Justitie

Veşti bune pentru cei care au credite bancare! Comisioanele de administrare şi de urmărire de riscuri, anulate de Tribunalul Constanţa

Victorie în instanţă pentru un bărbat din municipiul Medgidia! Vineri, Tribunalul Constanţa a anulat într-un dosar comisioanele de administrare şi de urmărire de riscuri.
 
Potrivit datelor oficiale, judecătorii au constatat „caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor prevederi, inserate în cuprinsul Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. (…) punctul 9 lit. b) - comision de administrare de 25,50 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzută la pct. 1, punctul 9 lit. e) - comision de urmărire riscuri de 86,70 RON lunar, reprezentând un procent de 0,17% din valoarea creditului contractat, prevăzută la pct.1“. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a dispus obligarea unităţii bancare la restituirea sumelor încasate în baza clauzelor abuzive citate, încasate de bancă, cu titlu de comision de administrare şi comision de urmărire riscuri.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie, în termen de 30 de zile de comunicare.
 
Într-un alt dosar, Tribunalul Constanţa a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor prevederi, inserate în cuprinsul Contractului de credit ipotecar nr. (…) „Art. 4.1 - după această perioadă, dobânda curentă se calculează în funcţie de indicele de referinţă stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în CHF. Indicele de referinţă al Băncii pentru creditul ipotecar se stabileşte în funcţie de costul surselor de finanţare şi evoluţia dobânzii la creditele ipotecare de pe piaţa bancară din România, se publică în presă şi se afişează la sediile unităţilor teritoriale ale Băncii şi Art. 4.2 - nivelul dobânzii variabile este egal cu indicele de referinţă al Băncii pentru creditul ipotecar acordat în CHF plus o marjă de 0 puncte procentuale, Art. 4.3 - pe parcursul derulării creditului, cu excepţia perioadei menţionate la art. 4.1, nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcţie de evoluţia indicelui de referinţă stabilit de Bancă, Art. 4.6 - în cazul în care, ca urmare a comunicării noului nivel al dobânzii de către Bancă, Împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat şi dobânzile aferente, în termen de cel mult zece zile de la data luării la cunoştinţă, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii“.
 
Banca a fost obligată să restituie sumele încasate în baza clauzelor abuzive citate, care depăşesc cuantumul dobânzii curente de 5,35% pe an şi al dobânzii legale aferente acestor sume, începând cu data de 27 ianuarie 2016 şi până la plata integrală a debitului. Şi în acest caz, decizia Tribunalului Constanţa poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 30 de zile de comunicare.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunţ important pentru cei care au credite în franci elveţieni Victorie în instanţă pentru un constănţean. Ce au decis judecătorii

11 Oct 2017 1058

Agrointel.ro Fermierii care nu pot lua credite în baza adeverinței APIA!

05 Aug 2017 1037

Vrei să-ţi iei un credit? Mai gândeşte-te o dată! Laura Cristina Andrei, avocat în Baroul Tulcea, are toate detaliile

21 Jun 2017 6490

Panică printre bancheri! Constanţa şi clauzele abuzive desfiinţate de judecători. Cazuri concrete

26 Oct 2016 2659

APIA a început eliberarea adeverințelor privind Măsura 215

27 Sep 2016 759

Cu ce avere debutează în CJ Constanţa Liberalul Stelian Gima, cu avere modestă şi două credite bancare (document)

02 Sep 2016 1255

Cu ce avere debutează în CJ Constanţa Nicoleta Bercaru (PSD), patru maşini şi patru credite bancare de achitat (document)

19 Aug 2016 3584

Victor Ponta - Nu trebuie să ne sperie creşterea economică record

15 Aug 2016 918

Veşti bune pentru cei care au credite bancare! Iată ce comisioane au fost declarate abuzive de judecătorii din Constanţa

18 Jul 2016 4763

Interesat să deschizi un restaurant autoservire? CJC te poate ajuta. Iată ce imobil pune la bătaie şi pentru ce sume!

12 May 2016 1466

S-au folosit de o firmă pentru a obține fraudulos credite bancare!

