Unde e Zorba Grecul? Mazăre, Antonescu, Fenechiu. De ce tac „victimele" lui Băsescu?

10_Victime_basescu_Traian_Basescu_084.jpgSuspendarea şi, ulterior, încercarea de demitere prin referendum a preşedintelui Traian Băsescu au reprezentat pentru unii dintre politicieni ocazii perfecte de victimizare şi de lansare a unor avertismente. Concret, aceştia au ţipat cât i-au ţinut plămânii, în contextul unor evenimente publice şi prin intermediul mijloacelor de comunicare, că dacă şeful statului nu va fi demis prin referendum, ei se vor retrage din viaţa politică. Atitudine notorie pe scena politică a ultimilor ani, îndeosebi la Constanţa. Să ne aducem aminte, în acest sens, că în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009 primarul municipiului Constanţa, social democratul Radu Mazăre, transmitea electoratului său fidel mesajul „Alegeţi cine pleacă: ori EU, ori BĂSESCU!". Cine a rămas, ştim cu toţii prea bine. Modelul a fost reluat în campania referendumului pentru demiterea preşedintelui, asemenea lui Mazăre procedând şi liberalii Crin Antonescu şi Relu Fenechiu.

„Eu, Crin Antonescu...". Ba nu!

 

2_victime_basescu_Crin_Antonescu.jpgPrimul politician care a făcut astfel de declaraţii în contextul mai sus menţionat a fost Crin Antonescu, preşedintele Senatului şi, până când a devenit preşedinte interimar, lider al PNL. Chiar în ziua suspendării preşedintelui Traian Băsescu de către Parlament, cu 256 de voturi, Crin Antonescu anunţa: „Veţi fi sau nu suspendat azi, veţi fi sau nu demis de verdictul poporului, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică".

Ieri, însă, după ce Curtea Constituţională Română a anunţat invalidarea referendumul din 29 iulie, Crin Antonescu a revenit asupra deciziei de retragere. „Nu mă retrag din politică pentru că Traian Băsescu a fost demis pe fond şi că acesta ar trebui să demisioneze. Cel care trebuie să demisioneze este Traian Băsescu". Iată, aşadar, că cel dintâi liberal nu a tăcut, dar s-a râzgândit. Nici vorbă de retragere de pe scena politică!

„Am greşit"

 

3_victime_basescu_Relu_Fenechiu.jpgA venit, apoi, rândul lui Relu Fenechiu să avertizeze. Vicepreşedintele PNL afirma în luna iulie că dacă românii vor vota, în majoritate, pentru ca preşedintele suspendat să revină la Cotroceni pentru a-şi continua mandatul, el va demisiona din toate funcţiile pe care le deţine în partid. Amintim că Fenechiu a fost coordonatorul campaniei PNL pentru referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

La momentul respectiv, liberalul menţiona: „Am greşit că am declanşat un referendum împotriva lui Traian Băsescu dacă românii vor spune altceva". Românii au spus altceva.

„Tot o să dansez ca Zorba Grecul"

 

1_victime_basescu_Radu_Mazare.jpgNu în ultimul rând, amintim că edilul şef al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, declara în contextul mitingului organizat în favoarea referendumului de demitere a preşedintelui Băsescu că viaţa l-a „tăvălit" destul, faptul pentru care, indiferent de rezultatul referendumului, va continua să danseze precum Zorba Grecul: „M-a tăvălit viaţa destul. Şi dacă o ieşi, şi dacă n-o ieşi, tot o să dansez ca Zorba Grecul". Am încercat, ieri, să aflăm opinia primarului Mazăre faţă de decizia CCR, dar acesta nu ne-a răspuns. În cazul în care primarul ne va transmite, totuşi, un punct de vedere, acesta va fi publicat.

Nici preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, nu a putut fi contactat. Înainte de suspendare, Nicuşor Constantinescu declara, referindu-se la preşedintele României: „Când îţi spun mai mulţi oameni că eşti băut, du-te şi culcă-te!"


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gogiie

01 Sep, 2012 13:57

MAI BINE AI INCETA CU MAIMUTARELILE SI TE-AI OCUPA EFECTIV DE PROBLEMELE ORASULUI,NU DE ALTA DAR.....iarna nu-i ca vara !

Articole asemanatoare

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 382

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 581

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1270

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 711

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 533

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1546

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 899

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 656

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 830

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1087

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1461

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1711

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1106

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 882

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 678