Sanctuar neanderthalian descoperit în Grecia

O adevărată comoară, constând în fosile și artefacte neanderthaliene, a fost scoasă la lumină într-o peșteră din Grecia, se arată într-un studiu publicat în Journal of Human Evolution. Mai mult, este prima descoperire de acest gen din Grecia, o țară în care arheologii și-au dedicat munca, cu precădere, perioadei clasice sau celei medievale.

„Grecia este așezată pe cea mai probabilă rută pe care oamenii preistorici s-ar fi aventurat din Africa spre Europa, via Orientul Mijlociu”, susține Katerina Harvati, paleoantropolog la Univeristatea din Tübingen, Germania. „De asemenea, este așezată pe una din cele trei peninsule europene din Mediterana, un loc de refugiu pentru plante și animale, implicit și pentru speciile umane, în perioada glaciară”, adaugă aceasta.

Harvati, alături de arheologi din Grecia și Franța, au descoperit numeroase fosile și artefacte neanderthaliene în situl cunoscut sub numele de Kalamakia, o grotă adâncă de doar 20 de metri, creată natural în stânca calcaroasă de pe țărmul vestic al peninsulei Mani. Depozitul arheologic acoperă o perioadă de timp ce se întinde de acum 39.000 de ani până acum 100.000 de ani. În grotă, cercetătorii au identificat numeroase artefacte din piatră, scoici sau cuarț, tipice culturii musteriene, cultura oamenilor de neanderthal.

Articolul integral aici: stiintasitehnica.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Descoperire şocantă în Argeș! Un bărbat credea că deține un obiect de patrimoniu, dar s-a dovedit a fi o jucărie

26 May 2022 1130

Cartea zilei Dragonii pârjolitori (vol.2 din Seria Elementalii) - Amie Kaufman

14 Mar 2022 1083

Artefact antic aparținând epocii romane, descoperit la domiciliul unui constănțean

15 Jan 2021 1706

Papirusul antic descoperit la Mangalia, un artefact unic în România (galerie foto)

30 Aug 2017 5528

Artefact istoric descoperit în centrul Constanței (galerie foto)

18 Sep 2016 3169

Statuie veche de peste două milenii, descoperită pe coasta Mării Negre

11 Sep 2016 2596

Masca funerară din aur a lui Tutankhamon a fost distrusă

24 Jan 2015 1836