Justitie

Crimă la Delfinariu! Dosarul va fi redeschis pe data de 23 februarie

Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au stabilit primul termen în dosarul în care Nicolae Filimon, din Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă, la aproape 30 de ani de temniţă pentru că ar fi ucis-o cu 11 lovituri de cuţit pe Adriana Farcaș.

Primul termen în apelul cauzei va avea loc pe data de 23 februarie.


Amintim că Marinela Mitan, judecător al Tribunalului Constanţa, i-a aplicat lui Filimon zece ani de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, dar şi alţi 25 de ani de închisoare pentru omor calificat.
 
Instanţa a contopit pedepsele aplicate, stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani de închisoare, sporită cu o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare, inculpatul urmând a executa în total pedeapsa de 28 de ani şi patru luni de închisoare.
 
Decizia nu a fost definitivă, aceasta fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Reamintim că, potrivit procurorului criminalist Zafer Sadîc, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, înainte de crimă, Nicolae Filimon ar fi băut un litru de ţuică, ar fi luat un cuţit, lung de aproape 30 de centimetri, şi era hotărât să ajungă la locuinţa surorii fostei iubite, pe care o bănuia că intervenise în relaţia lor şi din cauza acesteia s-au despărţit. A intrat în chioşcul de ziare aflat în staţia de autobuz de la Delfinariu, unde lucra Adriana Farcaş, pentru a lua un pachet de ţigări, deşi nu avea bani la el. Bărbatul i-ar fi cerut victimei să nu ţipe, să-i dea un pachet de ţigări, că nu-i face rău. Victima l-ar fi refuzat. Atunci, el ar fi scos cuţitul şi ar fi ameninţat-o să-i dea ţigări, că altfel o omoară. Femeia ar fi ţipat, iar bărbatul ar fi intrat după ea şi ar fi înjunghiat-o.

Decizia Curţii de Apel Constanţa va fi definitivă.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crima de la Delfinariu Nicolae Filimon, condamnat la 26 de ani de închisoare!

24 Feb 2017 3306

Crimă la Delfinariu! Presupusul autor este nemulţumit de pedeapsă

16 Jan 2017 567

Nicolae Filimon, condamnat la aproape 30 de ani pentru crima de la Delfinariu

05 Jan 2017 1851

Crima care a şocat Constanţa! Adriana Farcaș, înjunghiată de 11 ori. Unde au fost oamenii legii? Judecata s-a terminat

28 Dec 2016 4526

Crima de la Delfinariu, un nou termen, azi, la Tribunalul Constanţa

23 Nov 2016 619

UPDATE. Crimă la Delfinariu! Nicolae Filimon, adus în faţa instanţei. Niciun avocat nu ar fi vrut să-l apere

12 Oct 2016 1376

Unde vom ajunge? Vânzătoarea de la Delfinariu, înjunghiată de 11 ori. Farmacista din Km 5, stropită cu benzină (galerie foto + video)

10 Oct 2016 16969

Crima de la Delfinariu, în instanțăTribunalul Constanța a decis menținerea în stare de arest a inculpatului

13 Sep 2016 6033

Crimă la Delfinariu! Procesul începe azi

13 Sep 2016 1152

Presupusul criminal al femeii ucise la Delfinariu Nicolae Filimon rămâne după gratii

18 Aug 2016 640

Presupusul criminal de la Delfinariu află azi dacă va fi pus în libertate

16 Aug 2016 1469

Crimă la Delfinariu! Adriana Farcaş, înjunghiată de 11 ori. Nicolae Filimon rămâne în arest

09 Aug 2016 966

Anunţaţi când confiscaţi zmeură, pufuleţi şi mere glazurate. Unde eraţi când Adriana Farcaş a fost ucisă la Delfinariu?

