Tot ce le lipsea mangalioţilor Fântână arteziană muzicală în sensul giratoriu

Mangalia_sens_giratoriu.jpgPotrivit anunţului numărul 134482/06.06.2011, Consiliul Local al municipiului Mangalia a dat peste două miliarde de lei vechi pentru achiziţionarea serviciului de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare a zonei sensului giratoriu aflat la intersecţia străzii Matei Basarab cu şoseaua Constanţei

Această modernizarea presupune şi amenajarea unei fântâni arteziene muzicale, cu minim 150 de melodii, care să aibă şi lumini.

Lucrarea a fost câştigată în urma unei proceduri de licitaţie publică de Luxten Lighting Company SA din Bucureşti, contractul fiind atribuit pentru 2.177.276,32 de lei fără TVA. Autoritatea contractantă era dispusă să dea pentru acest contract trei milioane de lei fără TVA.

Lucrarea ar trebui să se execute în şase luni de la semnarea contractului. Viziunea arhitecturală a lucrării trebuie să se încadreze în arhitectura deja existentă a zonei, fără a fi necesare costuri suplimentare din partea autorităţii contractante pentru modificarea acesteia. De asemenea, în parcul din faţa Bibliotecii Franceze a municipiului Mangalia se va amenaja la stradă o altă fântână arteziană, iar în interior zone verzi cu două pergole pentru odihnă şi relaxare.

Cât despre firma care a câştigat contractul, aceasta a efectuat lucrări care au vizat reparaţii sau modernizări ale sistemelor de iluminat public în mai multe oraşe din ţară. În ceea ce priveşte acţionariatul firmei, SC Luxten Lighting Company SA o are ca administrator pe Monica Maria Bucur şi ca asociaţi pe Olimpia Moica, pe Ionel Pepenică şi pe Nicolae Claudiu Rădulescu. Firma are ca obiect de activitate „Producţia de lămpi electrice şi echipamente de iluminat".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri justiție Constanța Neptun Olimp SA cere în instanță anularea unui act emis de Primarul Municipiului Mangalia. CL Mangalia devine pârât în cauză!

25 Apr 2024 359

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 964

Afaceri Constanța AGOA societății Romanța Estival 2002, convocată în ședință. Ce se va discuta

27 Mar 2024 546

Firme Constanța Moldoplast SA Iași vrea să cumpere un imobil în Neptun

22 Mar 2024 619

Afaceri Constanța Firmă nouă din domeniul construcțiilor, înființată la Mangalia

03 Mar 2024 723

Justiție Constanța Dosarul dintre CL Mangalia și Elima Com SLR, pe masa magistraților

16 Jan 2024 622

Afaceri Constanța Ce decizii au fost luate în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Terra Estival 2002 SA

02 Dec 2023 784

Modern Home SRL, o nouă societate în domeniul construcțiilor în Mangalia

27 Sep 2023 836

Cum va arăta viitorul complex rezidențial ridicat de Ioan Andone în județul Constanța? (DOCUMENT)

29 Jun 2023 2396

Primăria Mangalia, contract cu o firmă din Giurgiu. Proiectul vizează o grădiniță (DOCUMENT)

14 Jun 2023 923

Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, licitație de peste jumătate de milion de euro! Ce condiție trebuie să respecte participanții (DOCUMENT)

28 May 2023 1473

Contract de aproximativ 20 de milioane de lei încheiat de CN APM SA cu Getica 95 Com SRL (DOCUMENT)

28 Feb 2023 1369

Terenuri și clădiri ale Șantierului Naval Mangalia urmează să fie vândute (DOCUMENT)

14 Jan 2023 1534

Protest la Șantierul Naval Damen din Mangalia. Ce nemulțumiri au angajații (FOTO+VIDEO)

09 Jan 2023 1515

Guvernul a alocat fonduri pentru reabilitarea stațiilor de cale ferată Neptun, Costineşti şi Mangalia din județul Constanța

29 Dec 2022 986