Concluziile şedinţei CA de la CNE Cernavodă „Centrala este monitorizată şi nu este de capul ei"

IMG_9442.jpgPrefectul Claudiu Palaz, care a participat ieri la Consiliul de Administraţie de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, a primit aprobarea conducerii unităţii pentru a informa populaţia printr-un pliant despre planul de evacuare a cetăţenilor în cazul unui accident nuclear. Pliantul în cauză conţine toate datele necesare în cazul unei asemenea nenorociri şi va fi distribuit în toate localităţile pe o rază cuprinsă între trei şi zece kilometri faţă de Cernavodă.

IMG_9443.jpgConvocarea Consiliului de Administraţie a avut loc în cazul discuţiilor din ultima vreme, potrivit cărora nu există niciun plan de urgenţă în cazul unui incident nuclear, că populaţia nu este anunţată şi că nu sunt specialişti acolo. „La această oră, avem una dintre cele mai sigure centrale de la nivel mondial, este monitorizată în permanenţă de foarte multe comisii şi organizaţii la nivel internaţional. Centrala este monitorizată şi nu este de capul ei în plan local, aşa cum s-a încercat să se inducă". Prefectul a prezentat ieri şi ghidul personal de urgenţă pe care cei de la centrală l-au distribuit în oraş, care cuprinde detalii legate de centrală, dar şi măsuri de evacuare a populaţiei şi ceea ce trebuie să facă oamenii în cazul unui incident nuclear. „Doamna primar a refuzat să spună despre acest ghid.

IMG_9444.jpgMai mult, a fost dat către populaţie şi un calendar anual care prezintă centrala. Acest lucru trebuia amintit în Comitetul Local de Situaţii de Urgenţă. Nu trebuia spus că populaţia nu ştie despre ce este vorba cu centrala şi că totul se opreşte la gardul centralei", a spus Palaz. Pentru a nu mai fi acuzat că ar fi părtinitor, Palaz a realizat pliante de informare a populaţiei despre ceea ce înseamnă centrala şi măsurile de siguranţă, dar şi un plan de evacuare. Pliantele vor fi distribuite în instituţiile statului la sugestia Comandamentului Local. „Am luat OK-ul de la centrală în ceea ce priveşte conţinutul acestui pliant. Nu a fost mare lucru, acest lucru putea să-l facă şi Comandamentul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Tot ce este acolo este luat din pliantul care s-a folosit în exerciţiul Axiopolis de acum câţiva ani", a conchis prefectul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Lista candidaților ADU de la CJC. Claudiu Palaz își depune candidatura la președinția CJ Constanța -„Alianță Dreapta Unită este alternativa corectă!”

29 Apr 2024 545

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 608

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 728

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 610

Alianța Dreapta Unită a stabilit candidatul pentru Primăria Independența, județul Constanța

09 Apr 2024 639

Președintele PMP Constanța candidează și la alegerile europarlamentare

22 Mar 2024 770

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 886

Oficial! Stelian Ion și Claudiu Iorga Palaz, candidații din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța

20 Mar 2024 876

Afaceri Constanța Ce a decis mediul cu privire la extinderea exploatării de la Cogealac?

17 Mar 2024 708

Reacții puternice de la liderii ADU Constanța! Stelian Ion, Claudiu Palaz și Bogdan Bola, declarații despre decizia BEC

17 Mar 2024 826

Dreapta Unită a depus la Prefectură un Memoriu prin care solicită sesizarea Guvernului cu privire la adoptarea OUG privind organizarea și desfășurarea alegerilor (DOCUMENT)

11 Mar 2024 577

Certificat de urbanism pentru CN CF CFR SA – Sucursala regională CF Constanța. Este vizată o linie importantă

10 Dec 2023 1011

Oficial de la SC RAJA SA 17 localități din județul Constanța, în continuare nealimentate cu apă

29 Nov 2023 748

#Dobrogea145 Claudiu Iorga Palaz, președinte PMP Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1135

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța în ședință ordinară! Iată ce se discută

31 Oct 2023 1173