22 Jul 2016 11391

Primul termen, ieri Procurorul Zafer Sadîc a închis dosarul crimei de la Delfinariu

23 Jun 2016 1319

Exclusiv Crima de la Delfinariu - dosar închis. Nicolae Filimon a fost trimis în judecată

22 Jun 2016 3503

Constănţeni, vă simţiţi în siguranţă? Iată câţi bani cheltuieşte Primăria Constanţa pentru „liniştea“ noastră! (documente)

13 Jun 2016 2628

Două săptămâni de la moartea Adrianei Farcaş Ce piese din puzzle-ul crimei de la Delfinariu le lipsesc procurorilor?

09 Jun 2016 1731

Sondaj de opinie Constănţenilor le este teamă să iasă seara din case. „Sunt favorizaţi criminalii, pedofilii şi obsedaţii sexual“

06 Jun 2016 1238

Editorial „Dreptatea“ Adrianei Farcaş - 170 de euro pentru criminal, 18 pentru orfane!

02 Jun 2016 14053

Chioşcul de ziare de la Delfinariu, unde a murit Adriana Farcaş, se redeschide (galerie foto+ video)

01 Jun 2016 1129

Crima de la Delfinariu Nicolae Filimon, presupusul autor, a cerut să fie pus în libertate. Iată decizia magistraţilor!

01 Jun 2016 1789

Exclusivitate! Reconstituirea crimei de la Delfinariu. „A încercat să mă înţepe cu cuţitul. L-am lovit de două ori“ (video)

31 May 2016 9723

Editorial Minţile criminale bagă panică în constănţeni

31 May 2016 1337

Adriana Farcaş, condusă, ieri, pe ultimul drum. Arma crimei de la Delfinariu, căutată de la Constanţa la Sibiu (galerie foto)

31 May 2016 2446

Pagina de Facebook a lui Nicolae Filimon nu mai poate fi accesată!

30 May 2016 1111

Exclusiv Noi date din dosarul crimei care a şocat Constanţa. Unde au găsit procurorii hainele pline de sânge (video)

30 May 2016 6015

Constanţa, un oraş al terorii în secolul XXI Milioane de lei „alocate“ pentru pază şi securitate. Vă simţiţi în siguranţă pe străzi?

30 May 2016 4787

Crima de la Delfinariu, desluşită! După ce a înjunghiat-o pe Adriana Farcaş, Nicolae Filimon a mers acasă şi s-a culcat. Detalii! (galerie foto + video)

30 May 2016 9217

Criminalul femeii ucise la Delfinariu și-a recunoscut fapta! Ce a povestit anchetatorilor (video)

29 May 2016 8894

Presupusul autor al crimei de la Delfinariu se dădea director de bancă! (galerie foto)

29 May 2016 9543

”Să-mi dea mie voie să-i dau pedeapsa criminalului”, spune Ioan Chivu, tatăl tinerei ucise la Delfinariu (galerie foto+video)

29 May 2016 24264

Flori, coroane, lumânări și multă tristețe pentru Adriana Farcaș. Sângele crimei a fost curățat... (galerie foto)

29 May 2016 3493

Noi date din dosarul care a şocat Constanţa! Crimă la Delfinariu. Presupusul autor, părăsit de iubită ar fi încercat să se sinucidă

29 May 2016 4521

Bărbatul urmărit pentru crima de aseară, din zona Delfinariu, a fost prins!

28 May 2016 9138

Mesaje de condoleanţe, adresate soţului femeii înjunghiate la Constanţa

28 May 2016 5151

UPDATE Cel care ar fi comis teribila crimă de la Delfinariu a fost identificat de polițiștii constănțeni

28 May 2016 18471

„Doamne, în ce lume trăim?” Constănţenii, şocaţi şi îndureraţi de crima ce a lăsat două fete fără mamă

28 May 2016 9839

Tânăra din Constanţa care a murit, mamă a două fetiţe, a fost înjunghiată de 11 ori!

28 May 2016 10878

Anchetatorii refac traseul criminalului care a înjunghiat vânzătoarea din zona Delfinariu

28 May 2016 5774