Scene de groază în cartierul Km 5 O farmacistă în Constanţa, stropită cu benzină de un militar. Judecata s-a terminat. Ce s-a decis în instanţă (video)

Judecătoria Constanţa a finalizat cercetarea specifică în dosarul în care un fost militar de la UM 01463 rachete Floreşti-Cluj detaşat la Constanţa este suspectat că, în octombrie 2016, ar fi stropit cu benzină o farmacistă din cartierul Km 5.
 
În acest context, instanţa a rămas în pronunţare urmând ca o decizie să fie anunţată peste aproximativ două săptămâni.
 
Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Amintim că fostul militar a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru că, în octombrie 2016, ar fi stropit cu benzină o farmacistă din cartierul Kilometrul 5. Iniţial, dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului Militar, însă cauza a fost trimisă spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru că bărbatul nu mai face parte din rândul militarilor.
 
„A intrat pur şi simplu în farmacie, eu nu eram atentă, şi, dintr-o dată, a aruncat cu benzină pe mine. Am început să ţip, am intrat în panică. Băieţii de afară au auzit, au alergat după el, l-au imobilizat, a venit între timp şi firma de pază... A spus că vrea bani. Că are un credit în franci elveţieni pe care nu mai are cu ce să-l plătească şi că vrea bani“, a mărturisit farmacista.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farmacistă din cartierul Km 5, stropită cu benzină de un fost militar. Ce au decis judecătorii Curţii de Apel

07 Sep 2017 2238

O farmacistă din cartierul Km 5, stropită cu benzină. Procurorii sunt nemulţumiţi. Dosarul va fi redeschis

03 Jul 2017 1860

Militarul care ar fi stropit cu benzină o farmacistă în Constanţa rămâne sub control judiciar (video)

18 Mar 2017 2619

Cum s-a finalizat ancheta în cazul militarului care a stropit cu benzină o farmacistă în Constanţa (galerie foto + video)

14 Mar 2017 2663

Unde vom ajunge? Vânzătoarea de la Delfinariu, înjunghiată de 11 ori. Farmacista din Km 5, stropită cu benzină (galerie foto + video)

10 Oct 2016 19816

Bărbatul care a stropit cu benzină o farmacistă în Constanţa, plasat sub control judiciar

08 Oct 2016 2023