Cuget Liber Sex cu un senator şi preoţi în dosarul prostituţiei cu băieţi

Un senator şi mai mulţi preoţi ar fi implicaţi în dosarul de prostituţie cu băieţi în care apare şi directorul OTV Doru Iuga. Totul reiese din declaraţiile unuia dintre tinerii cărora proxeneţii le intermediau relaţii sexuale contracost. Potrivit acestuia, intermediarii primeau de la cel mai bogat dintre clienţii reţelei, germanul Klaus Zender, o mie de euro pentru fiecare copil adus.

Doi dintre cei mai activi proxeneţi ai reţelei sunt Andrei Staicovici, zis Adi BMW şi Costel Ţurcan, zis Scooby. Ultimul racolează direct de pe stradă băieţi, în special minori, pentru a-i plasa, prin intermediul lui Adi BMW clienţilor de condiţie bună. Unii dintre băieţi se vând pentru sume infime, mâncare sau obiecte.

Un senator care plăteşte bine şi obişnuieşte să caute partener pe site-urile de profil, dar şi câţiva preoţi apar în dosar. Aceştia din urmă au propriul lor intermediar zis Florin Preoteasa.

„Prin intermediul lui Adi BMW l-am cunoscut pe Florin Preoteasa, care la rândul lui mi-a prezentat un preot de la Patriarhie (...). L-am cunoscut în urmă cu aproximativ doi ani şi am întreţinut raporturi sexuale cu acesta de aproximativ şase - şapte ori", le-a povestit anchetatorilor un băiat de 16 ani.

Un alt preot a fost înregistrat în timp ce negocia preţul.

„Preot : Eee! Şi... mie mi-a zis c-a vorbit cu voi că cereţi prea mult... două milioane e prea mult

Ştefan: A zis că-i mult două milioane?

Preot: Da! Da, da... nu ţi-am zis şi ţie şi prima dată? Să lăsaţi şi voi mai ieftin, măi!

Ştefan: Păi dacă i se pare doi inşi două milioane mult?!!

Preot: Aaa, amândoi? Nu ştiu, poate... (n.n. se aude soneria unui telefon)

Ştefan: Hai că, uite, mă sună pe ăstălalt nişte părinţi! Mai vorbim, da?

Hai...hai că... te-am pupat!"

Ancheta a pornit de la declaraţiile a doi adolescenţi care l-au reclamat, anul trecut, la poliţie, pe un italian fiindcă nu le-a plătit serviciile.

Ei au povestit anchetatorilor despre reţeaua care-i racolase. Informaţiile au ajuns şi la procurorii care anchetează, din 2004, moartea unui băiat pe câmp la Ciolpani. Copilul avea 11 ani, iar medicii legişti au stabilit că fusese abuzat sexual. Pe baza informaţilor strânse în ultimul an, criminaliştii au făcut adevărate hărţi relaţionale şi au declanşat ancheta care astăzi conduce la ipoteza că zeci de copiii, fie instituţionalizaţi, fie din familii dezorganizate, sunt folosiţi de clientela cu înclinaţii homosexuale din Capitală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum funcționează o sonerie fără fir?

21 Dec 2023 813

Zbor frânt de Mărţişor (galerie foto)

02 Mar 2019 5480

Atenție la necunoscuții care vă bat la ușă. Mai multe persoane au fost înșelate de un fals vecin

21 Jan 2018 3490

Atenţie, şoferi! Cine abuzează de claxon ar putea rămâne fără permis

22 Jan 2016 1921

Banc Blonda ramane singura acasa

13 Jun 2015 1356

Bancul zilei Blonda ramane singura acasa si...

16 May 2015 1775

Bancul zilei Tocmai.ro vs OLX

26 Jun 2014 3251