Palaz i-a făcut primarului din Tuzla plângere penală

06_Micu_-_Constantin_Micu_001.jpgPentru că a acordat de Zilele Comunei două titluri de cetăţeni de onoare ai comunei Tuzla şefului de post din comună, Paraschiv Datcu, şi directorului şcolii din localitate, Afrodita Marcoşanu, primarul Constantin Micu s-a trezit ieri cu plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, formulată de prefectul Claudiu Palaz.

Prefectul spune că primarul a încălcat Legea Administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care se evidenţiază condiţiile în care Consiliile Locale pot conferi titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului. Plângerea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Prefectul spune că a primit, la începutul acestei săptămâni, din partea unui grup de consilieri locali, o sesizare prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că, pe 1 octombrie, în cadrul festivităţilor prilejuite de Ziua Comunei Tuzla, primarul Micu Constantin a acordat două titluri de cetăţean de onoare al comunei, în condiţiile în care cele două proiecte de hotărâre privind acordarea acestor titluri, iniţiate de primar, nu au întrunit suficiente voturi din partea Consiliului Local. „Practic, Micu Constantin, cu bună ştiinţă, a încălcat legea şi faptul este cu atât mai grav cu cât a defilat astfel în faţa întregii comunităţi, făcându-i părtaşi la ilegalitate pe Datcu Constantin, actualul şef al Poliţiei Locale, şi pe Marcoşanu Afrodita, directoarea Şcolii cu cls. I-VIII Tuzla, care au acceptat titlurile pe care doar Consiliul Local avea dreptul, prevăzut prin lege, să le acorde", spune prefectul. De asemenea, se mai precizează că administraţia locală, în speţă Consiliul Local, poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit. (Extras din Legea 215/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 36 alin (8) )

Ce spune primarul din Tuzla

În replică, primarul Constantin Micu susţine că aceste „titluri" au fost acordate în mod simbolic. „Am apreciat munca lor în anii cât şi-au desfăşurat activitatea în comună, dar nu le-am dat niciun drept care decurge de pe urma titlului de cetăţean de onoare. De aceea nu am pus pe ordinea de zi cele două proiecte", spune edilul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Lista candidaților ADU de la CJC. Claudiu Palaz își depune candidatura la președinția CJ Constanța -„Alianță Dreapta Unită este alternativa corectă!”

29 Apr 2024 466

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 601

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 718

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 608

Alianța Dreapta Unită a stabilit candidatul pentru Primăria Independența, județul Constanța

09 Apr 2024 622

Președintele PMP Constanța candidează și la alegerile europarlamentare

22 Mar 2024 758

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 883

Oficial! Stelian Ion și Claudiu Iorga Palaz, candidații din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța

20 Mar 2024 863

Afaceri Constanța Ce a decis mediul cu privire la extinderea exploatării de la Cogealac?

17 Mar 2024 702

Reacții puternice de la liderii ADU Constanța! Stelian Ion, Claudiu Palaz și Bogdan Bola, declarații despre decizia BEC

17 Mar 2024 818

Dreapta Unită a depus la Prefectură un Memoriu prin care solicită sesizarea Guvernului cu privire la adoptarea OUG privind organizarea și desfășurarea alegerilor (DOCUMENT)

11 Mar 2024 576

Certificat de urbanism pentru CN CF CFR SA – Sucursala regională CF Constanța. Este vizată o linie importantă

10 Dec 2023 1009

Oficial de la SC RAJA SA 17 localități din județul Constanța, în continuare nealimentate cu apă

29 Nov 2023 745

#Dobrogea145 Claudiu Iorga Palaz, președinte PMP Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1129

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța în ședință ordinară! Iată ce se discută

31 Oct 2023 1170