Functionarii din Primarie ameninta cu greva generala

Autorităţile locale au împânzit ieri primăria cu anunţuri referitoare la greva de avertisment care are loc în această dimineaţă.

Azi, între orele 08.00 - 10.00, funcţionarii publici din toate sediile primăriei de pe raza municipiului nu vor avea program cu publicul. Acesta a fost anunţul pe care purtătorul de cuvânt din sindicatul Primăriei Constanţa, Antonela Dancu l-a transmis ieri, explicând că toţi angajaţii s-au alăturat demersului. „Timp de două ore vom întrerupe programul de lucru. Publicul nu va avea acces în sediile noastre, toţi angajaţii vor fi însă prezenţi".

Protestul are la bază nemulţumirea funcţionarilor publici referitoare la tăierea a mai bine de jumătate din salariul angajaţilor iar de cealaltă parte perspectiva disponibilizărilor din administraţia locală. „Lumea este foarte nemulţumită. Nu s-a recunoscut legalitatea acordului colectiv de muncă indirect a tuturor sporurilor prevăzute în contract. Fiecare se gândeşte la responsabilităţile pe care le are. Vrem să se revină la veniturile salariale din decembrie 2009". În privinţa rezultatelor acestui protest, angajaţii primăriei speră că vor putea reuşi să-i determine pe cei de la centru să retragă ordinul comun al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, nr. 32/42 din 11.01.2010, care nu recunoaşte legalitatea acordurilor colective de muncă.

În caz contrar, sindicatele afiliate la Federaţia Naţională Cartel Alfa şi inclusiv sindicatul din Primăria Constanţa vor declanşa începând din 12 februarie greva generală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

catalin

02 Feb, 2010 10:31

mai Claudia "Handel".....informeaza-te mai bine cand scri un articol.... veniturile din decembrie 2009 sunt venituri cu sporuri "taiate"...poate sa se revina la veniturile din noiembrie 2009...iar greva...nu e un "protest spontan"...cum debitezi tu.....este anuntata de mult timp si decizia este luata la nivel national nu doar in "gasca lui Mazare"....ori te apuci sa verific sursele ori lasa-te dracului de meserie.....Handel!

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 427

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 491

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 415

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 495

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 381

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 290

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 515

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 477

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 488

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 503

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 415

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 376

Decizii ale acționarilor Plusenerg SA, controlată de regele eolienelor, Emanuel Muntmark

02 May 2024 310

Firme Constanța Ce decizii au adoptat acționarii Tar 02 Special SA în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

02 May 2024 303

Firme Constanța Noul administrator al societății ML Greencherry SRL este Cristian Chivu

02 May 2024 355