Fostul presedinte al PNL Crucea a trecut la PSD

Senatorul liberal Mircea Iustian crede ca in aceasta perioada se va dezvolta fenomenul traseismului politic * Din luna noiembrie, PNL a crescut la Crucea cu 4,5%

O afirmatie a lui Petre Roman ar putea deveni emblematica pentru ce face fostul prim-ministru. A declarat ca il doare sa vada ce a devenit partidul sau dupa guvernarea precedenta. Istoria fostului presedinte al Partidului Democrat, detronat de Basescu dupa esecul din alegerile din 2000, este ea insasi dovada faptului ca atata vreme cat cineva care a fost la un moment dat "centrul universului" intr-un partid si nu se mai afla la conducere devine, in cele din urma, "nuca tare" a discutiei. Politica constanteana pare sa nu fi invatat nimic din trista experienta a unor revoltati din motive de functie. Taranistii au pierdut suficient din cauza plecarii lui Tanase Barde si a colegei sale Diane Vancea. Despre Dinu Patriciu se poate spune ca a rupt o bucatica din PNL, lucru facut si de Campeanu la vremea sa. Daca stam sa ne aducem aminte, putem continua cu exemplele inca multa vreme. La un moment dat, pana si ecologistii aveau o multime de partide. Cum pierde cineva un post insemnat, cum face declaratii fulminante despre greselile din partidul "mama" si pune repede de unul mai nou si mai frumos, pana nu i se uita numele. Cei mai putin abili se alatura adversarilor, fara nici un fel de scrupule. Cazul liberalilor care au trecut la partidul de guvernamant si cel al unor parlamentari social-democrati care au parasit partidul pentru PRM au devenit de notorietate. Avem exemple de traseisti politici cat cuprinde, ceea ce dovedeste ori ca partidele n-au doctrina, daca li se potrivesc oamenii ca manusa, indiferent din ce parte a esichierului politic vin, ori ca politicienii nostri sunt deficitari la capitolul caracter. Nu mare ne-a fost surpriza cand am aflat ieri ca fostul presedinte al organizatiei Partidului National Liberal din comuna Crucea, Ion Trandafir, a trecut la partidul de guvernamant. Desi acesta spune ca el a infiintat de fapt organizatia PNL din localitate, iar superiorii sai l-au suspendat din functia de presedinte pe care a detinut-o pana in luna noiembrie a anului trecut, senatorul liberal Mircea Iustian este de alta parere. In opinia lui Iustian, Biroul Permanent judetean al PNL a decis pe buna dreptate suspendarea lui Trandafir din functie, pentru inactivitate. Iustian crede ca "daca la noi nu a facut treaba, nici prin alte parti nu o sa faca, pentru ca asa ii sta in caracter". Pe de alta parte, Mircea Iustian considera ca, in aceasta perioada, fenomenul migrarilor politice va lua amploare pentru ca cine nu se va mai regasi pe nici o lista va fi tentat sa isi caute un loc mai caldut. Liderul liberal este de parere ca, o data cu numirea noului presedinte al organizatiei PNL din Crucea, Ionelia Constantin, filiala a crescut cu 4,5% in preferintele electoratului. In acest context, scena politica demonstreaza ca nu conteaza principiile cand buzunarul este gol si ca scaunul face pe om mai ceva ca haina din import. Un partid este cu atat mai solid cu cat mai multi presedinti are - de onoare, executivi, plini etc. - si cu cate posturi de vicepresedinti pune la bataie. Acum, cu binecuvantata ocazie a alegerilor, se intocmesc si rapoarte pe domenii, sectoare, departamente. Fericit prilej de intronare a unei multimi de sefuleti care se baga si dumnealor in seama. Asa se tine - cu cheltuiala de functii - coeziunea unui partid care se respecta. Nu cu doctrine, principii si alte prostii. Cat despre tineretea perpetua a "nucilor tari" din politica romaneasca, ce tin neaparat sa fie mereu in frunte, acestea s-ar putea sparge curand.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 410

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 492

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 389

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 396

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 433

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 484

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 506

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 562

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 582

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 438

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 376

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 568

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 724

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 705

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 594