Partidul lui Cozma are un candidat surpriză pentru Primăria Constanţa (galerie foto)

cozma_Miron_Cozma.jpgCu doar puţin peste o sută de membri la Constanţa, Partidul Social al Muncitorilor din România reprezentat de Miron Cozma intră în lupta pentru câştigarea Primăriei Constanţa.

Miron Cozma a lansat vineri la Constanţa Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. La eveniment s-au alăturat din partea sindicatelor Lică Neagu, în calitate de vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, dar şi afaceristul constănţean George Vergiliu Bosânceanu, patronul hotelului Histria recent demolat de autorităţi şi unde Miron Cozma a locuit o perioadă de timp. Alături de Luceafărul huilei s-a aflat o armată de oameni veniţi de la Bucureşti printre care îl amintim pe Ionescu Constantin, preşedintele executiv al Partidul Social al Muncitorilor la nivel naţional. Ionescu Constantin a anunţat, în cadrul conferinţei de presă, că Partidul Social al Muncitorilor are candidat pentru Primăria Constanţa. Numele acestuia nu a fost însă dezvăluit, urmând a fi făcut cunoscut la momentul depunerii candidaturii. Partidul lui Cozma numără la Constanţa puţin peste o sută de membri, dintre care 30 provin de la Medgidia. Spre deosebire de cea de la Medgidia, organizaţia de la Constanţa nu are un preşedinte, urmând a fi organizate în scurt timp alegeri. La conferinţă a participat şi soţia lui Cozma, Marinela Niţu, cu dorinţa de a-i fi alături şi a-l susţine. Realizarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor - PSDM s-a făcut la Constanţa ca şi în toată ţara prin unificarea cu Partidului Social Democrat „Constantin Titel Petrescu", membri acestuia fiind preluaţi de Partidul Social Democrat al Muncitorilor reprezentat de Miron Cozma. La nivel naţional formaţiunea politică numără peste 27.000 de membri în cele 25 de organizaţii judeţene constituite. Miron Cozma a precizat ferm că PSDM nu va face o alianţă politică cu niciun partid, nici cu cele ce au aceeaşi orientare de centru-stânga.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 429

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 494

Noi candidaturi la prezidențiale, înregistrate de BEC. Pe listă se află și Iohannis

22 Sep 2019 2054

Două candidaturi la alegerile prezidenţiale, respinse de BEC

22 Sep 2019 1866

Accident rutier în Timişoara. O maşină a zburat în stâlp. Şoferul, fiul lui Miron Cozma

17 Oct 2018 1785

Miron Cozma a refuzat să semneze actul de inculpare în dosarul Mineriadei

13 Jan 2017 2258

Miron Cozma, audiat în dosarul Mineriada

13 Jan 2017 3147

Romeo Beja a fost prins de polițiști. El fusese condamnat în dosarul Mineriadei din 1999

24 Feb 2016 2212

Moș Crăciun i-a adus deja drept ”cadou” lui Miron Cozma un dosar penal

24 Dec 2015 2159

Ajun de Crăciun cu ghinion pentru Miron Cozma

24 Dec 2015 2292

Miron Cozma a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident

23 Dec 2015 2841

Miron Cozma, audiat în Dosarul Mineriada

22 Oct 2015 2488

O televiziune controversată din România a fost închisă

17 Jul 2015 2894

Editorial Şi libertatea se învaţă, nu-i aşa?

30 Oct 2014 3709

Cristi Borcea traversează clipe grele în Penitenciarul Poarta Albă

26 Aug 2014 2307