Justitie

Cum încearcă Dănuț Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, să-şi anuleze sentinţa de 13 ani de închisoare.

Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a atacat decizia Tribunalului Bucureşti, instanţă care l-a condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare.
 
În acest context, dosarul va fi trimis Curţii de Apel Bucureşti, unde va fi luată o decizie definitivă.
 
În cauză, Ivan Constantin Virgil, director general al unei societăți comerciale, a fost condamnat la doi ani de închisoare. Şi acesta şi-a atacat sentinţe.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că „în perioada iulie 2009 - mai 2016, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, inculpatul Căpățînă Dănuț a pretins, de la mai mulți reprezentanți de societăți comerciale, sume de bani în cuantum de 310.826 euro, 27.900 USD și 4.768.698,78 lei din care a primit în total, suma de 197.858,59 euro, 27.900 USD și 4.768.698,78 lei“.
 
„Banii au fost primiți atât în mod direct, cât și prin intermediul inculpatei S.C. Picus Consulting S.R.L. și patru firme off-shore deținute de inculpat sau de amici ai inculpatului, în schimbul încheierii, derulării în bune condiții și plății la timp a facturilor aferente contractelor încheiate între Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța cu acele societăți comerciale. Aceste contracte vizau achiziția de servicii IT și ulterior de mentenanță IT, servicii medicale de medicina muncii destinate angajaților spitalului, servicii medicale constând în analize de laborator. Sumele achitate cu titlu de mită au fost virate de către reprezentanții societăților comerciale care au încheiat contracte cu spitalul județean Constanța în conturile inculpatei S.C. Picus Consulting S.R.L. și al firmelor off-shore, în baza unor contracte de prestări servicii de consultanță fictive“, conform DNA.
 
„Din totalul banilor primiți cu titlu de mită, suma de 4.768.698,78 lei a provenit de la inculpatul Ivan Constantin Virgil, director general al unei societăți comerciale, fiind remisă în perioada iulie 2009 - mai 2016, în vederea derulării în bune condiții a două contracte și a plății la timp a facturilor aferente acestora, sub forma unor plăți lunare aferente unor servicii de consultanță neefectuate. Inculpatul Căpățînă Dănuț și-a început activitatea infracțională imediat după numirea sa în funcția de manager Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Atunci, profitând de faptul că, anterior, deținuse funcția de manager la o societate comercială cu activitate în domeniul medical, Căpățînă Dănuț a negociat cu directorul general al acelei societăți, Ivan Constantin Virgil, menținerea unui contract încheiat anterior între societate și S.C. Picus Consulting S.R.L (controlată de Căpățînă Dănuț) , prin care inculpatul Căpățînă Dănuț își încasa salariul aferent funcției de manager. În schimbul acestor sume de bani, Căpățînă Dănuț se angaja că vor fi achitate la timp facturile pe care Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța le emitea către această firmă și că imaginea firmei va fi protejată pe plan local, în contextul în care inculpatul știa că firma de servicii medicale dorea să-și extindă activitatea în județul Constanța“, se mai arată în rechizitoriu.
 
„Ulterior, în perioada 2010 - 2011, activitatea infracțională a inculpatului Căpățînă Dănuț s-a extins, inculpatul propunând colaboratorilor apropiați care dețineau societăți comerciale încheierea unor contracte de consultanță fictive cu anumite firme off-shore, în schimbul facilitării încheierii/menținerii/reînnoirii contractelor cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, plății la timp a facturilor și derulării fără incidente a acestor contracte. Toate firmele de la care inculpatul a pretins și primit mită în prezentul dosar sunt firme cu care inculpatul colaborase anterior sau pe ai căror reprezentanți îi cunoscuse anterior, asigurându-se astfel că riscul unui eventual denunț este minim, fapt confirmat de perioada lungă în care și-a derulat activitatea infracțională. Inițial, inculpatul a încasat sumele reprezentând mita în conturile a două firme de tip off-shore indicate de un prieten al său, iar din anul 2011, inculpatul a încasat sumele reprezentând mita printr-o firmă off-shore la care devenise acționar. La sfârșitul anului 2013, inculpatul a mai înființat încă o firmă off-shore prin intermediul unei persoane din familie. Ulterior, din banii primiți drept mită, o parte au fost virați către S.C. Performance Profile S.R.L., iar altă parte au fost retrași, fiind folosiți pentru achiziționarea a diverse bunuri și servicii (locuințe, excursii în străinătate). Contractele de consultanță încheiate de inculpat cu societățile care dădeau mita mascată erau similare, iar aceleași rapoarte de consultanță întocmite în vederea justificării sumelor de bani se livrau către mai multe firme“, potrivit DNA.

Într-o altă cauză, fostul şef al SCJU a fost condamnat de Mihaela Vlăşceanu, judecător al Tribunalului Constanţa, în primă instanţă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare.

