Andrian Mihei este noul presedinte interimar al Partidului Umanist

Masuri de urgenta pentru reorganizarea filialei de pe litoral

Comitetul de Initiativa are urmatoarea componenta: Valentin Zeicu, Eugen Silaghi, Rodica Stoian, Alina Sabareanu, Ionel Felician si Cornel Draghici, si este prezidat de acelasi Mihei * Biroul Permanent al Partidului Umanist din Romania (social-liberal) a acordat un termen de 15 zile de la data numirii Comitetului de Initiativa pentru a prezenta Biroului Permanent al PUR un plan de masuri in scopul imbunatatirii si impulsionarii filialelor judetene si locale * 12 filiale din judet au ramas cu conducerile neschimbate * In ceea ce-l priveste pe viitorul lider de la municipiu, Andrian Mihei spune ca acesta este o persoana cu notorietate, "tanar" in politica, sub aspectul ca nu a mai activat in vreo formatiune politica * Numele acestuia va fi cunoscut pana la sfarsitul lunii

Dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, secretarul general al partidului, Sanda Pacuraru, s-a deplasat la Constanta pentru a face cunoscuta reprezentantilor din teritoriu decizia 33 aprobata in cadrul Biroului Permanent al Partidului Umanist din Romania, social-liberal (n.r.- dizolvarea filialei judetene Constanta a PUR in toate structurile sale de la nivel local si judetean), s-a numit un Comitet de Initiativa avand urmatoarea componenta: Valentin Zeicu, Andrian Mihei, Eugen Silaghi, Rodica Stoian, Alina Sabareanu, Ionel Felician si Cornel Draghici. Biroul Permanent al Partidului Umanist din Romania (social-liberal) a acordat un termen de 15 zile de la data numirii Comitetului de Initiativa (n.r.- luni, 12 iulie a.c.) pentru a prezenta Biroului Permanent al PUR un plan de masuri in scopul imbunatatirii si impulsionarii filialelor judetene si locale. Fostul candidat al PUR la functia de primar al Constantei, Andrian Mihei, este responsabil in fata Biroului Permanent al PUR, pentru ducerea la indeplinire a prevederilor hotararii luate de centru in privinta intocmirii si punerii in aplicare a unui plan de masuri de urgenta pentru reorganizarea filialei de pe litoral. Luni seara, Comitetul de Initiativa s-a intrunit in prima sa sedinta, in cadrul careia a fost desemnat si presedintele interimar al filialei, in persoana lui Andrian Mihei. In aceeasi intalnire au fost validate filialele locale care la alegerile din iunie si-au onorat angajamentul politic, respectiv au intrunit minimum de 5% din optiunile electoratului si, prin urmare, au reusit sa aiba alesi in consiliile locale ale unitatilor administrativ-teritoriale. Este vorba de localitatile: Lipnita, Albesti, Independenta, Ciocarlia, Baraganu, Chirnogeni, Valu lui Traian, Corbu, Nicolae Balcescu, Saraiu, Tortomanu si Negru Voda, unde, cel mai probabil, vor fi pastrate aceleasi conduceri. Pentru toate celelalte filiale, in urmatoarea perioada, vor avea loc reorganizari, prin reinfiintarea de cluburi politice umaniste, etapa care va fi precedata de constituirea consiliilor locale si birourilor executive la nivel de localitati. Reorganizarea filialelor din municipii se face pe principiul arondarii sectiilor de votare, iar la nivel de comuna, in cluburi politice. In aceste zile, deja a inceput procesul de reorganizare la nivelul localitatilor Medgidia si Eforie, urmand ca in zilele urmatoare schimbarile sa-si faca simtita prezenta si in orasul Negru Voda. Presedintele interimar al PUR Constanta, Andrian Mihei, a precizat ca in privinta organizatiei municipale, care este si cea mai importanta din punctul de vedere al ponderii electoratului (n.r.- 43,3%), o decizie in privinta numirii unei conduceri interimare va fi luata cu mare atentie si in urma unor discutii foarte serioase. "Intr-o saptamana vom avea amanunte legate de organizatia municipala, care este poate cea mai reprezentativa filiala a organizatiei judetene. Datorita programului foarte incarcat, Comitetul de Initiativa se va intruni din doua in doua zile si vom cauta solutii viabile. Trebuie sa trecem de la vorbe la fapte, in lumina cerintelor PUR, mai ales acum, cand formatiunea noastra ocupa locul patru in ierarhia fortelor politice din Romania. PUR trebuie sa mearga singur pe drumul sau si sa-si gaseasca o pozitie clara, ceea ce presupune din start si standarde mai inalte", sustine liderul local al formatiunii social-liberale. Trebuie precizat faptul ca, la nivelul PUR, organizatia de pe litoral nu este singura filiala dizolvata de centru. In situatii similare se afla si organizatiile din localitatile Cluj-Napoca si Satu Mare. Totodata, de la dizolvarea organizatiei la Constanta nu s-au inregistrat demisii si nici excluderi din partid. In ceea ce-l priveste pe fostul lider municipal, Gheorghe Halet, actuala conducere a filialei a explicat ca gestul acestuia din campania pentru cel de-al doilea tur al localelor a cantarit foarte mult in faptul ca acesta nu se regaseste in cadrul Comitetului de Initiativa care are sarcina reorganizarii si, deopotriva, a organizarii alegerilor generale si parlamentare la Constanta. In ceea ce-l priveste pe viitorul lider de la municipiu, Andrian Mihei spune ca acesta este o persoana cu notorietate, "tanar" in politica, sub aspectul ca nu a mai activat in vreo formatiune politica. Numele acestuia va fi cunoscut pana la sfarsitul lunii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 430

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 518

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 404

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 398

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 436

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 488

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 567

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 443

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 387

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 575

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 727

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 706

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 598