Tânărul șofer implicat în accidentul dintre 2 Mai și Mangalia a murit (VIDEO)

 
Un accident ruier grav s-a produs în data de 30 aprilie 2024, în județul Constanța. Din nefercire, impactul a fost unul mortal pentru una dintre victime. 

Tânărul în vârstă de 27 de ani, șoferul autoturismului care a fost implicat în accidentul produs în această dimineață, între 2 Mai și Mangalia, a murit.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis inițial că acesta a intrat în stop cardio-respirator, în drum spre spital.


Date oficiale de la SAJ Constanța

În cursul dimineții, am fost solicitați prin serviciu 112, pentru un accident rutier între localitățile 2 Mai și Vama Veche.
  
La locul solicitării, s-au deplasat două ambulanțe și o ambulanță în smurd. Au fost găsiți, doi pacienți, cu poli traumă majoră în stare ctrítică.
 
A fost transportați prima dată la Spitalul Mangalia, iar de la Spitalul Mangalia, ambii pacienți au fost preluați de către două echipaje SAJ cu medic, pentru a fi transportați la Spitalul Județean.
  
Primul pacient care a plecat de la Spitalul Mangalia, pe timpul transportului, a intrat în stop cardio-respirator, s-a efectuat protocol de resuscitare de echipajele SAJ, dar, din păcate fără un rezultat favorabil, a fost declarat decedat.
 


Al două pacient, în stare trítică, datorita, stării grave în care se afla echipajul SAJ, a solicitat un echipaz Smurd, cu medic, și a fost preluat de acesta pentru a fi transportat la Spitalul Județean, a transmis medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. 



Oficial de la IPJ Constanța


La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 07.45, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în municipiul Mangalia, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 27 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, iar autoturismul ar fi intrat în coliziune cu un stâlp.

În urma accidentului rutier au fost răniți grav conducătorul auto și un pasager, respectiv un bărbat, de 23 de ani.

Ambii au fost transportați la spital.

Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge și a eventualului consum de substanțe psihoactive.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Citește și:

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier grav, cu victime, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în Mangalia, județul Constanța. Trei mașini, implicate (FOTO)

20 May 2024 1260

UPDATE Accident între un autoturism și un microbuz în Năvodari! Pompierii, solicitați să intervină (FOTO+VIDEO)

20 May 2024 2331

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

20 May 2024 473

Accident pe strada Mihai Viteazu! Autobuzele CT Bus înregistrează întârzieri pe mai multe linii

20 May 2024 534

UPDATE Județul Constanța Accident grav la Cobadin! Un pieton a murit

20 May 2024 787

Constanța Carambol pe strada Mihai Viteazu! Trei mașini s-au ciocnit - două persoane au fost rănite (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 May 2024 1912

UPDATE. Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja. Un pieton a fost lovit!

19 May 2024 808

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

19 May 2024 1302

Un elicopter al preşedinţiei Iranului, implicat într-un accident aviatic

19 May 2024 417

Noi informații despre accidentul de navigație de la Sf. Gheorghe (FOTO+VIDEO)

19 May 2024 858

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

18 May 2024 550

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată când s-ar putea decide totul (DOCUMENT)

18 May 2024 1400

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1364

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 1015

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 862