Adrian Stan „Fara Dragomir si Hasotti, PNL creste cu 4 % la Constanta"

cap_3.jpgÎn cadrul organizaţiei judeţene PNL Constanţa au început frămăntările specifice perioadei premergătoare alegerilor interne.

Surse liberale de la malul mării au afirmat că printre potenţialii candidaţi la funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Constanţa s-ar afla şi primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan. Invitat la o emisiune radiofonică, acesta a declarat că, pănă la ora actuală, nu s-a decis dacă va intra sau nu în competiţia pentru şefia PNL Constanţa. Motivul invocat: încă nu a analizat cum se poziţionează, ca susţinere, în filială, şi nici nu şi-a făcut o echipă, ceea ce presupune timp. Însă, avănd în vedere că alegerile interne în PNL Constanţa ar putea avea loc, cel mai devreme, la finele primăverii, iar cel mai tărziu la sfărşitul toamnei, potenţialul lider al liberalilor constănţeni mai are timp să se decidă.

Un lucru este cert, indiferent dacă Adrian Stan va candida sau nu pentru a obţine mandatul de preşedinte al PNL Constanţa, actualul lider al organizaţiei judeţene, deputatul Gheorghe Dragomir, nu mai este în graţiile celui ce a fost ales lider al Ligii Aleşilor Locali (LAL) liberali constănţeni. „Dacă Gheorghe Dragomir nu-şi depune mandatul, voi încerca să fie schimbat. Nu-l mai susţin pe actualul preşedinte al PNL Constanţa", a recunoscut, făţiş, Adrian Stan.

„Dragomir, anexa lui Haşotti"

Această schimbare de atitudine are la bază dorinţa mai multor liberali de înlocuire „a actualei garnituri ce conduce la nivel judeţean". Voci din interiorul organizaţiei judeţene a partidului afirmă că scăderea în atractivitate a PNL în răndul electoratului a determinat scorul înregistrat în alegeri şi menţinerea, de ani buni, pe locul trei. Mai mult, în opinia lor, această situaţie a fost generată de prezenţa, la vărf, a tandemului Dragomir - Haşotti. Iată de ce, preşedintele LAL al PNL Constanţa consideră că înlăturarea lor de la masa deciziilor ar fi benefică partidului. „Cu cine te întălneşti te întreabă dacă tot Haşotti conduce pentru că Dragomir este o anexă a domnului Haşotti. Doar prin lipsa grupului Dragomir - Haşotti, PNL Constanţa poate creşte două - patru procente la Constanţa... nefăcănd nimic", a declarat Adrian Stan.

În contextul prezentat, liderul PNL consideră că nici nu trebuie să fie el preşedintele PNL Constanţa... vom găsi pe cineva". Deocamdată, totul se rezumă la tatonări, însă reorganizarea în vederea căştigării viitoarelor confruntări electorale pare a fi iminentă şi în PNL Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

un liberal

19 Jan, 2010 10:12

Toata lumea stie ca Adrian Stan are dreptate.Acum vedem ca are si curaj.Ar fi momentul ca si noi romanii sa vrem in politica oameni care spun adevarul cu curaj.Ne-am saturat de mincinosi care isi bat joc de noi.

redivivus

19 Jan, 2010 08:31

Schimbarea garniturilor este o operatiune curenta in tehnica,la CFR,si in alte domenii.Mai putin in politica.Cu cat garnitura e mai veche cu atat mai greu poate fi inlocuita.Pana la urma,operatiunea trebuie facuta cu conditia sa nu schimbi o garnitura proasta cu alta si mai proasta.Liberalii constanteni au avut o sansa de a se impune pe plan local,dar totul s-a prabusit in momentul in care cel mai valoros liberal,e vorba de Iustian,felcerul ratat,figura anodina de frizer cu mandolina,a trecut cu "aripioara"sa la PD.Singura nadejde a PNL Constanta a ramas Manea-Hanibal care-si va scoate elefantul la lupta.Elefantul lui Manea este tipic liberal.Are coarne dar si le tine in gura.

Articole asemanatoare

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 390

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 587

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1303

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 714

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 535

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1564

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 901

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 657

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 830

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1087

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1466

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1711

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1108

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 882

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 678