Jurnal de Constanta „World Vision" îl ajută pe Moş Nicolae să ducă daruri la copiii nevoiaşi

Există în judeţul Constanţa copii la care Moş Nicolae ajunge doar dacă este sprijinit în misiunea sa nobilă de către oameni cu suflet mare sau diverse organizaţii non-guvernamentale, precum este şi „World Vision" România.

Peste patru sute de copii din comunele Cumpăna, Cobadin şi Corbu, dar şi din oraşele Medgidia şi Cernavodă au primit pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, pachete cu dulciuri, jucării şi cărţi de la organizaţia „World Vision" - Biroul Zonal Constanţa. Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul organizaţiei, Isabela Ştefan Iorga, cadourile au fost oferite în cadrul unor momente speciale, create de copii pentru colegii şi părinţii lor, momente pline de frumuseţe, puritate şi dăruire din partea micuţilor. La Cernavodă, 30 de copii cu dizabilităţi, care frecventează Centrul multifuncţional „O şansă pentru viitorul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale din regiunile Nord-Vest, Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia", au dat o interpretare plină de savoare şi umor scenetei „Domnul Goe", stârnind ropotele de aplauze ale spectatorilor - părinţi, bunici şi autorităţi locale prezente în sală. În acelaşi timp, alţi 30 de copii cu dizabilităţi, beneficiari ai Centrului din Medgidia, au pregătit poezii şi cântece pentru a-l impresiona pe Moş Nicolae - şi au reuşit cu succes să o facă -, primind cadouri gustoase de care s-au bucurat din tot sufletul.

Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor

La rândul lor, copiii din comuna Corbu au pus în scenă piesa de teatru „Fram, ursul polar" şi au dat reprezentaţii, timp de două zile, pe 5 şi 6 decembrie, ca nişte adevăraţi artişti, pe scenele căminelor culturale din Corbu de Jos, Corbu de Sus şi Vadu. Moş Nicolae nu i-a uitat nici pe copiii cuminţi din satul Negreşti, comuna Cobadin. Un grup de inspectori de la Compania „Astra Asigurări" din Constanţa, au pregătit pentru preşcolarii de la Grădiniţa Negreşti şi pentru copiii de clasele I-IV din sat pachete cu dulciuri şi fructe, înseninând ziua a 40 de micuţi care aşteptau cu sufletul la gură să vadă dacă Moşul vine cu cadouri sau nu şi pe la ei. „Cu ocazia zilei de Moş Nicolae, am vrut să aducem o rază de lumină în sufletele copiilor din satul Negreşti şi sperăm că acest mic dar să fie primit cu drag, în numele tradiţiei şi al frumuseţii acestei luni", a declarat Sorina Fătu, inspector „Astra Asigurări", o tânără care şi-a îndemnat colegii să dăruiască bucurie şi anul acesta copiilor, după ce anul trecut le-au dus daruri copiilor de la o grădiniţă din Corbu.

La fel au aşteptat şi cei 65 de copii din comuna Cumpăna, beneficiari ai cantinei sociale „Sf. Parascheva", să vadă dacă primesc şi ei ceva în ghetuţe. Şi au primit daruri dulci, în cadrul acţiunii „Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor", organizată special pentru ei de „World Wision" la cantina socială din Cumpăna.

Iniţiative caritabile

Începând de astăzi şi până la Crăciun, copiii din comunităţile judeţului Constanţa în care lucrează „World Vision" se implică în organizarea unor evenimente caritabile prin care speră să adune alimente, îmbrăcăminte şi bani pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi materiale sau sociale speciale din comunităţile lor, potrivit Isabelei Ştefan Iorga. Astfel, copiii din Grupul de iniţiativă Cobadin şi un cadru didactic vor coordona proiectul „Crăciunul în sufletele copiilor. Şi tu poţi da culoare sărbătorilor!", prin care încearcă să sprijine cu pachete cu alimente şi îmbrăcăminte cinci familii nevoiaşe în care trăiesc şcolari cu situaţie materială precară. În paralel, Grupul de Iniţiativă al Tinerilor „Cumpăna Tinerilor", în parteneriat cu „World Vision", Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, autorităţi locale, sponsori, va organiza, pe data de 11 decembrie, în incinta căminului cultural din Cumpăna, petrecerea caritabilă „X-Mas Party", al treilea eveniment caritabil de amploare pe care aceşti tineri reuşesc să îl organizeze pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în nevoie.

www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegație din Israel, în vizită oficială în județele Constanța și Ialomița (GALERIE FOTO)

08 May 2024 158

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 154

Se oprește furnizarea apei calde în Constanța! Vezi dacă ești afectat

08 May 2024 238

Constanța Semafoarele din intersecția bulevardului Tomis cu strada Tulcea, funcționale

08 May 2024 315

#DobrogeaDigitală Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

08 May 2024 293

Bloc de locuințe, pe strada Nicolae Iorga Progress Consulting SRL, firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța, investește în imobiliare

08 May 2024 339

Un nou document de urbanism pentru firma familiei Filipescu

08 May 2024 295

Imobiliare Constanța Euro Vial Residence intenționează să ridice 3-4 blocuri de opt etaje în Mamaia

08 May 2024 292

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 547

Firme Constanța Acționarii de la Apollo Estival 2002 SA și Tomis Estival 2002 SA au fost convocați în Adunare Generală Ordinară. Iată ce se află pe ordinea de zi

08 May 2024 239

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 275

Competiție de handbal organizată de ISJ Constanța la Cumpăna Opt echipe vor lua startul la Olimpiada Națională a Sportului Școlar - Etapa Națională

08 May 2024 239

Constanța Planul Urbanistic Zonal al locuințelor sociale din Zona Industrială a fost recepționat (FOTO)

08 May 2024 347

Trei sportive de la CSM Constanța au fost selecționate în lotul României pentru Campionatul European de Sambo din Serbia

08 May 2024 215

Societatea care efectuează lucrări de refacere a trotuarelor în Eforie Nord, amendată de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

08 May 2024 244