Ochelarii, ultima mita electorala a PSD!?

Cel mai bun rezultat obţinut în mediul rural de PD-L Constanţa a fost înregistrat în comuna Valu lui Traian (55,47%).

„Mulţumesc localnicilor pentru scorul foarte bun. Era normal să scoatem aşa, mă aşteptam la mai mult", a declarat primarul localităţii, democrat-liberalul Florin Mitroi. Pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, vicepreşedintele PD-L s-a angajat să atragă peste 70% din voturile consătenilor săi pentru Traian Băsescu. Şi ca responsabil pe Colegiul 7, Mitroi a scos 41,2% pentru candidatul susţinut de PD-L, şi asta în condiţiile în care aici electoratul a trimis în Parlament un senator social-democrat, pe Alexandru Mazăre. „Este o lovitură pentru cei care conduc judeţul Constanţa. Primăria Valu lui Traian nu a primit pachete de la UE pentru nevoiaşi, comuna nu primeşte avizul pentru înfiinţarea Serviciului evidenţă populaţie... Este normal să le fie ruşine (n.r. referire la pesedişti) să vină în comună, atâta timp cât apar numai ca oamenii să-i aleagă", a specificat Florin Mitroi.

Şi, pentru că suntem în campanie electorală, primarul din Valu a afirmat: „Mai nou, ştiu că se dau ochelari. Vreau să-i anunţ că în comună nu sunt gropi şi oamenii merg bine pe asfalt".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 350

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 408

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 463

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 471

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 547

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 569

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 420

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 352

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 556

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 711

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 695

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 590

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 647

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 660