Vin medici de la Floreasca (document)

cap_4.jpgDeacum înainte, pacienţii SCJU vor avea parte de un tratament special,medicii de la Floreasca, din Bucureşti, urmând a efectua consultaţiile

Protocolul de colaborare dintre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă(SCJU) Constanţa şi Spitalul Floreasca din Bucureşti a fost semnat ieride cătremanagerii celor două unităţi.

Radu Alexandru Macovei şi Dănuţ Căpăţînă au semnat un protocol, înprezenţa preşedinteluiConsiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, prinintermediul căruia va avea loc un schimb de experienţă între mediciidin cele două unităţi sanitare. „Va fi vorba, în primul rând,despre un schimb de experienţă, un program comun, operaţii comune şiactivităţi specifice actului medical. Cu acest protocol, facem paşiînainte la nivel medical", a spus Nicuşor Constantinescu. SpitalulFloreascanu are parteneriate doar cu SCJU. „La Floreasca sunt medici deexcepţie, de experienţa cărora vor beneficia ambele instituţiimedicale. Putem face teleconferinţe pentru cazurile foarte grave, aşacum am mai făcutşi cu cei de la Târgu Mureş. Mai avem, de asemenea, o colaborare cumedicii din Zurich. Ne bucurăm că astfel vom putea atrage mai uşorfonduri europene, care ar aduce beneficii imense ambelor spitale. Înprimaetapă, vor veni la Constanţa medici specialişti în endoscopiedigestivă", a precizat Radu Macovei. Această primă etapă va fi foarteprielnică medicilor constănţeni. „Se făcea şi la noi endoscopie, darnu se puteau asigura gărzi. Avem câte 10 pacienţi pe zi care necesităaceastă procedură, pentru că vin cu hemoragie digestivă, iar medicii pecare îi vom perfecţiona în acest schimb de experienţăvor putea salva vieţi. La Constanţa, sunt patru medici gastroenterologişi unul specializat în laparoscopie", a spus Dănuţ Căpăţînă.Preşedintele CJC a contribuit la acest parteneriat cu cazarea. „Vremsă aducem medici care şi-au dovedit competenţa. De aceea, asigurămcazarea în locuinţe civilizate de serviciu. Eu cred că aşa vom puteacreşte nivelul de pregătire al medicilor existenţi la Constanţa şi maicred că avem nevoie de 15 medici în urgenţă. Ne dorim să mai semnămastfel de protocoale şi cu spitalul Fundeni şi cu alte unităţi medicaledin ţară, în măsura în care se poate", a încheiatNicuşor Constantinescu.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 333

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 659

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 566

ZIUA LIVE Politica faptelor vs. Constanța proiectelor!

09 Apr 2024 622

#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

19 Mar 2024 2552

Armonia Hospital Constanța Cursul Lamaze, esențial pentru viitoarele mămici

11 Mar 2024 608

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3756

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 446

Descoperă Noul Mitsubishi ASX la Exclusiv Auto Constanța. Discount Minim Garantat de 2.380 € și Ecotichet de 1.000 €

25 Jan 2024 649

Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)

15 Jan 2024 1123

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2145

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1325

Vina de a fi fericit Din ce motive poate apărea

22 Oct 2023 743

Costinești Imagini unice de la epava navei „Evangelia“! Un vicecampion mondial, Cristian Tranulea, în „expediție“ (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 3661

ISU Dobrogea Constanța „Eduard, o vizită la «eroii lui, pompierii»” (GALERIE FOTO)

02 Aug 2023 1036