SA, în datele Registrului Comerţului 

Libri Maris SA a fost înfiinţată în anul 1991. Sediul social al firmei se află în municipiul Constanţa, Satul de Vacanţă, Casa Ţărănească Vaslui. Capitalul social subscris, de 112.517,5 lei, integral vărsat, este compus din 45.007 acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 2,5 lei. Firma este controlată de Laurenţiu Constantin Dimcică, născut pe 6.07.1957, în Constanţa, cu 28,99% din capitalul social, Lucian Taciuc, născut pe 19.07.1956, în Constanţa, cu 28,94% din capitalul social, Cosmin Mîndruţă, născut pe 16.07.1981, în Bacău, cu 8,32% din capitalul social, Constantin Mîndruţă, născut pe 14.02.1956, în Băneasa, cu 20,67% din capitalul social, Acţionari Listă Persoane Fizice, cu 13,08% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt Lucian Taciuc - membru în CA, Laurenţiu Constantin Dimcică - preşedintele Consiliului de Administraţie, Constantin Mîndruţă - membru în CA. Libri Maris SA desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul al cărţilor, în magazine specializate.
 
Citeşte şi:
 
Primăria şi-a dat acordul
Bloc de cinci etaje, ridicat de Libri Maris SA în Satul de Vacanţă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

un constantean

08 Nov, 2017 18:00

Bravo lor! Oameni de isprava care vor sa faca ceva pt. Constanta! Cinste lor!

Articole asemanatoare

Cum va arăta blocul de cinci etaje ce va răsări în locul Casei cu iederă de pe bulevardul Ferdinand din Constanța (DOCUMENT)

20 May 2024 639

TRL Properties SRL, PUZ pentru reglementarea unui teren din Năvodari

19 May 2024 375

PUZ la Mediu COMCM SA Constanța intenționează să ridice imobile de 10 etaje în zona bulevardului Aurel Vlaicu

19 May 2024 1001

Cumpărări directe Constanța Pluri Consultants Romania SRL, contract de 46.000 de euro cu Administrația Porturilor Maritime pentru gestionarea capitalului uman (DOCUMENT)

19 May 2024 390

COMVEX SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul propus fi amplasat în Constanta, Incinta Port

17 May 2024 319

Licitații Constanța Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA, contract cu firma deținută de familia Bosînceanu (DOCUMENT)

16 May 2024 647

Angajații de la APM Constanța, în acțiune de protest (Galerie FOTO)

16 May 2024 565

Tomis Marina Management SRL ar putea rămâne concesionara Portului Turistic Tomis Constanța până în 2040! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

14 May 2024 601

O firmă din Portul Constanța va amenaja un terminal de cereale la Dana de gabare de pe digul de larg

14 May 2024 937

CN APM SA Constanța Pași pentru construcția unei stații modulare în zona fluvio - maritimă a portului Constanța (DOCUMENT)

14 May 2024 422

Va avea cinci deschideri Mediul și-a dat acordul pentru viitorul pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, din Constanța

13 May 2024 859

Portul Constanța închiriază mai multe parcele de teren. Licitația va avea loc pe 29 mai (DOCUMENT)

13 May 2024 707

Spitalul municipal Medgidia va fi extins și dotat. Proiectul, depus la APM Constanța

13 May 2024 472

Proiectul, depus la APM Constanța Primăria Medgidia va investi într-un ansamblu mixt cu funcțiunea predominantă de educație (DOCUMENT)

08 May 2024 410

Adunarea Generală Ordinară, pe 23 mai. Acționarii CN APM Constanța decid distribuţia sumei de 114.833.234 lei din rezervele societăţii

08 May 2024 444