Iulian Strutinsky e rugbyst la CS Năvodari Nepotul lui Sorin Strutinsky a interpretat la nunta sa „Cântă cucu-n Bucovina“ (galerie foto)

În jur de 150 de invitaţi au petrecut ca-n poveşti la nunta rugbystului de la CS Năvodari Iulian Strutinsky. Naşi au fost unul dintre antrenorii RCJ Farul, Cătălin Nicolae, şi soţia acestuia, Alina
 
Dacă pentru Iulian, sportul cu balonul oval nu mai are secrete, Nicoleta a practicat în copilărie handbalul. Cei doi formează o pereche de şapte ani, iar în decembrie 2013, au devenit soţ şi soţie, căsătorindu-se civil. Acum au avut loc ceremonialul religios şi marea petrecere, la care au participat şi actuali sau foşti colegi de echipă ai mirelui.
 
În vârstă de 26 de ani, Iulian Strutinsky este nepot al omului de afaceri Sorin Strutinsky, preşedintele Club Volei Municipal Tomis Constanţa. Puternicul rugbyst s-a născut la Suceava, dar s-a stabilit la Constanţa, odată cu transferul la Farul. Acum joacă la CS Năvodari, în liga secundă. În urmă cu şapte ani, a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soţie. Tinerii au făcut cunoştinţă pe Internet, iar de atunci sunt nedespărţiţi. Nicoleta are tot 26 de ani, este constănţeancă get-beget, iar în copilărie, a jucat handbal. În prezent, activează ca şef Resurse umane la un centru medical de diagnostic imagistic din Constanţa.

 Cavaler de onoare a fost Alexandru Mitu



 Nunta a avut loc la Complexul „Del Mar“ din Mamaia şi s-a bucurat de un mare succes. Toţi participanţii s-au distrat pe cinste. Lumea rugby-ului a avut reprezentare la vârf, naşul, Cătălin Nicolae, fiind antrenor la RCJ Farul şi fost rugbyst de lot naţional. Din partea CS Năvodari au participat sportivii Mihăiţă Zainea (care apare în foto de mai sus, alături de soţia sa, Georgiana) şi Daniel Bejan, iar Farul a fost reprezentat de Bogdan Sasu, Adrian-Marian Apostol şi Onal Agiacai. Nu în ultimul rând, cavaler de onoare a fost tot un rugbyst, Alexandru Mitu, de la echipa de Superligă CSM Bucureşti, un prieten foarte bun al mirelui, cei doi fiind colegi atât la Farul, cât şi la loturile de juniori ale României. „Totul a decurs ireproşabil. Atmosfera a fost deosebită, însufleţită de formaţia Favorit Band, iar invitaţii s-au simţit foarte bine, ceea ce pentru noi a contat foarte mult“, a declarat Iulian Strutinsky.

 Rugbystul de la CS Năvodari, participant la karaoke



 La miezul nopţii, mirele a fost pus, inevitabil, în faţa faptului împlinit: s-a furat mireasa! Din gaşca hoţilor au făcut parte sora şi cumnatul Nicoletei Strutinsky, cavalerul de onoare Alexandru Mitu, Florin Enache (un fost rugbyst de la Farul şi de la Năvodari) şi alţi prieteni buni ai tinerilor însurăţei. Lotrii au dus mireasa la un club din Mamaia, unde au pus la cale planul de bătaie şi au stabilit ce să-i ceară mirelui drept răscumpărare. În cele din urmă, au decis să-l pună să cânte o melodie, în condiţii speciale. „A fost un fel de karaoke. M-au pus să interpretez în faţa nunţii «Cântă cucu-n Bucovina», o melodie dragă mie, ca sucevean. A trebuit să cânt, la microfon, cu căştile pe urechi, de pe Youtube accesat de pe telefon. M-am descurcat, dar, după câteva minute, am cerut acompaniamentul orchestrei, iar după aceea au cântat alături de mine şi hoţii“, a povestit Iulian Strutinsky. Un moment gustat de nuntaşi a fost şi momentul găinii, după cum Iulian şi Nicoleta au fost admiraţi şi la dansul mirilor.

 Nicoleta Strutinsky - „Un vis care a devenit realitate“


 „Ziua de 7 septembrie 2014 este cea mai importantă din viaţa mea. Am trăit cele mai frumoase momente, alături de oameni frumoşi şi minunaţi. A fost ceva de vis. Un vis care a devenit realitate. A fost mai frumos decât îmi puteam imagina. Le mulţumim tuturor celor care au făcut ca această seară să fie deosebită prin simpla lor prezenţă. Vă pupăm! Sperăm că v-aţi simţit la fel de bine ca şi noi“, le este recunoscătoare şi mireasa celor care au participat la nuntă. Mesajele de felicitare au curs la adresa tinerilor căsătoriţi. Iată câteva dintre ele: „Mă bucur pentru voi. Să fiţi fericiţi!“ (Netuţa Rădulici), „Casă de piatră, Nico! Aţi fost foarte frumoşi“ (Mirela Dinu), „Casă de piatră! Multă fericire vă doresc!“ (Evelina Drăgan), „Felicitări! O căsnicie frumoasă şi plină de bucurii!“ (Alexandra Cuc), „Casă de piatră! Să fie într-un ceas bun! Vă dorim multă sănătate, fericire şi iubire“ (Caluda Raluca).

 Mirele, împiedicat de o accidentare să ridice paharul


 Iulian Strutinsky a făcut junioratul în rugby la Gura Humorului, după care a ajuns la Farul, la mijlocul anilor 2000. La echipa constănţeană a jucat peste cinci ani. A fost convocat şi la loturile naţionale de până în 19 ani, 20 de ani şi 21 de ani ale României, iar cu prima dintre aceste reprezentative a devenit campion european, în Belgia. De asemenea, cu formaţia reprezentativă Under-20 a jucat la Cupa Mondială din Chile. Ascensiunea la formaţia de seniori a României i-a fost barată de o accidentare la coloană, care l-a ţinut în afara terenului o perioadă mai lungă. De doi ani, evoluează la CS Năvodari, unde este un redutabil rugbyst de linia a II-a. Iulian joacă şi pilier, dar vechea accidentare de la coloană l-a îndepărtat de acest post. Ca un făcut, şi în acest moment este accidentat şi va rata semifinala Diviziei Naţionale, cu Poli Iaşi, de sâmbătă. Rugbystul s-a ales cu o disjuncţie la umărul stâng chiar în ultimul meci cu formaţia din Copou! „Şi la nuntă m-a cam durut umărul, astfel că am ridicat paharul mai puţin cu această mână“, a râs sportivul, care speră însă ca ceilalţi componenţi ai CS Năvodari să joace foarte bine şi, finalmente, să-i păstreze şi lui o medalie.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

strutinsky nicoleta

10 Sep, 2014 13:03

Sa o pupi in ...pe mireasa:)))

crina

09 Sep, 2014 23:40

Ce mireasă :-))

Articole asemanatoare

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 777

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 596

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 586

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1188

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 758

Firma deținută de Adriana Strutinsky, fosta soție a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, la judecată cu Protecția Consumatorilor. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța

27 Jan 2024 1027

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 911

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 662

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1457

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1095

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 778

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4721

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1374

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1144

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2633