Nouă elefanţi se legănau pe o pânză de păianjen... Se aglomerează cursa pentru Primăria Constanţa

Pentru unii dintre politicienii şi pseudopoliticienii locali, Primăria Constanţa pare un fel de Fata Morgana. Pe de altă parte însă, mandatul de primar are echivalentul unui premiu la care râvnesc, la fiecare scrutin local, mai mulţi posibili candidaţi. Deşi de viitoarele alegeri locale ne desparte mai puţin de un an, partidele de la malul mării nu şi-au anunţat încă, oficial, candidaţii. Chiar şi aşa, la momentul actual, se vehiculează nouă nume de posibili aspiranţi la mandatul de primar al municipiului Constanţa, mandat la care fostul social-democrat Radu Mazăre a renunţat recent, din arest preventiv.

Dumitru Coiciu, new entry

Dumitru Coiciu, directorul adjunct al RATC Constanţa, a anunţat, ieri, că intenţionează să intre în cursa pentru Primăria Constanţa: „Candidez la Primăria Constanţa, ca independent. Și ce dacă nu câştig... Vreau să mă înscriu şi pentru Primărie, şi pentru Consiliul Local. Măcar de-acolo să zbier. Nu vezi că nu zbiară nimeni în oraşul acesta?!“, a mărturisit, ieri, Coiciu. Anunţul său poate părea neserios, dar directorul adjunct al RATC susţine că este cât se poate de hotărât şi că nu-şi doreşte în echipa sa decât foarte mulţi tineri, dar şi că va apela la cea mai cunoscută reţea de socializare pentru a-şi face campanie.

Liberalii se luptă cu... liberalii

Robert Boroianu, Iustin Fabian Roman, Ovidiu Cupşa şi Ramona Mănescu sunt cele patru nume vehiculate (şi confirmate) în PNL Constanţa în contextul proximelor alegeri locale. Evident, dintre aceste patru nume va rămâne unul singur, de vreme ce unele nume par soluţii de avarie, iar altele, „fumigene“ aruncate din raţiuni ce ţin de orgolii politice.
Liberalul Robert Boroianu, copreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa, şi-a anunţat public, în primăvara acestui an, intenţia de a intra în cursa internă a partidului, în perspectiva desemnării oficiale a candidatului PNL la Primăria Constanţa. A făcut-o pe pagina sa de Facebook, acolo unde a scris că este decis să devină „primul primar penelist de după 1989 al oraşului Constanţa“, iar pentru asta are nevoie de „încrederea şi susţinerea constănţenilor“. Boroianu susţine că nu este omul niciunui grup de interese, iar într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa a declarat că, în opinia sa, „Primăria Constanţa nu poate fi condusă de pe holurile DNA“.
 
Mai multe detalii despre intenţiile lui Robert Boroianu puteţi afla citind interviul „Robert Boroianu, copreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL - «Primăria Constanţa nu poate fi condusă de pe holurile DNA»“.
 
Un alt liberal care a anunţat că ia în calcul o candidatură la mandatul de primar este Ovidiu Cupşa, directorul CERONAV.

„Deocamdată, au fost colegi care s-au arătat mai interesaţi decât mine de posibila mea candidatură. Aş avea potenţial, dar nu am răspuns nici pozitiv, nici negativ. E încă puţin cam devreme. Nu mă arunc într-o candidatură la Primăria Constanţa cu orice preţ. Este o variantă de lucru, o ipoteză“, declara, tot în primăvara acestui an, Ovidiu Cupşa.

Cel de-al treilea nume de liberal care ar aspira la Primăria Constanţa este cel al lui Iustin Fabian Roman, consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa.

Acesta a mărturisit că este susţinut să intre în cursa internă a PNL de către senatorul Gigi Chiru, copreşedintele suspendat al Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa.
Nu mai puţin important, şi numele europarlamentarului Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor în timpul guvernării USL, este vehiculat în contextul viitorului scrutin local.

Mănescu nu s-a declarat însă prea entuziasmată de această posibilă variantă. „Dacă biroul (n.r. conducerea PNL) va considera că sunt una dintre persoanele care ar trebui (n.r. să intre în competiţie), sigur că voi accepta să intru în cursa internă pentru Primăria Constanţa. Constanţa are nevoie de normalitate, de mai puţin spectacol. Oraşul are un potenţial extraordinar de dezvoltare“, a declarat fostul ministru al Transporturilor, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Constanţa.

Coordonatorul M10 vrea să fie primar

Un alt aspirant la mandatul de edil-şef al Constanţei este Mihai Petre, coordonatorul M10 Constanţa. Acesta şi-a dorit să candideze şi la alegerile din 2012, dar disensiunile din interiorul partidului din care făcea parte la acea vreme - vechiul PDL - nu i-au dat voie. La ora actuală însă, fostul consilier judeţean PDL susţine: „Îmi doresc o competiţie internă în M10. Eu mi-am exprimat deja intenţia de a candida la Primăria Constanţa. Este nevoie de o schimbare, este nevoie de oameni noi. E nevoie de oameni care să respecte acest oraş, de o administraţie deschisă către cetăţean, nu către grupuri de interese. Vreau să readuc Constanţa în topul oraşelor din România“, a declarat Petre.

