Lansat în fotbal de FC Farul Mijlocaşul lui FC Voluntari Vlad Achim s-a căsătorit cu Oana Muscalu, la Constanţa (galerie foto+video)



Fotbalistul constănţean Vlad Achim, care joacă în prezent la echipa de Liga 1 FC Voluntari, s-a însurat. Jucătorul şi jumătatea sa, Oana - Elena (fostă Muscalu), au făcut cununia civilă la Constanţa
 
Oana Elena este din Piatra Neamţ, iar cei doi s-au cunoscut în oraşul de la poalele Pietricicăi, pe când Vlad juca la echipa Ceahlăul. Tinerii au descoperit imediat că alcătuiesc un suflet-pereche, iar acum au făcut pasul decisiv în viaţă. Ceremonialul religios şi petrecerea cea mare vor avea loc probabil la anul, iar până atunci, Vlad şi Oana vor deveni părinţi. Tânăra este însărcinată, iar prin luna iulie va da naştere unei fetiţe.


 
Vlad Achim a jucat la Ceahlăul timp de opt ani, între 2007 şi 2015, iar o vizită la un cabinet stomatologic din Piatra Neamţ avea să-i schimbe viaţa. Fotbalistul a remarcat acolo o asistentă frumoasă foc, care i-a rămas în minte şi în inimă. A fost dragoste la prima vedere, iar cei doi au devenit un cuplu admirat de mulţi. La câţiva ani de la acel episod, iată-i acum soţ şi soţie. Naş va fi un bun prieten din copilărie de-al lui Vlad, Alex Pană. Cei doi au locuit în acelaşi cartier, la un bloc distanţă. Iar vecin de scară cu Vlad era Iulian Zapan (actualmente rugbyst la CS Năvodari), apartamentele celor doi fiind chiar faţă în faţă. Prietenia dintre ei a rămas şi acum la fel de strânsă, iar Iulian Zapan nu avea cum să lipsească dintre apropiaţii fotbalistului la cununia civilă.

„Multă fericire şi înţelegere!“


 
„Casă de piatră, multă sănătate, realizări şi bucurii!”, „Să fiţi fericiţi!”, „Ohooo! Bravo, Vlăduţ! Casă de piatră!”, „Multă fericire şi înţelegere!”, „Casă de piatră! Naştere uşoară cumnatei! Pupici!” sau „Casă de piatră şi mult succes în viaţă alături de jumătatea ta!”, au fost câteva dintre urările primite pe Facebook de Vlad şi Oana Elena. „Nu mă simt foarte diferit acum, după ce am făcut acest pas în viaţă. Este cam acelaşi lucru ca până acum, căci oricum eram ca o familie de mai mult timp, Oana însoţindu-mă prin oraşele pe unde am jucat. Ne bucurăm însă foarte mult, bineînţeles, că am devenit soţ şi soţie şi abia aşteptăm să fim şi părinţi”, a declarat Vlad Achim, care va împlini 27 de ani pe 7 aprilie. „Primăvara mi-a adus o floare în casă. Iubiţi-vă mult, dragii mei copii!”, a fost şi mesajul lui Spiridon Achim.  

De la grupa 1988, a trecut la 1989



Mijlocaşul central de la FC Voluntari a deprins fotbalul la FC Farul, unde şi-a făcut junioratul. La clubul constănţean a fost pregătit de antrenorul Lucian Marinof, a cărui grupă 1989 era una redutabilă pe plan naţional, cucerind multe medalii. Vlad a fost adus la Farul de antrenorul Constantin Gîrjoabă şi s-a pregătit o perioadă la grupa acestuia, 1988, după care a fost inclus de Marinof în grupa 1989. Echipa a devenit foarte puternică, remarcându-se atât în România, cât şi pe plan internaţional.

S-a remarcat de mic



Pe lângă Vlad Achim, Lucian Marinof avea sub comandă fotbalişti precum Alexandru Măţel, Alexandru Grigoraş, Constantin Mişelăricu, Ionuţ Călin, Calagi Dincă, Bogdan Boritz, Ionuţ Lupu, Cristian Ţarălungă, Răzvan Pascale, Iancu Nane sau Cosmin Negoescu. Peste ani, Măţel şi Achim aveau să ajungă la echipa naţională de seniori a României! „Măţel şi Achim s-au remarcat de mici, dovedind certe calităţi de lideri. Caracterul lor frumos, ambiţia şi virtuţile fotbalistice i-au dus unde sunt acum. Au fost împreună la toate competiţiile, începând cu cele de sală şi terminând cu întrecerile de pe teren mare“, rememorează Lucian Marinof.

Căpitanul Ceahlăului Piatra Neamţ



Vlad Achim nu a beneficiat însă şi de şansa de a juca pentru echipa mare a FC Farul. În sezonul 2007/2008, Vlad a ajuns la Ceahlăul Piatra Neamţ, după ce evoluase şi la CSO Ovidiu. Încet-încet, a reuşit să se impună la clubul de la poalele Pietricicăi. De la echipa a doua, a trecut la prima formaţie, ca junior în teren. A promovat în Liga 1 cu Ceahlăul şi a devenit căpitanul echipei şi piesă de bază, înscriind goluri importante în meciurile din primul eşalon. La prima echipă a nemţenilor, a jucat şapte ani, debutând în sezonul 2008/2009.

Internaţional al României



În 2015, a fost achiziţionat de FC Viitorul, iar evoluţiile sale au atins în continuare un nivel înalt. Om de bază la echipa constănţeană, Achim a devenit cel mai bun pasator al trupei lui Hagi. La Viitorul a marcat două goluri şi a pasat decisiv de şase ori. Drept urmare, Anghel Iordănescu l-a selecţionat la echipa naţională, pentru meciul cu Italia, după ce Vlad fusese chemat la lot şi anterior, de Victor Piţurcă. Surprinzător însă, în această iarnă, FC Viitorul s-a despărţit de Vlad Achim, care a ajuns la FC Voluntari. Iar în meciul cu Steaua, câştigat de formaţia ilfoveană cu 3-1, constănţeanul a înscris un gol, deschizând scorul!


Sursa foto 5: 1923.ro şi soccergaming.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 941

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 827

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2742

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1093

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1071

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 997

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1239

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 894

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1046

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 1032

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1918

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1187

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1417

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1653

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1517