O nouă serie de elevi „cobai“ se anunţă şi în 2018. Schimbările îi bulversează pe profesori

Este 2018, ceea ce înseamnă că a venit timpul ca deciziile controversate luate anul trecut de ministrul Educaţiei, Liviu Pop, în ceea ce priveşte învăţământul românesc să fie puse în aplicare.
 
Aşadar, luna viitoare, pentru prima dată în istoria educaţiei româneşti, elevii claselor a XII-a vor susţine mult mai devreme probele orale ale Bacalaureatului. Nici nu se ştie dacă vor fi declaraţi absolvenţi, dar măcar vor avea bifate cele trei probe care oricum nu contează la media finală. Pentru a le promova, elevii trebuie doar să se prezinte la examen. Fiecare va obţine un calificativ: utilizator mediu, avansat sau experimentat.
 
Vasăzică, prima sesiune a Bacalaureatului va începe în 12 februarie, când elevii de clasa a XII-a vor susţine proba orală la limba română, după care, între 16 şi 20 februarie, va urma proba competenţelor digitale, iar între 21 şi 22 februarie le vor fi testate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
 
Peste alte patru luni, vor începe probele scrise pentru cei care au fost declaraţi absolvenţi. Prima va fi la limba şi literatura română, pe 25 iunie. Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului va avea loc pe 20 august.
 
Iar dacă mandatul ministrului Liviu Pop ar avea şanse mai mari decât ale predecesorilor, am putea asista la o a treia ocazie la Bacalaureat pentru absolvenţii din anul 2019.
 
Şi elevii care pregătesc admiterea din 2019 s-ar putea să aibă surprize. Nu, nu e vorba de scoaterea din calcul a mediei din gimnaziu, ci de corectarea online a lucrărilor de către profesori, fie de acasă, fie din centrele de evaluare. Deja Ministerul Educaţiei şi STS pregătesc un sistem de securitate digital care să permită acest lucru.
 
Şi s-ar părea că, din septembrie 2018, introducerea manualului unic la fiecare materie, editat de editura unică a Ministerului Educaţiei, va deveni realitate, întrucât Guvernul a aprobat în luna decembrie un proiect de lege în acest sens, care ar putea intra în vigoare doar dacă trece de votul Parlamentului. Aceasta parcă în ciuda împotrivirilor a numeroşi profesori şi experţi din educaţie.
 
Cât despre mult promisele salarii mărite din ianuarie 2018 cu 25%, anunţate iniţial de guvernanţi, ele vor creşte practic doar cu 4% la salariul net rămas după ce-şi vor plăti contribuţiile la stat.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Etapa națională a Olimpiadei de dezbateri academice organizată în premieră la Constanța

10 May 2024 222

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 333

Ministerul Educației Codul drepturilor și obligațiilor studentului a fost actualizat. Care sunt principalele noutăți?

09 May 2024 329

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România Ovidius și UMC nu se află în topul primelor zece instituții de învățământ superior

09 May 2024 411

Editorial! Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, pe ultima sută de metri! Cum încearcă unii părinți să „fenteze“ regulamentul

08 May 2024 450

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 640

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 485

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 382

Evaluarea Națională, în atenția ministrului Educației! Ce soluție a fost găsită pentru diferențele de notare la grile

21 Apr 2024 553

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 640

Vești bune pentru elevi și studenți! Se acordă un ajutor financiar pentru achiziționarea unui calculator sau laptop

18 Apr 2024 741

Ministerul Educației Iată care pot fi cauzele comportamentului violent în rândul copiilor

17 Apr 2024 603

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3487

Dispută între Ministerul Educaţiei, profesori şi părinţi pe tema supravegherii video în şcoli

05 Apr 2024 662

Ministerul Educației a lansat în consultare publică Strategia Națională pentru Susținerea Părinților 2024 – 2030 (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 537