Liberalii constănţeni reacţionează „Condamnăm decizia Guvernului de a adopta ordonanţa de urgenţă a traseismului politic“

Reprezentanţii judeţeni ai Alianţei Creştin-Liberale (ACL) s-au întâlnit vineri, în contextul unei conferinţe de presă, la care au participat prim-vicepreşedintele PNL Constanţa, deputatul Mihai Lupu, secretarul general al PNL Constanţa, Septimiu Bourceanu, şi deputatul Dănuţ Culeţu.

Constanţa, pe locul doi la numărul de semnături pentru Klaus Iohannis 

Potrivit lui Septimiu Bourceanu, la nivelul judeţului Constanţa, pentru candidatura lui Klaus Iohannis au fost strânse, până la acest moment, 20.000 de semnături. „Suntem pe locul doi în ţară în ceea ce priveşte numărul semnăturilor şi încă se primesc până pe data de 15 septembrie“, a declarat secretarul general al PNL Constanţa.
Totodată, liderii ACL au anunţat că joi, la Medgidia, a avut loc o şedinţă comună cu toţi primarii PNL şi PDL de la nivelul judeţului Constanţa. „Au fost acolo toţi primarii PDL şi PNL din judeţ şi au reiterat opţiunea a rămâne în PNL, respectiv PDL, astfel încât în 2016 să avem o majoritate ACL la nivel judeţean“, a precizat deputatul Mihai Lupu.

Ordonanţă - unealtă de „şantaj“?

Principalul subiect al conferinţei de vineri a fost însă ordonanţa de urgenţă propusă de vicepremierul Liviu Dragnea, prin care primarii au termen 45 de zile pentru a se decide de partea cărui partid vor merge în contextul apropiatelor alegeri prezidenţiale.
„Aşa cum am susţinut, Alianţa Creştin-Liberală nu va primi în rândurile sale niciun primar, preşedinte de Consiliu Județean, consilier local sau judeţean traseist. Ne menţinem poziţia de a condamna ferm decizia Guvernului de a adopta această ordonanţă de urgenţă a traseismului politic, un act profund nedemocratic, un atac la statul de drept“, a spus deputatul Dănuţ Culeţu. „ACL va cere suspendarea politică a primarilor din rândurile Alianţei care vor intra în acest joc. Această ordonanţă este făcută pentru a şantaja primarii, pentru a le aduce aminte că banii care pot fi repartizaţi unităţilor administrativ-teritoriale stau în pixul unor preşedinţi de consilii judeţene. Acest lucru trebuie să înceteze, iar veniturile care parvin primăriilor să fie clar alocate în funcţie de nişte coeficienţi stabiliţi prin lege. Există primării care nu au primit niciun ban în ultimii ani din cauza voinţei preşedintelui de consiliu judeţean care ţine pixul. Vă voi da şi un exemplu: Primăria comunei Peştera - domnul Vrabie nu a primit niciun leu. În niciun caz subiectivismul partidului din care face parte preşedintele de consiliu judeţean nu trebuie să fie fundamentul alocării fondurilor“, a punctat deputatul Dănuţ Culeţu.

Scrisoare către Comisia de la Veneţia

El a mai declarat că a depus o scrisoare deschisă în atenţia preşedintelui Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) prin care a solicitat „sprijinul în demersurile întreprinse pentru protejarea sistemului democratic din România cu privire la acţiunile iniţiate de Partidul Social Democrat în scopul fraudării alegerilor prezidenţiale din acest an“, după cum se arată în documentul semnat de 12 dintre senatorii şi deputaţii PNL. „Viitoarea migraţie a aleşilor locali către partidele puterii va reprezenta o încălcare a votului exprimat liber de către cetăţenii români în baza Constituţiei şi legilor naţionale în vigoare. PSD şi premierul Victor Ponta şantajează aleşii locali şi exercită presiuni asupra acestora prin alocarea discreţionară, în luna septembrie, a unor importante finanţări de la bugetul de stat către localităţile în care primarii şi aleşii locali se vor înscrie în PSD sau în partidele-satelit ale acestuia“, se menţionează în documentul depus în atenţia preşedintelui Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio.
„Şantajul utilizat prin promovarea acestei ordonanţe de urgenţă a fost practicat în mod similar de PSD şi în cazul alegerilor prezidenţiale din 2004, pe care le-au pierdut“, a mai spus Culeţu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Slugilor basiste de la ACL

01 Sep, 2014 21:49

slugi basiste. Oamenii au votat USl, nu ACL. Asa ca mai taceti din gura. Slugi basiste.

Articole asemanatoare

Spitalul Militar Constanța a semnat un contract pentru achiziția reactivilor și consumabilelor (DOCUMENT)

02 Apr 2022 2576

Pentru ce (nu) au votat constănţenii la prezidenţiale Victor Ponta se bucură de mai multă simpatie decât Radu Mazăre

03 Dec 2014 4083

Cum vor funcţiona liberalii şi pedeliştii în Consiliul Local şi în Consiliul Judeţean Constanţa „Vom fi pe aceeaşi lungime de undă“

20 Nov 2014 3513

Subjugarea statutului de catre PSD nu a reușit, România normală trebuie să învingă până la capăt

17 Nov 2014 1615

Rezultate BEJ Constanţa, ora 9.00 Klaus Iohannis - 58,32%, Victor Ponta - 41,67%

17 Nov 2014 2578

Numărătoarea ACL. Rezultate finale în judeţul Constanţa Iohannis - 57,07%, Ponta - 42,93%

17 Nov 2014 2719

Rezultate parţiale la Constanţa Klaus Iohannis 58,8 %, Victor Ponta 41,2%

16 Nov 2014 2811

Rezultate parţiale în judeţul Constanţa Iohannis - 58,8%, Ponta - 41,2%

16 Nov 2014 3446

UPDATE Numărătoarea paralelă a ACL după contorizarea a 6,2% din voturi

16 Nov 2014 1968

COMUNICAT DE PRESĂ REFERITOR LA CAMPANIA ELECTORALĂ MURDARĂ A CANDIDATULUI ACL, KLAUS WERNER IOHANNIS

14 Nov 2014 1524

Comunicat de presă ACL

14 Nov 2014 1490

Sondaj ZIUA de Constanţa Klaus Iohannis este candidatul favorit, cu 76% din voturi

13 Nov 2014 4570

Comunicat de presă ACL

13 Nov 2014 1448

BEJ Constanţa cere înlăturarea de urgenţă a tuturor afişelor denigratoare la adresa ACL

13 Nov 2014 2172

ACL Constanţa solicită convocarea de urgenţă a celor două Camere ale Parlamentului

13 Nov 2014 1947