Am intrat cu un singur gând în politică - să fiu primarul Constanţei

Fost candidat la Consiliul Judeţean Constanţa, fost PDL-ist, fost PMP-ist, actual lider al Organizaţiei Municipale a UNPR Constanţa, Florin Gheorghe ar vrea, şi el, să candideze pentru mandatul de primar al municipiului Constanţa. „Nu fac un secret din faptul că, în 1998, am intrat cu un singur gând în politică: să fiu primarul Constanţei. Deci, este posibil să candidez la alegerile locale din 2016“, a declarat actualul deputat UNPR Florin Gheorghe.

PSD Constanţa, în căutarea candidatului pierdut?

Nu e un secret pentru nimeni faptul că PSD nu are, nici până astăzi, un candidat oficial pentru Primăria Constanţa. Potrivit spuselor viceprimarului cu atribuţii de primar, Decebal Făgădău, preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa, partidul nici nu îşi va desemna, până la finalul lui 2015, candidatul. E drept însă că, la momentul actual, cei mai mulţi îl dau pe Făgădău drept viitorul aspirant al PSD la mandatul de şef al municipalităţii constănţene. Acesta a declarat însă, în primăvară, că încă nu-şi doreşte această candidatură. „Nu. Încă nu vreau. În momentul de faţă, mă preocupă ca în fiecare zi să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a onora poziţia de primar delegat al municipiului Constanţa“, a mărturisit social-democratul. La momentul la care a afirmat că nu este încă interesat de o candidatură, Decebal Făgădău a avansat numele unui alt potenţial candidat, fost politician din PSD Constanţa.

Este vorba despre Nicolae Nemirschi, fostul viceprimar al municipiului Constanţa şi fost ministru al Mediului, în timpul scurtei guvernări PDL-PSD, în 2008. Aşa cum era de aşteptat, Nemirschi nici nu a confirmat, nici nu a infirmat această eventuală candidatură. Cel mai probabil, acestei fumigene politice i se vor adăuga şi altele în următoarele luni.
 
Mai multe informaţii despre aceşti posibili candidaţi la Primăria Constanţa puteţi afla citind materialele

 
„Fumigenă PSD? Fostul viceprimar Nemirschi, preferat de Făgădău pentru o candidatură la Primăria Constanţa“
 
„De ce ei? O nouă generaţie de candidaţi pentru Primăria Constanţa“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

FLORIN

05 Jun, 2015 09:37

Succes dlui Iustin! (just=drept)

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Plan Urbanistic de Detaliu, în consultare publică. O nouă investiție pe bulevardul Mamaia, realizată de D&D Imobil Construct SRL (DOCUMENT)

15 May 2024 396

Cumpărări directe Cine a câștigat contractul de verificarea tehnică în cadrul proiectului de reabilitare a imobilului TNOB Oleg Danovski din Constanța (DOCUMENT)

15 May 2024 302

Acord-cadru La cât se ridică contractul subsecvent pentru furnizare arbuști semnat de Hiris Garden Expert SRL cu Primăria Constanța(DOCUMENT)

15 May 2024 329

Ateliere, jocuri și multă distracție pentru cei mici, de Zilele Constanței (Galerie FOTO)

15 May 2024 336

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 559

Delegație a Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, în vizită la Primăria Constanța

15 May 2024 343

ZIUA ELECTORALĂ Candidatul AUR la CJ Constanța, Mohammad Murad, despre proiectele incluse în programul de administrație locală

15 May 2024 431

Prins cu substanțe interzise de către polițiștii locali din Constanța. Constatări

15 May 2024 310

Primăria Comunei Dobromir județul Constanța dotează cu mobilier și echipamente digitale școlile din comună (DOCUMENT)

14 May 2024 433

Două imobile de pe bulevardul Mamaia ar putea fi extinse pe verticală. Firma Camburi Enterprises SRL, obligată de Primăria Constanța să elaboreze un PUD

14 May 2024 648

Licitații Constanța Primăria Mangalia investește peste 2,6 milioane de euro în creșterea eficienței energetice a Liceului Callatis (DOCUMENT)

14 May 2024 518

Achiziții Constanța Primăria Independența a încheiat un contract de aproape 15.000 de euro cu o firmă din București. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

14 May 2024 427

Planul Urbanistic Zonal al locuințelor sociale din Zona Industrială, lansat în consultare publică (DOCUMENT)

14 May 2024 384

Două apartamente de pe strada Eliberării din Constanța, transfomate de Erturk Lev SRL într-un spațiu comercial

14 May 2024 782

Se amenajează un parc nou în Constanța! Vezi unde

14 May 2024 566