Inspectorul-sef al ITC a transmis adrese catre Confort Urban si IPJChiru solicita respectarea restrictiilor pe Podul IPMC

pentru_chiru_pod.jpgDupă ce în urmă cu câteva zile, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Construcţii Constanţa, Gigi Chiru, susţinea că traficul greu pe Podul IPMC se desfăşoară ca înainte, chiar dacă de mai bine de o lună s-a impus restricţie pentru maşinile mai mari de şapte tone, ieri, directorul a transmis către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi SCIL Confort Urban SRL, din subordinea Consiliului Local Constanţa, o adresă prin care se solicită ca în cel mai scurt timp să se ia toate măsurile necesare pentru respectarea restrucţiilor care s-au impus.

„Având în vedere că pasajul se încadrează în clasa tehnică 4 - nesatisfăcătoare, elementele constritutive fiind în stare avansată de degradare conform expertizei tehnice elaborate în mai 2010, prin care se impune restricţia de trafic pe pod, am solicitat azi factorilor responsabili în raport cu capacitatea ce le revine, să ia de îndată măsuri pentru respectarea măsurii impuse de restricţie de şapte tone de pe pasaj avizată de serviciul rutier la solicitarea Confort Urban", aprecizat inspectorul-şef al ITC în cadrul adreselor transmise către Confort Urbanşi IPJ Constanţa.

De precizat că în urmă cu câteva zile, primarului Radu Mazăre is-a adusla cunoştinţă faptul că traficul greu se desfăşoară fără restricţii pe PodulIPMC. Edilul-şef al Constanţei a afirmat că nu este posibil aşa ceva, adăugândcă el personal a asistat la momentul lansării resctriţiei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri electorale 2024 Christian Gigi Chiru, după respingerea candidaturii - „Rămân în spațiul public ca un vajnic susținător al valorilor Dobrogene”

03 May 2024 444

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 600

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 869

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

01 Apr 2024 635

Firme din Constanța Modificări importante într-o companie administrată de un fost candidat la Primăria Constanța

27 Dec 2023 1074

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 821

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 1034

Fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte!

23 Oct 2023 969

Știri justiție Constanța Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au încetat procesul penal. Definitiv

17 Aug 2023 1944

Amânare de pronunțare în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

08 Jul 2023 1238

Final de proces în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă! Când se va da decizia definitivă

17 Jun 2023 4285

Cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă, amânat pentru iunie

03 May 2023 2284

Un fost senator de Constanța, acuzat de ucidere din culpă! Când se va lua decizia finală!

20 Nov 2022 1595

#Dobrogea144 Mesajul lui Christian Gigi Chiru, inițiatorul legii privind declararea datei de 14 noiembrie ca Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2022 1393

Ucidere din culpă! Judecătorii motivează de ce a încetat procesul penal în cazul fostului senator Gigi Chiru!

02 Nov 2022 2189