Ghidul alegătorului Totul despre alegerile europarlamentare din 25 mai

În mai 2014 se desfăşoară alegeri europarlamentare în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Scrutinul are loc în perioada 22-25 mai. Mâine, va fi rândul României să-şi voteze trimişii în Parlamentul European (PE). Începând de anul acesta, România va fi reprezentată în PE de 32 de deputaţi europeni.

Cine are şi cine nu are drept de vot?

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, au drept de vot cetăţenii români cu vârsta minimă de 18 ani împliniţi până în ziua de referinţă, inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară ori în străinătate. De asemenea, au drept de vot alegătorii comunitari, adică cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României.
Nu au drept de vot persoanele care, în ziua de referinţă, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. De acest drept nu se bucură nici debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă.

Când şi cu ce puteţi vota

Pe data de 25 mai, votarea se desfăşoară începând cu ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00. Alegătorii care, la ora 21.00, se află în sala unde se votează, pot să îşi exercite dreptul la vot.
Alegătorii resortisanţi (cetăţeni români) care votează în ziua de referinţă în România pot vota, dacă au domiciliul în România, cu: cartea de identitate, cartea de identitate electronică, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaport de serviciu, paşaport de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar (elevii din şcolile militare).

Cum votaţi?

Pasul 1: verificarea regăsirii pe copia de pe lista electorală permanentă sau, după caz, înscrierea pe lista electorală suplimentară. „Pentru efectuarea verificării, prezentaţi un act de identitate valabil. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de acesta va verifica dacă sunteţi înscris în copia de pe lista electorală permanentă“, menţionează Autoritatea Electorală Permanentă în Ghidul alegătorului.
Pasul 2: înmânarea buletinului de vot şi a ştampilei cu menţiunea „Votat“. În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, vi se vor înmâna buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea «Votat»“, precizează AEP.

Pasul 3: exercitarea dreptului la vot.
Pasul 4: introducerea buletinului de vot în urnă.
Pasul 5: restituirea ştampilei de vot.

Pasul 6: aplicarea ştampilei sau a timbrului autocolant, restituirea actului/documentului de identitate, părăsirea secţiei de vot.

De ce sunt diferite europarlamentarele din 2014?

Alegerile europarlamentare de duminică sunt primele desfăşurate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, care a conferit Parlamentului European o serie de noi competenţe. Noutatea constă în faptul că, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, rezultatul acestor alegeri va determina cine va conduce Comisia Europeană, organul executiv al UE. „Conform tratatului, statele membre vor trebui să ţină seama de rezultatul alegerilor europene înainte de a desemna candidatul pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Odată nominalizat, candidatul la această funcţie va trebui aprobat de noul Parlament: în conformitate cu tratatul, Parlamentul alege preşedintele Comisiei“.
Amintim că, în contextul alegerilor europarlamentare din 2014, vor fi aleşi 751 de eurodeputaţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

maria

24 May, 2014 09:17

Ori este o treba intentionata sau este pur si simplu prostie. Nimeni nu a prezentat un buletin de vot si cum trebuie votat.Chiar in acest articol se prezinta niste banalitati.Inclin sa cred ca intentionat nu se explica.Si la tv s-au prezentat toate prostiile dar ce este important,nu. Omul pe ce pune stampila?

Articole asemanatoare

„Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine” Votul din iunie 2024 va decide direcția în care se va îndrepta Europa în următorii cinci ani

29 Apr 2024 445

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 427

Biroul Electoral Central Candidaturile propuse de partidele politice pentru alegerile europarlamentare, definitive! Vezi lista

29 Apr 2024 524

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 737

Situația geopolitică crește ratingul alegerilor europarlamentare 60% dintre cetățenii europeni declară că sunt interesați de alegerile din iunie 2024 !

17 Apr 2024 486

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

15 Apr 2024 692

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 406

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 481

Otrăvurile din sondaje Cu cine vor vota constănțenii la alegerile locale?

14 Apr 2024 1420

15 partide și 7 candidați independenți au depus candidaturi pentru alegerile europarlamentare

13 Apr 2024 612

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță își depune candidatura independentă pentru alegerile europarlamentare

10 Apr 2024 559

Ce sunt alegerile europene? Câți eurodeputați vor fi aleși? Partide și grupuri politice în Parlamentul european!

09 Apr 2024 675

Unde și cum vom putea vota la alegerile din 2024? Află care este secția ta de votare în municipiul și județul Constanța! (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1773

Alegeri România Cinci alianțe electorale participă în alegerile europarlamentare din 9 iunie

04 Apr 2024 710

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 683