De asemenea, într-un alt dosar, Emilia Ganera, magistrat al Tribunalului Constanţa, a decis începerea judecăţii în dosarul în care fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar şi pentru conflict de interese, în formă continuată.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, condamnat la 7,8 ani de închisoare

20 Oct 2017 2602

Tribunalul Constanţa se pronunţă azi Decizie importantă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

20 Oct 2017 688

Patru ani cu executare pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa. Apelul dosarului, amânat

10 Oct 2017 2767

Tribunalul Constanţa a amânat dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

13 Sep 2017 364

Şedinţă secretă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa

29 Aug 2017 1402

Un nou termen în dosarul în care Dănuț Căpățînă este judecat pentru cinci infracțiuni de luare de mită

16 Aug 2017 464

11 august, zi importantă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

09 Aug 2017 866

Dosarul care a zguduit Sănătatea din Constanţa va fi redeschis. Cine şi ce pedepse a primit în primă instanţă

02 Aug 2017 2260

Noi termene de judecată pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

24 Jul 2017 761

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă a ajuns după gratii

05 Jul 2017 2032

Minuta judecătorilor Oficial despre condamnarea lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa

05 Jul 2017 947

UPDATE. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, condamnat definitiv. Şase ani şi opt luni de închisoare

05 Jul 2017 9592

Dănuţ Căpăţînă află azi dacă va merge la închisoare pentru următorii 13 ani

05 Jul 2017 749

Achitat ori condamnat A venit ziua cea mare pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa!

04 Jul 2017 1675

13 ani în primă instanţă Judecătorii se pregătesc să dea sentinţa definitivă în cazul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

22 Jun 2017 2802

Judecata lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, amânată pentru septembrie

11 Jun 2017 1215

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa trimis în judecată de DNA. Ce acuzaţii îi aduc procurorii lui Dănuţ Căpăţînă (rechizitoriu)

30 May 2017 1175

Când va avea primul termen Dănuţ Căpăţînă în cel de-al patrulea dosar

26 May 2017 968

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Traseul unui manager care a devenit inculpat cu patru dosare şi două condamnări

25 May 2017 2077

UPDATE. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, trimis în judecată într-un nou dosar. Al patrulea. Detalii

24 May 2017 3231

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, în faţa Tribunalului Constanţa

05 May 2017 2669

​Judecătorii din Bucureşti au amânat dosarul în care Dănuţ Căpăţînă a fost condamnat, în primă instanţă, la 13 ani de închisoare

24 Apr 2017 2767

Dănuţ Căpăţînă, condamnat, în primă instanţă, la 13 ani de închisoare Judecătorii din Bucureşti redeschid dosarul fostului şef al Spitalului Judeţean (rechizitorii)

21 Apr 2017 1818

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, rămâne sub control judiciar

27 Mar 2017 772

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, a luat 13 ani în primă instanţă. Dosarul va fi redeschis azi (rechizitorii)

23 Mar 2017 1339

O firmă înfiinţată de Dănuţ Căpăţînă a rămas fără pensiunea din Bran. Care este motivul şi ce societate este

15 Mar 2017 1370

Al treilea dosar al lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, a fost amânat (rechizitoriu)

13 Mar 2017 839

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, 13 ani în primă instanţă. Dosarul, amânat pentru 23 martie (rechizitorii)

25 Feb 2017 1555

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, judecat în al treilea dosar de Emilia Ganera, din Tribunalul Constanţa (rechizitorii)

30 Jan 2017 1019

13 ani în primă instanţă Cine va da verdictul final în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

27 Jan 2017 1561

Un nou termen în dosarul lui Dănuț Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitoriu)

26 Jan 2017 828

Primul termen în apel după condamnarea de 13 ani Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al SCJU, în faţa judecătorilor din Bucureşti

26 Jan 2017 1120

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, cooptat în SC Picus Consulting SRL

23 Jan 2017 1398

Dănuţ Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, condamnat la 13 ani de închisoare. Primul termen în apel, 26 ianuarie

22 Jan 2017 2881

S-a amânat pronunțarea în dosarul Turimobil SRL, firmă înfiinţată de fostul manager al Spitalului Județean Constanța Dănuţ Căpăţînă

17 Jan 2017 639

După condamnarea la 13 ani de puşcărie! O nouă veste proastă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (document)

17 Dec 2016 2545

UPDATE Dănuț Căpățînă, condamnat la 13 ani și 4 luni de închisoare!

15 Dec 2016 26801

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, în faţa judecătorilor. Este acuzat de luare de mită şi de spălare de bani

08 Dec 2016 1014

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, aşteptat la Tribunalul Bucureşti pe data de 8 decembrie (rechizitorii)

29 Nov 2016 865

Conflict pe Secţia de Neonatologie? Asistente medicale din SCJU, scoase la pensie cu „forţa”, dar chemate la concurs anul viitor (document)

29 Nov 2016 7086

Detalii ştiute până azi doar de DNA Trei ani cu suspendare pentru Lucica Căpăţînă, soţia fostului şef al Spitalului Judeţean Constanţa (document)

08 Nov 2016 1450

Termen amânat până la anul în dosarul Turimobil SRL

07 Nov 2016 668

Soţia fostului manager al SCJU, Dănuţ Căpăţînă, asociată într-o nouă firmă de consultanţă pentru afaceri şi management!

07 Nov 2016 1751

Senatorul Florian Popa, fost rector al UMF „Carol Davila”, în CA-ul Spitalului Judeţean Constanţa?

05 Nov 2016 1971

Rechizitoriu „bombă“ de la DNA! Este vizat Spitalul Judeţean Constanţa (document + rechizitorii)

28 Oct 2016 2775

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, judecat în al treilea dosar. Primul termen, în decembrie (rechizitorii)

22 Oct 2016 980

Dănuț Căpățînă, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. Al treilea! (rechizitorii)

19 Oct 2016 2664

Începe judecata lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

15 Oct 2016 924

Interdicţiile lui Căpăţînă! Nu are voie să iasă din Constanţa şi nici să se întoarcă în fruntea Spitalului Judeţean (rechizitorii)

10 Oct 2016 1363

Cine l-a eliberat pe Dănuţ Căpăţînă? Legături cu cel mai mediatizat caz de dispariţie din România (rechizitorii)

08 Oct 2016 1793