20 Apr 2016 684

Trei polițiști și un fost director de bancă au fost trimiși în judecată

01 Apr 2016 753

Cati Hristu poate candida liniştit la următoarele alegeri. A scăpat şi de dosarul creditelor bancare

12 Feb 2016 1463

Un fost primar din judeţul Constanţa, achitat pentru a treia oară

11 Feb 2016 1263

Fără datorii şi credite bancare Ce avere are directorul tehnic al RAEDPP Constanţa (documente)

15 Oct 2015 1149

Un tânăr ar fi prostit mai multe persoane să facă credite cu acte false

14 Oct 2015 655

Află ce s-a decis Şedinţă extraordinară la AGA a Argus SA

02 Aug 2015 1278

Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal față de Cati Hristu în dosarul creditelor bancare (document)

01 Jul 2015 840

Argus SA ar putea contracta credite de peste o sută de milioane de lei

18 May 2015 754

Zf.ro Argus Constanţa vrea să ia credite de până la 110 mil. lei pentru capital de lucru

14 May 2015 801

DNA Foşti directori de bancă, reţinuţi pentru abuz în serviciu

30 Apr 2015 1080

Credite bancare contractate cu acte false, descoperite de poliţişti la Constanţa

04 Apr 2015 663

Ce avere are căpitanul Angela Constantinescu, contabil-șef în cadrul ISU „Dobrogea“ (documente)

03 Apr 2015 1810

Daniela Hanţiu, decanul de la Arte, cu două imobile şi trei credite bancare (documente)

05 Mar 2015 2792

Decanul de la Teologie, pr. conf. univ. dr. Bogdan Moise, a agonisit un teren, o casă şi două automobile (documente)

25 Feb 2015 3111

„Nu vreau să vindem iluzii“Victor Ponta, mesaj pentru românii care au credite în franci elveţieni

19 Jan 2015 723

Rechizitoriu Trimitere în judecată Stila Sarafu, alături de alte persoane. Prejudiciu - peste 9 milioane de euro (document)

22 Dec 2014 2555

Descinderi de amploare în Constanţa 40 de percheziţii au fost efectuate de peste 150 de poliţişti (galerie foto+video)

17 Oct 2014 2341

Foto exclusiv! UPDATE Descinderi ale mascaţilor în Constanţa (GALERIE FOTO)

16 Oct 2014 3662

Programul "Prima mașină" va fi lansat din noiembrie

06 Oct 2014 756

Comunicat C.J.P.C. - Practici bancare incorecte 15 septembrie 2014

15 Sep 2014 848

MEN Elevii ar putea lua credite bancare pentru continuarea studiilor

05 Sep 2014 898

Întâmpinaţi probleme cu plata ratelor la bancă Ce trebuie să ştie o persoană despre restructurarea unui credit bancar şi comisionale bancare

31 Jul 2014 790

„Client” al DNA Constanţa, influent în justiţia nemţeană Anticorupţia acuză - bancheri şi afacerişti, în hora creditelor false (documente)

25 Jun 2014 1806

Ioana Popa, comisar în cadrul GNM Constanţa, are credite, conturi şi terenuri ce apar şi dispar de la un an la altul (documente)

20 Jun 2014 1106

Director de bancă din Neamţ, trimis în judecată de procurorii DNA

05 Jun 2014 1214

BCR Oferta de operaţiuni bancare curente – criteriul după care antreprenorii aleg banca cu care lucrează

22 Apr 2013 490

Pierderile provizionate de bănci au ajuns la peste 36,6 miliarde lei

07 Apr 2013 680

Percheziţii în cazul unor fraude bancare. Iată ce bănci sunt implicate

13 Dec 2012 1245

Cum a fost păgubit statul cu 57.000 de euro Aurel Şaramet, învinuit în cazul fraudelor bancare, a garantat şi creditul pentru „prima casă" executată silit din judeţul Constanţa

03 Nov 2012 1818

Poliţişti, civili şi caracatiţa portuară „Portretul“ încătuşaţilor în dosarul „Mafia din Portul Constanţa“ (documente)

21 Mar 2012 2232

Poliţiştii constănţeni au acţionat pentru combaterea evaziunii fiscale şi a obţinerii de credite bancare cu documente falsificate

18 Mar 2012 796

Credite bancare cu documente false

17 Mar 2012 831

Percheziţii în lanţ la Constanţa O fată din Cernavodă, săgeata unei grupări care vindea maşini furate

25 Feb 2012 1036

« Simplu şi Gratuit » - BCR lansează o nouă campanie de refinanţare SMART

08 Nov 2011 852

Din bani publici Pavilionul Expoziţional, salon de nunţi şi botezuri (galerie foto)

06 Oct 2011 5685

Topul judeţelor după restanţele la credite Vezi unde este judeţul Constanţa

28 Sep 2011 556

Turbine eoliene pentru parcul de la Chirnogeni

23 Jul 2011 729

Case, limuzine Mercedes şi multe credite bancare Averile celor care conduc Poliţiile din Mangalia, Medgidia şi Cernavodă

16 Jul 2011 3201

Şantaj şi corupţie la Cadastru?! Prejudiciu estimat la 2 milioane de euro

17 May 2011 949