Viceprimarul Făgădău salvează strada Traian prin tăierea buruienilor (galerie foto)

3_traian_-_decebal_fagadau_george_visan.jpgEchipe din cadrul primăriei Constanţa, de la Direcţia Spaţii Verzi, lucrau ieri de zor la decolmatarea rigolelor de pe valea Portului după ce, în urmă cu două zile viceprimarul Decebal Făgădău a dat dispoziţii ca acestea să se cureţe pentru a împiedica păstrarea umidităţii în sol pe strada Traian.

Iniţiativa viceprimarului a venit după ce în urmă cu o săptămână inspectorul şef al ISC Constanţa, Gigi Chiru avertiza autorităţile locale că ar trebui să evacueze populaţia care stă în blocurile de pe strada Traian, pentru  că umiditatea care a provocat craterul de pe strada Traian, este foarte ridicată, aşa cum arată ultima expertiză elaborată la comanda beneficiarului SC Harborside Imobiliara SRL.
Făgădău a dispus în urmă cu două zile  reprezentanţilor direcţiilor de specialitate din primărie, dar şi companiilor de utilităţi, ISU Dobrogea, Administraţia Portului Constanţa, arhitecţilor şi inginerilor specialişti în rezistenţă şi experţilor tehnici, să ia toate măsurile necesare rezolvării situaţiei de pe strada Traian. De altfel, în cadrul întâlnirii a fost prezentat istoricul şi situaţia actuală a falezelor din Constanţa. 

Totuşi, viceprimarul Decebal Făgădău a dispus ieri ca, începând din această dimineaţă, 50 de angajaţi ai primăriei să lucreze la decolmatarea rigolelor de scurgere, iar în responsabilitatea investitorului care s-a obligat să realizeze centrul comercial de pe strada Traian, cade decolmatarea galeriilor construite în anii 1930 - 1940.
Ieri la faţa locului am găsit, aşa cum a spus şi viceprimarul echipele de lucru care lucrau la tăiatul hăţişurilor de ani de zile. Câteva zeci de muncitori munceau de zor, cu atât mai mult cu cât în zonă, la orele prânzului au mers în inspecţie, dar şi să mai vadă cum stau lucrurile pe valea Portului, viceprimarul Decebal Făgădău, împreună cu Ion Marica - directorul executiv al Direcţiei Tehnice şi de Achiziţii din cadrul Primăriei Constanţa, George Vişan - preşedintele PSD la tineret la judeţ, dar şi Valentin Preda - consilierul primarului Radu Mazăre. „Vrem să tăiem toate ierburile din această zonă pentru ca umiditatea să nu se mai păstreze în sol şi toată apa să se scurgă prin aceste rigole. Echipele lucrează şi în zilele următoare toate buruienile vor fi stârpite“.

Craterul, din nou acoperit

Şi craterul de pe strada Traian care se formase la loc în urmă cu două săptămâni a fost acoperit la loc. „L-am acoperit dinainte de a face domnul Chiru conferinţa de presă“ a replicat viceprimarul la momentul în care l-am întrebat despre craterul acoperit. Acesta mai spus că lucrările vor continua în zonă şi că nu există nicidecum pericol atât de mare aşa cum l-a prezentat inspectorul ISC Constanţa Gigi Chiru.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

c.constantin

24 Oct, 2010 08:11

tot ce face vicele este binevenit,dar pana nu se asigura verticala la groapa de 28 pe 170 metri,primavara pentru cele 500 de familii este incerta(firma a propus proptele metalice,sa fie dar cand?)

Articole asemanatoare

Zilele Constanței 2024 Restricții pe mai multe străzi din Constanța pe perioada desfășurării evenimentelor

16 May 2024 728

Balkan Marine Bunker Assets SRL, din Constanța, controlată de o companie Rusia, a intrat în faliment!

10 May 2024 783

Primăria Mangalia, executată silit. Ce spune primarul Cristian Radu despre un teren scos la licitație de un executor judecătoresc (DOCUMENT)

07 May 2024 884

CNAIR actualizează Cartea Funciară a sediului DRDP Constanța! Care este valoarea contractului

04 May 2024 542

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 821

Modificări în firma Golden Grain Organics SRL, din Constanța. Iată numele noului asociat și administrator

03 May 2024 556

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 788

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 923

Cumpărări directe Primăria Costinești cumpără sistem video de supraveghere de la GMB Computers, pentru străzile din comună!

22 Apr 2024 398

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 789

Canalele Navigabile Constanța Cine va monta noua bariera de la Ecluza Cernavodă?

11 Apr 2024 559

Constanța! În ce zone sunt amplasate săptămâna aceasta containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase

09 Apr 2024 694

Știri Constanța UPDATE. Copil rănit în urma unui accident rutier în Valu lui Traian

03 Apr 2024 2747

Incendiu în Constanța! Pompierii intervin în cartierul Energia

03 Apr 2024 958

Știri Constanța azi Arde acoperișul unei case din Bărăganu!

03 Apr 2024 737