Cuget Liber La nici şase luni de la groaznicul incident - Supravieţuitorul tragediei de la Tuzla, „ascuns" de armată în Afganistan?!

Maistrul militar Marius Nazare, unul dintre cei doi supravieţuitori ai accidentului aviatic de la Tuzla, din vara anului trecut, pleacă, astăzi, în Afganistan. Chiar dacă acesta era grav rănit în urmă cu doar jumătate de an, el fiind internat în spitalul militar din Capitală cu politrautisme şi arsuri pe 10 la sută din suprafaţa corpului, în mod cu totul surprinzător, Nazare s-ar părea că a îndeplinit toate condiţiile de a pleca într-un teatru de operaţiuni din afara ţării.

Informaţia a fost confirmată şi de purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale Române, Dragoş Ichim, care ne-a declarat că Marius Nazare va face parte dintr-un detaşament de şapte militari de la Constanţa care va pleca în misiune.

Surse din Forţele Navale Române ne-au declarat însă, sub protecţia anonimatului, că Nazare este oarecum „ascuns" în Afganistan, pentru a sta cât mai departe de familiile colegilor lui care au murit în vara lui 2010, în accidentul aviatic de la Tuzla, şi care nu sunt împăcate absolut deloc cu rezultatele anchetei.

În tragedia de la Tuzla, şi-au pierdut viaţa 12 militari. Singurii supravieţuitori au fost Marius Nazare şi pilotul Daniel Bâlsanu.

www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 352

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 809

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 720

Accident rutier la Doraly, în Constanța (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1457

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 747

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1078

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi“ Cine este tânărul mort în accidentul de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, județul Constanța? (VIDEO)

30 Apr 2024 7574

Accidentul mortal de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, suprins de camerele de supraveghere (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 10221

Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

30 Apr 2024 4444

Tânărul șofer implicat în accidentul dintre 2 Mai și Mangalia a murit (VIDEO)

30 Apr 2024 3202

2 Mai Cruce de pe marginea drumului, spulberată de autoturism (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1420

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1981

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9007

Accident în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Un șofer beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

29 Apr 2024 869

Două autoturisme pe DN 3 implicate într-un accident în comuna Valu lui Traian, județul Constanța (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 618