Chevalet are terasă „acvariu"

Chevalet.jpgRestaurantul Chevalet este în staţiunea Mamaia, vis-a-vis de Aqua Magic, pe partea cu lacul Siutghiol.

Nu este un spaţiu foarte mare, dar este aranjat simplu şi cu mult bun gust. Cu toate astea, dacă mergeţi acolo, nu vă recomand o masă în interior, ci una pe terasă, care este exact pe malul lacului. Una din părţile bune ale terasei, pe lângă faptul că oferă o privelişte minunată, este că poţi sta şi atunci când este ceva mai frig sau plouă, pentru că este acoperită. Dar dacă nu vreţi să staţi ca într-un acvariu, puteţi alege una din măsuţele puse în afara acestei terase acoperite. Chiar dacă până acum pare un restaurant minunat, are şi minusuri. Unul din ele este servirea. Am văzut că nu este o singură ospătăriţă, ci două sau trei, dar cu toate astea trebuie să aştepţi mult până te bagă cineva în seamă. Şi ar fi bine să te gândeşti de la început exact ce vrei, pentru că ospătăriţele nu vin prea des la masă. Un alt minus ar fi mizeria din lac. Îmi pare rău că nimeni nu se ocupă de curăţarea lui, pentru că ar fi un punct foarte bun de atracţie. Iar de la mizerie vine şi un miros nu tocmai plăcut. Mai ales atunci când mănânci ceva. Preţurile sunt cam mari pentru ceea ce oferă, dar probabil se bazează mult pe locul în care este situat, cu toate că nu ar trebui. Restaurantul în sine este frumos, păcat de servire şi de acel minunat lac de care nu se ocupă nimeni.

Conform registrului comerţului, Chevalet funcţionează pe societatea Long Beach SRL, de care se ocupă Marinela Nasta Păucă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

jean

30 Mar, 2012 21:16

Nea NElule, minti ca o gazeta americana. Am comandat la tine la restaurant niste pui prajit, si dupa o ora am plecat ca nu era gata... in loc sa stai sa-ti faci reclama pe aici, mai bine ai sta pe la restaurant sa vezi bataia de joc a chelnerilor si bucatarilor tai!

nelu pauca

30 Mar, 2012 18:30

DACA DORITI SA VA IMPRESIONATI VIZITATORII DIN ORICE TARA VA ASTEP LA CHEVALET IN MAMAIA

nelu pauca

30 Mar, 2012 18:28

CONSTANTA TREBUIE SA FIE MANDRA DE RESTAURANT CHEVALET,,,,,cel mai bun nr 1 IN 2010,,,SI 2011

nelu pauca

30 Mar, 2012 18:26

CHEVALET ,,,,FRUCTE DE MARE,,,LOBSTER TAIL,,singurul loc din CONSTANTA unde poti servi COADA DE HOMAR,,,,VA ASTEPTAM

nelu pauca

30 Mar, 2012 18:23

calitate ,profesionalism,servire excelenta,ambianta,,,;CHEVALET;;

nelu pauca

30 Mar, 2012 18:16

cele mai proaspete fructe de mare

nelu pauca

30 Mar, 2012 18:16

perla marii negre,,,,vezi tripadvizer....cel mai bun restaurant din mamaia

nelu pauca

30 Mar, 2012 18:14

Restaurant Chevalet,,,,,este recomandat numai pentru cunoscatori,,,,2010,,,,2011,,,CEL MAI BUN RESTAURANT DIN MAMAIA,premiul acordat de ANAT,SI IN 2010 INMANAT DE MINISTRUL TURISMULUI IN ACEA VREME,,,,CELE MAI BUNE SERVICII,CEL MAI BUN MENU,VA ASTEPTAM SA VA CONVINGETI;;;;;;;ESTE PLACEREA NOASTRA SA VA SERVIM,,,,,www,restaurant chevalet.com

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 420

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 506

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 396

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 397

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 435

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 488

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 511

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 564

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 584

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 439

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 379

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 571

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 726

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 705

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 597